Principală  —  Blog  —  Diaspora   —   Scriitorii noştri la Veneţia

Scriitorii noştri la Veneţia

Răvăşiri mai clare, mai incerte – toate trezite pe bancheta unui autobus în drum spre casă. Motivul? O carte. Nu oarecare. O carte scrisă printre canalele Veneţiei, în dulcea italiană, de către o basarabeancă. Motoul cărţii, din Quasimodo, – ca o formulă matematică.

Am citit-o, pentru prima oară, printre lacrimi, apoi, cu ochi mai limpezi şi, doar a treia oară, cu conştientizarea profunzimii. Sunt o norocoasă! Viaţa face cumva şi mă apropie de nişte persoane cu totul deosebite! De astă dată am întâlnit-o la Veneţia, sosită pentru prezentarea cărţii sale „La Pietra di Ca’ Vendramin” („Piatra de Ca’ Vendramin”), în prestigiosul centru Scuola Grande di San Giovani Evangelista, pe scriitoarea Eugenia Bulat.

Este ultima carte din trilogia sa „Jurnalul unui evadat din Est”, scrisă în anii şederii sale la Veneţia. Titlul cărţii evocă nişte pietre reale, devenite metaforă. E obişnuita cărămidă a edificiului Ca’Vendramin (Casa Vendramin), de vis-a-vis de reşedinţa Casei Române de la Veneţia, – o clădire istorică, devenită, între timp, hotel. În realitatea de zi cu zi a poetei, Ca’ Vendramin era linia de demarcaţie dintre cele 2 lumi în care, spiritualiceşte, locuia: cartierul Cannaregio, unde-muncea ca şi Martor al Morţii, aşa cum se autointitulează personajul liric al cărţii, – o zonă aproape pustie, una ce moare, şi Strada Nova, – cea mai extinsă şi mai aglomerată stradă din Veneţia, – un simbol al vieţii pline de bucurie şi de vigoare. Prin magia poeziei, la fel ca şi prin dialogurile dintre Donna şi Alter, piatra de Ca’Vendramin reuşeşte să vorbească despre destinul Femeii din Est, – fiinţă claustrată la propriu şi la figurat, persoană marginală într-o urbe unică, plină de splendoare.

La prezentarea de carte, Marina Crivellari – profesor la Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia, a povestit cu har despre minunatele palate ale Veneţiei, revelate şi în volumul poetei noastre, menţionând că cea mai scumpă comoară ascunsă a Veneţiei sunt oamenii deosebiţi care fac parte din istoria palatelor pe care le-au construit/locuit şi despre care se cunoaşte uneori destul de puţin.

Graţiozitatea şi inteligenţa din discursul  Ilariei Serra, profesor de studii italiene la Florida Atlantic University (SUA), curator şi prefaţator al volumului prezentat, a venit să adauge suflet acestei prezentări de carte. Ne-a captivat cu detalii despre cum a întâlnit-o pe Eugenia Bulat, la Veneţia, despre discuţiile lor asupra poeziei scrise de autoare în oraşul de pe apă.

Eugenia Bulat a vorbit despre volumul său, citind în italiană din poeziile risipite printre paginile de dialog ca nişte fărâmituri pentru porumbeii din Piaţa San Marco: poezii-stări, dialoguri cu „vechiul prieten Alter”. Cu acest vechi amic al său (alter-ego) vorbeşte poeta despre Ţara Teilor ( Moldova), despre Ţara Munţilor Mari (România), despre „nava înclinată”, de fapt, Patria cea mică, Basarabia; despre Ursoaica din Urali (Rusia neo-imperială), despre Ţara cu Oleandri (Italia) – metafore relevante, sintetizatoare…

Plângeam la prezentarea cărţii, am plâns citind-o şi, cu nodul lacrimilor în gât, scriu acum despre ea. Poeta reflectă durerea femeilor care au fost nevoite să se desprindă de familii, de casă, de ţară pentru a îmbrăţişa „profesia de Martor al Morţii”, salvând astfel pe cei lăsaţi acasă, încercând sa le asigure un viitor, unul de care au fost lipsiţi fără de milă de cei care echivalează actul Puterii doar cu binele propriu.

Eugenia Bulat nu este unica scriitoare care abordează problema migraţiei din R. Moldova, pe cea a autoexilului, dar este, totuşi, o serioasă provocare să-ţi scrii oful într-o altă limbă decât cea maternă şi să învingi. Poeta nu ascunde că volumul ei este unul autobiografic şi că eroul liric defineşte adevărul ei artistic şi existenţial. Din fericire, în cazul Eugeniei Bulat biletul a fost unul tur-retur, aşa cum ne-o confesează chiar ea prin poezie.

Nu am destulă măiestrie ca să pot reda profund şi frumos esenţa cărţii. Vă invit să o căutaţi şi să o descoperiţi, făcând uz de propria capacitate de înţelegere, de propria simţire. Încercaţi să descoperiţi magia din paginile volumului, să simţiţi, fiecare în felul său, limita sublimă, dar atât de periculoasă, dintre Viaţă şi Moarte, de care s-a atins poeta în oraşul de pe ape. „La Pietra di Ca’ Vendramin. Dialoghi della straniera col suo amico Alter”, pe care o găsiţi pe siteul Meligrana, vă oferă această posibilitate. Varianta română a volumului, ed. Junimea, Iaşi, tocmai a luat Premiul Uniunii Scriitorilor, – încă o dovadă a valorii lucrării.

„Piatra de Ca’ Vendramin. Dialogurile străinei cu vechiul său prieten Alter” completează firesc şirul de lucrări care relevă drama poporului nostru în aceşti ani de nesfârşită tranziţie, nesfârşit exod, cauzat de ipocrizia şi ticăloşirea guvernărilor.

Liliana STRATULAT