Principală  —  IMPORTANTE   —   R. Moldova va beneficia de…

R. Moldova va beneficia de consultanță din partea României, în contextul cererii de aderare la UE depusă de țară noastră

Parlamentul R. Moldova va beneficia de consultanță din partea Parlamentului României în vederea armonizării legislației naționale cu normele europene, în contextul cererii de aderare la Uniunea Europeană (UE) depusă de țara noastră la începutul unii martie.

Inițiativa privind crearea organismului de consiliere și îndrumare, care să vizeze oferirea de suport Legislativului și altor instituții angajate în realizarea parcursului european al țării noastre, a fost discutată în cadrul reuniunii Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul R. Moldova și Parlamentul României.

„Potrivit rezoluției adoptate după încheierea reuniunii, activitatea organismului de consiliere și îndrumare se va desfășura sub egida Parlamentului României. Acesta va asigura sprijinul necesar în depășirea deficiențelor aferente procesului de reforme către statul de drept, prin transferul de expertiză între cele două instituții legislative”, se arată într-un comunicat de presă al Parlamentului.

Reuniunea Comisiei Comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul R. Moldova și Parlamentul României a avut loc pe 14 aprilie curent.

„În cadrul reuniunii au fost apreciate eforturile pe care le depune Republica Moldova la nivel guvernamental și parlamentar. Totodată, deputații români au îndemnat statele UE la o mai profundă înțelegere a realităților și la păstrarea unui dialog permanent cu țara noastră în vederea transferului de expertiză în procesul de aderare”, anunță Legislativului.

Pe 3 martie 2022, R. Moldova a înaintat cerere de aderare la Uniunea Europeană (UE). Documentul în acest sens a fost semnat de șefa statului Maia Sandu, prim-ministra Natalia Gavrilița și președintele Parlamentului Igor Grosu.

Tot pe 3 martie, la Tbilisi, premierul georgian Irakli Garibaşvili a semnat cererea de aderare a ţării sale la UE.

Preşedintele Volodimir Zelensky a semnat, luni, 28 februarie, cererea de aderare a Ucrainei la UE. Mai multe țări, inclusiv România, au anunțat că susțin aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.