Principală  —  IMPORTANTE   —   FOTO/ Alegeri în Adunarea Populară…

FOTO Alegeri în Adunarea Populară UTA Găgăuzia. 10 dintre cei 122 de candidați înregistrați în cursa pentru fotoliul de deputat declară venituri de milioane de lei

La 19 septembrie curent în Adunarea Populară a UTA Găgăuzia, care este autoritatea reprezentativă și legislativă a Unității Teritoriale Autonome cu statut special Găgăuzia, parte componentă a R. Moldova, vor fi organizate alegeri ordinare. Locuitorii Găgăuziei își vor alege deputații pentru un nou mandat de patru ani, în 35 circumscripții electorale uninominale, câte un deputat în fiecare circumscripție.

Pentru scrutinul din 19 septembrie curent, Comisia Electorală Centrală a Găgăuziei a înregistrat 122 de candidați, dintre care 99 de candidați sunt independenți – 21 desemnați de Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BECS) și 2 candidați desemnați de PartiduliAcasă Construim Europa (PACE).

Potrivit alegeri.md, din totalul celor înscriși în cursa electorală – 43 (35,3%) au participat și la alegerile precedente din 201, iar 65 de candidați (53,3%) participă la alegeri pentru prima oară.

Potrivit declarațiilor de avere, 10 din cei 122 de candidați sunt milionari în lei. Cap de listă este candidatul independent Serghei Cimpoeș care declară venituri de peste 11 milioane de lei.

Colaj ZDG

Candidați independenți: Serghei Cimpoeș, Victor Petrov, Grigorii Cadîn, Vitalie Batan, Vladimir Manzul, Serghei Zaharia și Valeriu Ianioglo.

BECS – Ilia Uzun, Dmitri Topal,

PACE – Valentin Gaidarji

Foto: alegeri.md

În context, presa din regiunea găgăuză scrie că Judecătoria Comrat a permis printr-o decizie participarea în alegeri a doi candidați care poartă același nume și prenume – Vladimir Cîssa, ambii candidați pe circumscripția nr. 15, localitatea Bugeac.

Pentru alegerile din 19 septembrie din Adunarea Populară UTA Gagauzia, Comisia Electorală Centrală (CEC) a acreditat primii cinci observatori internaționali care vor monitoriza alegerile.

Pentru validarea alegerilor în fiecare dintre circumscripții este necesară participarea a cel puțin 1/3 din alegători.