Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ 130 751 de cetățeni…

DOC 130 751 de cetățeni cu drept de vot sunt așteptați în cele 15 circumscripții electorale unde vor avea loc alegeri locale noi

Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță numărul de alegători în cele 15 circumscripții electorale unde vor avea loc alegeri locale noi pe 21 noiembrie curent.

Astfel, potrivit datelor din Registrul de Stat al Alegătorilor, conform situației din 22 octombrie, la alegeri sunt așteptați 130 751 de cetățeni cu drept de vot.

Starea de urgență care urmează să fie instituită în R. Moldova începând de vienri, 22 octombrie și până la 22 noiembrie inclusiv, nu va afecta organizarea alegerilor locale noi din cele 15 localități, programate pentru data de 21 noiembrie.

Un astfel de amendament, care prevede că desfășurarea alegerilor locale noi nu va fi afectată în niciun fel, a fost votat de deputați înainte de aprobarea proiectului privind declararea stării de urgență în R. Moldova în legătură cu criza de gaze naturale. Detalii aici.

Prim-ministra Natalia Gavrilița a mers vineri, 22 octombrie, în Parlamentul de la Chișinău pentru a solicita instituirea stării de urgență în R. Moldova pentru următoarele 30 de zile în legătură cu situația critică privind aprovizionarea țării cu gaze naturale și energie electrică.

Gavrilița susține că principalul motiv pentru care Guvernul cere declararea stării de urgență este posibilitatea de a deroga de la anumite legi astfel încât autoritățile să poate întreprinde acțiuni în regim de urgență pentru achiziționarea gazelor naturale din surse alternative, altele decât de la Gazprom.