Principală  —  IMPORTANTE   —   Cu umor, despre jurnalismul serios

Cu umor, despre jurnalismul serios

În contextul Zilelor Libertății Presei, Asociația Media-Guard, parteneră a ZdG, a organizat joi, 4 mai, un eveniment în premieră pentru R. Moldova – Reporter Slam, un show jurnalistic, în care 10 reporteri din șapte redacții au prezentat creativ și amuzant fapte și date reale pe care le-au descoperit documentând subiecte de interes public.
Călin Jucovschi a povestit despre campania „Nu trece dincolo”, în care un reporter de la Jurnal TV s-a deghizat în „moartea cu coasa”, pentru a sensibiliza pietonii care trec neregulamentar strada și a le atrage atenția asupra riscurilor la care se expun. 

Călin Jucovschi

„Reporter Slam e un eveniment foarte interesant, nou, cel puțin pentru mine, o modalitate foarte bună pentru oamenii din această breaslă ca să-și povestească experiența lor în teren  într-un mod mai hazliu. Mi-a plăcut foarte mult, a fost o atmosferă frumoasă, cred că acest eveniment va fi organizat și la anul și vom participa cu mare plăcere”, ne-a spus Călin după încheierea evenimentului.

Cătălina Molodoi de la Ecopresa a relatat povestea Rusandei Curcă, o activistă care a fost agresată de un grup de femei și bărbați, pentru că semnalase o ardere ilegală a vegetației în localitatea de unde vine. 

Cătălina Molodoi

„A fost o experiență curioasă. Cred că mi-ar plăcea să mai încerc să-mi dezvolt calitățile de vorbitor. Noi, de obicei, cu colegii din presă ne vedem în alte circumstanțe și azi am cunoscut colegi noi, i-am văzut în altă ipostază decât jurnaliști, i-am văzut ca și pe colegi, i-am auzit cum vorbesc, cum judecă lucrurile, am râs împreună. Simt că astfel de evenimente sunt binevenite. Astfel, am fi mai apropiați, ne-am simți mai mult colegi și am crea o comunitate”, și-a împărtășit Cătălina emoțiile.

Nicolae Boico de la TVR Moldova a prezentat un mix din mai multe articole despre „emoțiile până la lacrimi” pe care ți le poate da un reportaj despre unire, dar și despre „căutatul viilor printre morți”. Este vorba despre un caz bizar, pe care reporterul l-a documentat la Criuleni, acolo unde rudele unei femei ajunse în comă au crezut că femeia a decedat şi au venit la spital cu sicriul şi crucea.

Liliana Botnariuc

Liliana Botnariuc de la RISE Moldova a povestit despre o anchetă aflată încă în proces de documentare despre doi cetățeni moldoveni condamnați la închisoare în Rusia care au ajuns pe front în Ucraina. „Cred că prima ediție a Reporter Slam de anul ăsta a fost foarte interesantă și amuzantă, deși s-ar părea că nu putem să povestim tragediile despre care scriem într-un mod amuzant. Mie mi-a plăcut”, a spus Liliana după eveniment.

Și Ilie Gulca de la TV8 a împărtășit momentele amuzante de pe teren, experimentate în timp ce documenta o anchetă despre Cobasna, acolo unde puțini jurnaliști de la noi se aventurează. 

Liuba Șevciuc de la proiectul media „CU SENS” a prezentat un roast quiz cu întrebări din mai multe anchete documentate de echipa de reporteri pe care o conduce.

Liuba Șevciuc

„Nu prea avem multe momente de bucurie în munca noastră și atunci, astfel de evenimente vin să ne mai descrețească un pic frunțile, să mai povestim colegilor întâmplări haioase care se întâmplă în timpul filmărilor și care nu tot timpul ajung să se regăsească în subiectele noastre. Mi-a plăcut foarte mult să particip. A fost o experiență foarte faină și chiar m-am simțit bine, am râs cu poftă, am aflat detalii faine care li s-au întâmplat colegilor pe teren și cu mare drag mai participăm și cu alte ocazii”, s-a arătat încrezătoare Liuba Șevciuc.

Patru jurnaliști de la Ziarul de Gardă – Daniela Calmîș, Vasile Ursachi, Natalia Zaharescu și Anatolie Eșanu, au dezvăluit detalii din culisele investigației sub acoperire „Protestatari în chirie”, desemnată investigația anului 2022.

Eu sunt la a doua experiență de Reporter Slam, am avut șansa să particip la Reporter Slam în Albania, organizat de Jochen, care a venit cu ideea unui asemenea eveniment pentru jurnaliști. Trebuie să spun că am avut emoții egale, atât acolo, cât și aici. Este o mare bucurie pentru mine că se întâmplă asta și la noi în țară și că jurnaliștii de aici au oportunitatea să facă ceva diferit, să se întâlnească, să-și împărtășească experiența, emoțiile”, a spus Natalia Zaharescu.

Natalia Zaharescu

Jurnalista speră că Reporter Slam Moldova va deveni o tradiție. „Mi-ar plăcea ca toată lumea să se pregătească pentru Reporter Slam, să se gândească  –  uite, am un reportaj, o investigație, o istorie pe care pot s-o povestesc în fața celorlalți jurnaliști și poate chiar în fața unui public, dacă vom ajunge să invităm și oameni care nu sunt din domeniul jurnalismului, să vadă jurnalismul altfel”, menționează Natalia.

„Reporter Slam” a fost organizat pentru prima dată la Berlin în 2016, de către jurnalistul german Jochen Markett. De atunci, formatul s-a extins în mai multe țări: Ungaria, Albania, Muntenegru, România, iar acum, datorită Asociației Media-Guard, și în R. Moldova.