Cei „7 ani de acasă” ai lui Eugen, în Cehia: despre bere, Skoda și oamenii care nu au plecat niciodată din țara lor
Eugen Dereveanchin locuiește de 7 ani în orășelul Brno, Cehia. La fel cum educația unui copil se face în 7 ani acasă, migrația și viața printre cehi l-au modelat și pe Eugen. Felul cehilor de a-și trăi viața, simplu, cu modestie, mulțumiți cu ceea ce au, cu respect față de țara și locul lor, l-a cucerit. Și l-au transformat.
Eugen e vorbitor nativ de rusă, dar a învățat româna și o vorbește cu grijă și corectitudine, deoarece consideră că a poseda o limbă e o oportunitate. Ar fi putut trăia și munci vorbind doar engleza, dar și-a spus că vrea să vorbească limba oamenilor din comunitatea sa. În Moldova, făcea mai mulți bani decât în Cehia, dar spune că se duceau toți undeva, se topeau ca zăpada când apare soarele. Pentru că statutul social în Moldova trebuie, cumva, cumpărat.
Eugen povestește, în interviul de mai jos, despre cum a învățat limba cehă, dacă s-a integrat sau nu acolo, de ce cehii conduc Skode și cum berea la ei e, de fapt, mâncare. Și, cel mai important, cum cei 7 ani i-au arătat că omul schimbă locul, dar și că locul îl schimbă pe om.
Prima dată am venit în Cehia să vizitez Praga, ca turist, și mi-a plăcut. Iar când un prieten care lucra aici mi-a propus să vin să lucrez, am spus: de ce nu? Asta a fost acum 7 ani.
Ce m-a impresionat atunci? Totul era foarte curat, foarte organizat. Dacă se întâmpla ceva, știai de ce, știai motivul din care sunt anumite reguli. Mi-a plăcut mult transportul public. La 6 dimineața, am putut lua transportul public ca să ajung la aeroport, cu tot cu bagaje, lucru imposibil pentru mine la Chișinău. Ireal. Îmi amintesc că am ieșit afară, era noapte, nu era nimeni. Mă gândeam, ok, o să zboare și fără mine, dar nu, a venit tramvaiul, apoi am luat metroul și am ajuns la aeroport. Asta mi-a plăcut cel mai mult: lucrurile erau organizate, civilizate.
M-am întors în Chișinău. Lucram. Un prieten mi-a propus să vin în Cehia. Domeniul era foarte interesant, eu fiind pasionat de Linux (sistem de operare, n.a.). Și am vrut să călătoresc. Locuind în Cehia, e mult mai ușor să călătorești. Trăind în Moldova și dorind să merg la Zatoka, trebuia să mă pregătesc vreo lună. Aici, m-am așezat în mașină și am plecat în altă țară.
Și în Moldova, și aici, lucrez în domeniul IT, în companii foarte mari. A venit oferta și am mers să văd lumea. Pe atunci, primeam mai mulți bani în Chișinău decât în Cehia. Am venit nu pentru bani, dar ca să trăiesc o experiență nouă.
Locuiesc în Brno, un orășel provincial. Aici se câștigă la fel precum IT-iștii din Moldova, în mediu sunt salarii de vreo trei mii de euro. Când locuiam în Chișinău, stăteam într-un apartament neînchiriat, dar nu îmi rămâneau bani. Se duceau, dar nici nu știu pe ce. Aici trebuie să plătesc chiria, dar îmi rămân mai mulți bani. Cheltuiesc mai mult pentru călătorii. Chiria unui apartament cu două camere mă costă vreo 500 de euro acum, cu 7 ani în urmă era 300. Mulți oameni din Brno au salarii de 1000 de euro și e ok pentru ei.
Am impresia că, în Europa centrală, oamenii nu cheltuiesc bani pe lucruri scumpe. Toți trăiesc modest. Nu există diferențe, că ești mare boss sau că mături străzile. Iată de ce nu trebuie să cheltuiești ca să-ți arăți statutul social. E un fel de socialism aici.
Asta m-a schimbat foarte mult. Nu mai vreau să cumpăr lucruri scumpe, pentru a demonstra că am bani. O să iau mai ieftin sau o să închiriez, o să merg cu autobuzul sau trenul, nu cu mașina. În Moldova, nu puteai călători confortabil cu autobuzul sau cu trenul. De avion nici nu mai spun.
Cred că e foarte ușor să te adaptezi într-o țară ca Cehia pentru că lumea trăiește aici simplu, iar ei nu sunt foarte diferiți de noi. Și ei au avut aici comunism.
Este o diasporă mare din fosta URSS. Limba cehă e asemănătoare limbilor slavone, adaptarea nu e o problemă. Mi-am format un cerc de oameni cu care vorbesc, călătoresc, îmi petrec timpul. M-am adaptat cumva prin intermediul limbii ruse. În oficiul meu lucrează 1000 de oameni, dintre care 100 sunt vorbitori de rusă: din Rusia, Ucraina, Belarus, Kazahstan. Cultura asta „comună” ne-a ajutat pe toți să ne integrăm.
Vorbesc fluent limba cehă. Înțeleg ce e important pentru cehi. Respect obiceiurile lor, dar nu mă simt pe deplin integrat.
În compania mea, limba cehă nu se vorbește deloc. Doar engleza. Dar eu cred că limba e un instrument prin care comunici informații. Sunt dintr-o familie rusă, toată viața am vorbit rusa, limba română nu am vorbit-o decât abia după universitate. Limba nu e o problemă, e o oportunitate. O oportunitate să trăiești printre oameni și să vorbești cu ei în limba lor. Am avut un coleg din Iași. El a avut dificultăți să vorbească ceha, să meargă la doctor, de exemplu. Oamenii te țin la distanță.
Angajatorul meu m-a ajutat. Am avut un lector de limbă cehă care preda limba în timpul orelor de muncă. Nu trebuia să caut cursuri. El știa și rusa, nu doar ceha și ne explica diferențele dintre limbi, așa că nu învățam limba de la zero. Am avut nevoie de doi ani să o învăț.
Limba cehă este grea. Am înțeles atunci că toate limbile slavone au multe în comun, dar rusa are ceva cu limbile estice. Acum pot să înțeleg când vorbesc oamenii din Slovenia, Croația, Polonia. Când am început să învăț ceha, mi s-au deschis alte limbi comune cu ea. Ei chiar au două limbi, una oficială, alta neoficială, ceea ce-ii adaugă greutate. Dar cu cât mai mult vorbești, cu atât mai mult înțelegi. A doua limbă e un fel de dialect.
Brno era un oraș german și aici se vorbea germana. Ceha nu a fost vorbită de vreo 300 de ani. Exista Austro-Ungaria și se vorbea germana. În secolul 19, a început renașterea limbii cehe. S-au utilizat manuale scrise în secolul 15. De aceea, limba oficială a devenit limba vorbită acum 500 de ani, dar oamenii vorbeau deja o limbă vie, un mix cu limba germană. Sunt diferite, atât gramatica, cât și vocabularul. Eu vorbesc limba oficială, dar în stradă o aud pe cea uzuală.
Am avut un prieten rus care nu a vrut să învețe limba. A mers în magazin, a văzut carne, și a arătat: I want meat (eu vreau carne, n.a.) și omul l-a văzut, dar a spus nu. Nu i-a dat carnea care a vrut-o, pe care i-a arătat-o cu degetul! Acum e mai ușor, lumea înțelege engleza.
Modul de viață aici este „no stress”. Totul lucrează ceas. Dacă ți-ai planificat ceva, vei face asta. Când locuiam în Chișinău și trebuia să mă duc la lucru cu mașina, fiecare zi era un stres mare. Aici e definit: lucruri bune, oameni civilizații pe drum.
Un alt lucru care îmi place aici este că oamenii au încredere unul în altul. Dacă plec din hotel și fac checkout, oamenii cred că voi lăsa cheia pe fereastră. Toți locuiesc ca niște buni vecini. Fiecare știe că e parte din comunitate. Tu nu vei parca unde e interzis, pentru că știi că asta ar fi o problemă pentru alții.
În Cehia, cel mai popular cuvânt este „pardon”. Dacă stau în tramvai și lovesc pe cineva accidental, o să aud „pardon”. Omul va crede că el a stat prea aproape de mine.
În Moldova, văd doar stagnare. Toți oamenii sunt preocupați de ceva, dar de ce? Nici în rău, nici în bine nu se schimbă. Și infrastructura, și piața muncii, nimic nu se dezvoltă. IT-ul cred că mai are perspective, dar asta nu ajunge să ridice țara. Populația e mai numeroasă decât poate susține sectorul IT. Mulți oameni sunt săraci și asta e cea mai mare problemă.
Cehii au tradiții și știu ce să bea. Nu beau ca să se îmbete. Berea nu se consideră alcool, e mâncare. Cehii vor bea bere la masă și seara se vor așeza la volan să plece acasă. Bere poți cumpăra oriunde. La fiecare 100 de metri e un bar. Comanzi bere și primești bere, nu alegi. E parte din cultura lor să mergi după muncă cu colegii și vecinii să bei bere. Zilele de naștere se fac cu prietenii în bar, nu acasă.
COVID-ul a închis barurile și oamenii nu știu ce să facă. Ei au trăit modul ăsta de viață de sute de ani. O parte integrală din cultura cehă este oprită. Când am venit în Cehia, în baruri berea era mai ieftină decât apa. După asta a apărut o lege care stipulează contrariul. Cu toate acestea, nu există alcoolism. Ei pot bea șase, opt beri și ajung liniștit acasă.
Un lucru negativ, sau poate nu chiar, e că oamenii aici nu au… ambiție. Ei spun: îmi ajung bani pentru chirie și cheltuieli, e suficient. Oamenii lucrează chelneri ani de zile. La noi, s-ar fi spus că a fi chelner e un job pentru studenți. Ei vor să aibă doar ceea ce le trebuie, iar asta cred că o au de la nemți. Viața e mai importantă. E life-work balance. Am fost surprins să văd cum studenții din Brno învață și vor să revină în orașul lor mic sau la țară, să fie doctori. Am întâlnit mulți oameni de vârsta mea care niciodată nu au plecat din Cehia și nici nu vor. Le este suficientă viața pe care o au. S-au născut aici, trăiesc aici, vor să moară aici și spun – „e normal”. La noi, lumea vrea să plece mai repede din locul în care s-a născut.
E o lecție de învățat. Fiecare ceh are o Skoda. Ei spun așa: Skoda este o mașină cehă și sunt cele mai bune, eu o să-mi iau o mașină cehă. O să beau bere cehă, o să rămân în orașul meu ceh, unde m-am născut. Asta e Patria mea. Și asta îmi place foarte mult la ei.
Când am venit în Cehia, un prieten mi-a spus: mi-am luat un apartament ieftin în chirie și mai trăiesc încă 3 oameni cu mine. Eu mi-am spus că asta nu e normal. Poate nu înțeleg ceva? Apoi am înțeles că ești cel mai bun atunci când cheltuiești cel mai puțin. Eu nu credeam că am să ajung să fiu așa, să aleg ceva mai ieftin. Cel mai scump nu este cel mai bun. Acum eu cred că sunt din Cehia și o să iau doar ceea ce îmi trebuie. Atât cât am nevoie. Nici nu m-am gândit că o să mă schimb așa.
Pentru conformitate, Tatiana Scutari
