Principală  —  IMPORTANTE   —   ASP anunță facilități la eliberarea…

ASP anunță facilități la eliberarea buletinului de identitate pentru cetăţenii R. Moldova cu drept de vot

Foto: Agora.md

Agenția Servicii Publice (ASP) anunță luni, 21 iunie, că instituția va asigura în perioada următoare confecționarea buletinelor de identitate pentru cetățenii R. Moldova cu drept de vot „în baza tuturor cererilor depuse în perioada 11 iunie – 8 iulie curent, inclusiv până la data de 9 iulie și în cazul în care termenul limită al comenzii depășește această dată, indiferent de tariful achitat”.

Potrivit ASP, cetățenii R. Moldova care vor solicita buletinul de identitate în zilele de vineri și sâmbătă, înainte de ziua desfășurării scrutinului electoral, vor putea obține la momentul adresării în aceste zile, buletinul de identitate provizoriu, care se va elibera cu plată, conform tarifului stabilit.


„Potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 966/2020 cu privire la serviciile prestate de Agenţia Servicii Publice, serviciul pentru eliberarea buletinului de identitate provizoriu se prestează, în mod gratuit, cetăţenilor R. Moldova cu drept de vot, aflaţi pe teritoriul R. Moldova, în cazul în care în ziua desfăşurării scrutinului electoral nu deţin act de identitate valabil necesar pentru efectuarea votării în condiţiile legii.

În vederea organizării eficiente a procesului de asigurare din timp cu acte de identitate, consiliem cetăţenii R. Moldova cu drept de vot să verifice valabilitatea actelor de identitate pe care le dețin și să se adreseze la centrele multifuncționale ale ASP pentru obținerea actelor valabile până la data desfășurării scrutinului electoral din 11 iulie 2021. De asemenea, sugerăm administraţiei instituţiilor penitenciare şi a izolatoarelor de urmărire penală, instituţiilor de asistenţă socială sau medico-sanitare specializate, să întreprindă măsuri pentru asigurarea cu buletine de identitate cetăţenii R. Moldova cu drept de vot aflaţi în instituţiile respective”, se arată într-o notă informativă a instituției.

Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat luni, 21 iunie, că, la momentul de finalizare a procedurii de actualizare a listelor electorale, în Registrul de Stat al Alegătorilor sunt înscriși 3 282 837 de cetățeni cu drept de vot.

Pe 11 iulie 2021, în R. Moldova vor avea loc alegeri parlamentare anticipate.