Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   FIJR: Moldova vorbeşte româneşte

FIJR: Moldova vorbeşte româneşte

Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români salută decizia Curţii Constituţionale din R. Moldova, prin care limba română este recunoscută drept limbă oficială.

Organizaţia noastră apreciază această decizie ca o reaşezare în normalitate a limbii române, numeroşi savanţi şi romanişti de pe ambele maluri ale Prutului demonstrând de-a lungul timpului „frauda ştiinţifică” privind impunerea „limbii moldoveneşti” ca limbă oficială în Constituţia R. Moldova.

Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români mulţumeşte ziariştilor care au scris şi au vorbit mereu în limba română, asigurând astfel accesul tuturor românilor din Moldova la limba lor maternă, şi consideră că acum, prin decizia aceasta, Moldova a făcut  un mare pas simbolic spre Uniunea Europeană, limba română fiind una dintre limbile oficiale ale Uniunii.

FIJR este o organizaţie care are drept scop apărarea şi promovarea drepturilor jurnaliştilor de limba română din afara graniţelor ţării.