Ziua Naţională a Vinului… din suflet

Conform tradiţiei, în primul weekend din octombrie, în R. Moldova se sărbătoreşte Ziua Naţională a Vinului. Cea de-a 17-a ediţie a acestui festival s-a desfăşurat sub genericul „Vin din sufletul Moldovei”

Este pentru prima dată în istoria festivalului când şi producătorii de vinuri din România şi-au prezentat produsele în R. Moldova. Mai mult, în premieră, Ziua Naţională a Vinului s-a desfăşurat simultan şi peste Prut, în România, în comuna Snagov.

Tradiţie şi inovaţie

Ca şi în anii anteriori, sărbătoarea a început cu o paradă a vinificatorilor, care a inclus şi o compoziţie muzical-coregrafică. Zeci de producători de vinuri din R. Moldova au organizat degustări. Astfel, participanţii la eveniment au fost serviţi atât cu vinuri noi, cât şi cu vinuri de colecţie.

Ziua Vinului din acest an s-a remarcat printr-un număr record de participanţi – 60 de producători de vinuri, întruniţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Pe parcursul celor două zile de festival, vizitatorii au avut posibilitatea să guste din bucatele tradiţionale de sărbătoare, dar şi să viziteze târgul produselor de artizanat. Au fost organizate şi diverse expoziţii, excursii, degustări şi concerte.

În acest an, şi-au prezentat vinurile şi producătorii din România. În premieră, Ziua Naţională a Vinului s-a desfăşurat simultan în Moldova (6-7 octombrie) şi în România (5-7 octombrie), la Snagov.

Embargoul şi premiile

După două embargouri distructive pentru producţia vinicolă, impuse de Rusia, industria moldovenească de vinificaţie s-a reorientat spre noi pieţe de export, care aduc un plus de valoare muncii viticultorilor.

Astfel, în 2017, vinurile moldoveneşti au câştigat 278 de medalii de aur, argint şi de bronz la diverse concursuri internaţionale, organizate în ţările UE, Asia, dar şi pe alte pieţe.

Pe parcursul anului 2018, vinurile din Moldova s-au învrednicit de înalte distincţii, printre care 12 medalii (şase de aur şi şase de argint) la cel de-al XV-lea Concurs Internaţional de vin rosé de la Cannes. Mondial du Rosé 2018 este considerat cel mai important concurs de profil din lume. Anual, experţi şi critici de vin degustă mai mult de 1300 de vinuri din peste 25 de ţări ale lumii.

De asemenea, Compania vinicolă Chateau Vartely a ocupat în acest an primul loc la categoria vinuri de desert la concursul tradiţional de vinuri din Elveţia, organizat anual de Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). În 2016, R. Moldova a obţinut cel mai mare scor la două categorii (pentru prima dată în istoria acestui concurs): cel mai bun vin alb – Pinot Grigio de Purcari şi cel mai bun vin de desert – Kagor Pastoral.

Vinurile moldoveneşti au cucerit 4 medalii de aur, 3 de argint şi 1 medalie de bronz la Concursul Internaţional Challenge International du Vin – unul dintre cele mai prestigioase concursuri internaţionale în domeniul vinificaţiei.

Amintim că, de la 1 aprilie 2018, R. Moldova nu poate produce şi exporta champagne, cognac şi cahors, deoarece a expirat perioada de tranziţie în care producătorii puteau folosi denumirile geografice occidentale, după locul de provenienţă Champagne, Cognac şi Cahors.

În schimb, va putea utiliza denumirile alternative pentru şampanie – vin spumant, cognac – divin şi pentru cahor –pastoral.

Prin decizia ONU, R. Moldova a fost declarată Capitala Mondială a Turismului Vitivinicol, devenind gazda celei dea III-a Conferinţe Globale a Turismului Vinicol 2018, care s-a desfăşurat în perioada 6-7 septembrie 2018 la Chişinău. Scopul acesteia a fost promovarea turismului vitivinicol.

Exportul de vinuri moldoveneşti a crescut

Potrivit datelor oficiale, în trimestrul I al anului 2018, în raport cu aceeaşi perioadă a anului 2017, R. Moldova a majorat exportul de băuturi alcoolice de la 13,19 milioane USD până la 16,55 milioane USD în ţările UE, de la 14,68 de milioane USD până la 18,74 milioane USD în ţările CSI.

Principalul importator de vinuri şi divinuri moldoveneşti în rândul ţărilor UE este România, care şi-a majorat achiziţiile de la 2,83 milioane de euro în trimestrul I al anului 2017 până la 4,34 de milioane de euro în trimestrul I al anului 2018.

A crescut exportul şi în alte ţări, care nu fac parte din UE sau CSI – de la 11,93 de milioane până la 13,48 milioane USD. Este vorba despre ţări din Africa (Nigeria, Angola) şi Asia (Japonia, China, Coreea de Sud etc.), Orientul Mijlociu (Irak, Israel), America de Nord (SUA şi Canada) etc.

În 2006, Rospotrebnadzor a impus embargo la livrările de vinuri moldoveneşti, iar în 2013 a explicat reintroducerea acestuia, invocând pretenţii faţă de calitatea vinurilor din Moldova. Excepţie a fost făcută pentru vinurile din regiunea transnistreană, iar mai târziu interdicţia a fost ridicată şi pentru producţia din Găgăuzia. Ultimul embargo a durat trei ani şi jumătate.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *