„Nimeni nu iese singur din asta”

Să-ţi vii în fire e mai greu. Cel puţin, mai greu decât să te duci să-ţi iei încă o porţie de vodcă şi să uiţi, să nu te ciocneşti de realitate, să uiţi că ai devenit  vagabond, că ţi-au deconectat electricitatea, căldura, gazul, că nu mai ai ce mânca. Şi, ca să nu te doară aceste realităţi, în fiecare zi, consumi „anestezice”. Găseşti cumva nişte bănuţi, ca să nu-ţi moară de foame copiii, furi de pe undeva, apoi, ajungi la închisoare. Aşa începe povestea lui Dumitru Paniş (44 de ani), fost dependent de alcool, cetăţean al unei ţări în care băutura este pastila universal accesibilă şi acceptabilă în caz de singurătate, frică şi tristeţe.

De 6 ani, Dumitru Paniş nu mai bea deloc, are o mică afacere şi încearcă să obţină din nou statutul de avocat, pe care l-a pierdut după ce nu şi-a mai putut controla dependenţa de alcool şi de droguri.

  • Organizația Mondială a Sănătății arată că R. Moldova se află constant în topul clasamentelor privind consumul de alcool.
  • În 2017, din cele 32.956 de infracțiuni înregistrate, 7000 au fost comise în stare de ebrietate. Dintre acestea, majoritatea sunt infracțiuni considerate ușoare, iar 89% sunt infracțiuni comise de șoferi aflați în stare de ebrietate.
  • 3/4 din populaţie (vîrsta de 16-55 ani) consumă alcool, inclusiv 12% dintre ei consumă alcool zilnic sau aproape în fiecare zi.
  • Studiile arată că 70% din decesele premature ale adulţilor sunt cauzate de comportamente riscante iniţiate în perioada adolescenţei.

Partea I. Povestea lui Dumitru

Cum a început totul?

Dumitru spune că e greu de demonstrat cum anume începe această boală, pentru că fiecare are propria poveste în spate. E sigur, însă, că dependenţa este un drum greşit, care duce nicăieri.

Din tinereţe, alcoolul era pentru el un atribut al stării de bine, al sărbătorilor – i se asocia cu Anul nou, cu Paştele, când veneau mulţi oaspeţi în casă, când cu toţii se bucurau. Aşa, din copilărie, îşi imagina că a consuma alcool e normal.

„În virtutea caracterului meu perfecţionist, nu am putut să mă descurc cu consumul de alcool în doze normale, astfel încât simptomele acestei boli să nu devină vizibile. Mai era şi munca. Am început să beau tot mai mult. S-au adăugat şi drogurile, pe la 24 de ani. Apoi, au fost drogurile împreună cu alcoolul. Am trecut la tot mai mult alcool şi am ajuns că nu mai puteam fără”, îşi aminteşte Dumitru.

Dumitru Paniș are 44 de ani și de șase ani nu mai consumă deloc alcool

Recunoaşterea: „Am nevoie de alcool ca să nu mor”

Nu i-a fost greu să-şi recunoască faptul că e dependent de alcool. Mult mai greu i-a fost să înţeleagă şi să accepte că alcoolul e o boală atât de dură, încât singur nu te poţi descurca cu ea.

„Nu e greu să recunoşti că eşti alcoolic, că nu eşti prost, înţelegi ce se întâmplă, într-o anumită măsură. Vedeam că nu pot fără asta, că am nevoie de alcool ca să nu mor. De fapt, chiar mă simţeam foarte rău. Când îmi reveneam, erau perioade scurte în care nu beam. Atunci mă gândeam că gata, m-am descurcat, sunt bine, pot să controlez mai departe acest consum de alcool, aşa cum procedează o persoană normală”, adaugă Dumitru. El spune că pe atunci nu înţelegea profunzimea acestei deprinderi şi seriozitatea riscurilor consumului de alcool.

„Mie îmi părea că, totuşi, voi rezista singur, că sunt o persoană puternică, că voi reuşi, dar asta nu-i corect. Trebuie să accepţi faptul că eşti alcoolic şi că asta e o boală. Nu e mortal, doar că e esenţial să recunoști că poţi trăi treaz”, punctează bărbatul.

Punctul de fierbere şi reabilitarea

Lupta între starea de conştienţă şi dependenţe a continuat patru ani. Erau momente în care Dumitru îşi zicea că gata, moare. Totuşi, nu se putea opri, era prea greu să se uite cu ochi treji la tot ce se întâmpla în jurul său. Punctul final l-a pus închisoarea, după ce a furat dintr-un magazin.

„M-au închis pe jumătate de an, pentru furt minor şi pentru că nici nu ajungeam la şedinţele de judecată. Am  devenit un om credincios şi am înţeles că această perioadă de închisoare mi-a fost dată de Dumnezeu, și mi-a păstrat viaţa.

Acolo m-am oprit. Am avut jumătate de an în care am reuşit să mă calmez şi să înţeleg că, dacă nu acum, atunci niciodată. După închisoare am mers la programul de reabilitare de la „Iniţiativa pozitivă”, povesteşte Dumitru.

Motivul de a rămâne treaz

În opinia lui Dumitru, un dependent trebuie să înţeleagă de ce a decis să-şi schimbe viaţa. Totodată, el trebuie să găsească cel mai bun motiv pentru a accepta această schimbare.

„A scăpa de alcool nu înseamnă, pur şi simplu, să nu bei. E important să înţelegi că mai departe vei trăi o viaţă cu totul diferită. Trebuie să ai alte interese, un alt cerc de prieteni şi un alt mod de odihnă. Să faci asta e destul de greu – pentru mine a fost dificil să o fac la 38 de ani – dacă nu ai un motiv preţios pentru tine. Să-ţi spui că, pur şi simplu, vrei altceva – nu înseamnă nimic. În realitate, tu nu vrei nimic atunci când bei.

Alcoolismul atât de mult ucide în tine dorinţele, încât pentru tine nu mai contează nimic altceva decât băutura. Preţul pe care trebuie să-l plăteşti pentru a trăi altcumva e cu mult mai mare decât realitatea pe care o ai acum. Alcoolicii nu sunt gata să plătească acest preţ, pentru ei e mai simplu să stea în zona lor de confort. Oricât de înfricoşătoare ar fi acea zonă de confort, alcoolicul cunoaşte totul despre ea. E ca şi cum ai lua un vagabond şi l-ai îmbrăca, l-ai încălţa, i-ai da locuinţă, iar el, mâine, oricum va ajunge la vreo gunoişte, deoarece simte că locul lui e acolo. Cam aşa e şi cu alcoolicii.

Deci, trebuie să ai un motiv. Şi pentru mine acest motiv au fost copiii. Numai ei”, susţine Dumitru Paniş.

„Mai bine la orfelinat, decât cu aşa părinţi cum eram eu atunci”

Cât a stat închis, s-a gândit mai ales la faptul că nu are dreptul să fure viitorul celor doi copii ai săi.

„Mai bine la orfelinat, decât cu aşa tată cum eram eu atunci. Pentru că, la orfelinat, ar fi avut măcar o şansă, mică, dar măcar una de a trăi bine. Cu aşa părinte ca mine, era garantat că ei vor păşi pe aceleaşi urme. Copiii nu învaţă din ceea ce li se spune, ci din ceea ce îi înconjoară. Atunci, mi-am spus că, pur şi simplu, nu am dreptul să renunţ. Nu mai era vorba de dorinţe, de sentimente, ci de obligaţie. Deci, fie aş fi acceptat că odată cu mine, mor toţi cei din neamul meu, fie ar fi urmat să fac acest pas spre a mă trezi. Acesta era în acel moment motivul de bază”, subliniază Dumitru.

Copiii li s-au născut în perioada în care şi el şi soţia sa consumau deja alcool. Ulterior, ambii au trecut prin reabilitare. Când au încetat să bea, copiii aveau 6 şi, respectiv, 7 ani. Deşi nu erau mari, Dumitru spune că înţelegeau totul. În prezent se străduie să petreacă timpul cât mai eficient cu ei, organizează weekend-uri în care prepară bucate delicioase şi luptă cu dependenţele de internet. Dumitru spune că abia învaţă să fie părinte. Se acomodează la această viaţă pe care o numeşte plină de lumină, face voluntariat şi se ţine de jurisprudenţă, despre care spune că este vocaţia sa.

Partea II. Povestea lui Ghenadie

„Dacă aveam bani, aş fi băut tot timpul”

Ghenadie Melnic are 53 de ani. A început să bea încă din anii studenţiei. Prin ‘96, pentru prima dată şi-a recunoscut sie că este alcoolic. Acum, luptă cu o dependenţă înrădăcinată în el de peste 20 de ani.

„Dacă m-aţi fi întrebat mai devreme, aş fi putut spune că totul a început într-o anume zi. Dar, aşa cum am încercat să analizez toate aceste lucruri mai profund, prin programul pe care îl trec, mi-am dat seama că e vorba de ceva mult mai complex. În orice caz, am început să beau încă din facultate. Pe atunci, am avut o perioadă în care am băut o săptămână întreagă”, îşi aduce aminte Ghenadie.

Altminteri, prin ‘90, erau perioade lungi în care putea să nu bea deloc, decât la sărbători sau cu prietenii. Erau însă şi perioade în care consuma alcool câte o săptămână – două sau chiar şi câte o lună în şir. Apoi, putea să nu bea două-trei luni, după care să o ia de la capăt.

Deși a avut și recidive, Ghenadie Melnic a renunțat în totalitate la alcool

„Sincer, cred că era o chestiune de finanţe. Dacă aş fi avut bani, aş fi băut mereu. La început, consumam doar cu prietenii, apoi am început să beau singur, acasă. Eram un alcoolic singuratic, puteam să beau până cad pe jos şi apoi să mă opresc. În ‘92, când a început conflictul în regiunea transnistreană, am ajuns să beau până la delir. Mama a chemat ambulanţa şi, de atunci, am tot „călătorit” pe la multe instituţii narcologice”, spune Ghenadie.

Reflecţii despre cauza dependenţei. Renunţarea

Bărbatul s-a gândit de mai multe ori de unde vine totuşi această dependenţă. Se mira cum, din cercul său de prieteni din tinereţe, doar el a devenit dependent, deşi petreceau la fel.

„Cred că e vorba mai degrabă de cauze interioare – probabil caracterul. Discutăm despre asta şi când trecem perioada de reabilitare – poate că nu mă acceptam pe mine însumi pe undeva, eram mai închis. Şi, de fapt, până acum nu mă accept în totalitate, va trebui să lucrez cu asta până la sfârşitul vieţii. Când consumam alcool, făceam glume şi eram vesel. În rest, eram închis şi, probabil, cam răutăcios. Pe lângă caracter, cred că şi părinţii au avut partea lor – nu că i-aş acuza, dimpotrivă – poate că trebuiau să fie mai severi. În fine, cauze sunt mai multe”, opinează Ghenadie.

El afirmă că renunţarea la alcool nu e dificilă, mai greu e să rămâi abstinent. Îl uimesc tinerii care vin la Asociaţia „Iniţiativa pozitivă”, unde el este recepţionist. Deseori constată că aceştia se descurcă mai uşor decât el, pe alocuri.

Îşi spune că poate cazul lui e unul mai complicat, că poate golurile pe care încerca el să le acopere cu alcool erau mai profunde şi de asta rănile se prind mai greu. Se bucură că, până la urmă, a reuşit să iasă din starea de conservare alcoolică în care ajunsese, cu tot cu recidive.

„Am început să învăţ totul din nou, după peste 20 de ani de zbucium… Viaţa mea s-a schimbat. Am început să mă cunosc pe mine. Încerc să nu mai beau deloc, pentru că apreciez cum trăiesc acum. Mi-e frică să pierd asta. Mă tot gândesc la cum a fost mai devreme”, adaugă bărbatul, deşi, spune tot el, nu ar putea afirma că a ajuns la trezire definitivă.

O zi de atunci vs o zi de acum

De altfel, o zi de atunci însemna pentru Ghenadie să se trezească, să se simtă rău, să încerce să-şi repare starea asta şi să descopere adesea că nu are cu ce.

„Era bine dacă aveai cu ce… Să fur – nu ştiu. Mama mă ajuta, dar foarte rar, când vedea că nu mai am cu ce respira. Mi-era şi rău, dar mă şi năvăleau toate aceste gânduri – probleme, muncă, relaţii în familie. Atunci te gândeşti mai repede să torni ceva în tine şi să ieşi din acea stare. Totuşi, când depăşeam acele  stări, încercam să muncesc câte ceva, să o ajut pe mama sau pe sora mea. Apoi iar mă apucam de băut”, mai spune Ghenadie.

Acum are un post de muncă, are prieteni cu care se vede, relaţii mai bune în familie, susţine că se simte mai bine. Mai are probleme, dar, în prezent, crede ferm că le poate rezolva fără alcool.

„Îmi spun că de-ajuns mi-am bătut joc de organismul meu. Cu partea spirituală e şi mai dificil, dar asta tot poate fi rezolvat. Îmi place să merg pe jos, reflectând asupra anumitor lucruri: divinitate, relaţiile mele, faptele mele. Îmi aranjez tot felul de gânduri în cap. Am învăţat să apreciez şi să înţeleg că vârsta nu mai e cea de altă dată, că nu mai pot face totul”, zâmbeşte, nostalgic, Ghenadie.

Toate aceste lucruri preţioase

Înţelege că, să bea, aproape că nu mai este o opţiune pentru el şi spune că nu îşi doreşte să se trezească pe sub vreun zid într-o bună dimineaţă. Pe lângă asta, adaugă că a descoperit mai multe lucruri preţioase, pentru care merită să lupţi – munca, prietenii, familia.

Aşa şi nu am reuşit să-mi fac o familie, a mea, poate şi pentru că nu mă accept pe mine, până la urmă. Dar cred că va fi totul bine. Am „băut” această posibilitate. Acum ce să fac? Este crimă şi este pedeapsă. E o chestiune de preţ. Pentru tot trebuie să plăteşti. Îmi spun şi acum despre costuri: dacă vrei să te odihneşti, fă asta sau alta. Mai demult făceam totul din emoţii. Acum mă gândesc la preţuri. Ştiu cum funcţionează legea bumerangului. Lucrurile se întorc şi eu resimt asta în fiecare zi. Probabil aş fi avut un fiu, o fiică, dar ce să fac acum? Nu-mi rămâne decât să mă bucur de ceea ce am”, conchide el.

Sfatul lui Ghenadie pentru cei care nu-şi acceptă dependenţa e să-şi adreseze întrebări şi să asculte de rude, să nu creadă că doar ei au dreptate, să se pună în locul altora şi să încerce să se autodepăşească.

Partea III. Ce spun experții

Mihail Gavriliuc, profesor universitar, medic neurolog, despre influenţa alcoolului asupra creierului

„Multe persoane se ascund după postulatul că alcoolul are acţiune protectivă asupra sistemului nervos, există nişte date învechite care spun că cei care consumă alcool în aşa-zise doze moderate se protejează de un eventualul accident vascular cerebral. Constatare incorectă. Recent a fost realizat un studiu internaţional, care a demonstrat că nu există doză de protecţie a alcoolului. Doza de protecţie este zero procente.

Alcoolul acţionează ca o toxină asupra neuronului. Alcoolul mult mai repede ajunge în creier decât în alte ţesuturi ale organismului. Din această cauză şi se produce rapid dependenţa, care se manifestă mai devreme sau mai târziu prin alcoolism. Suferă toate funcţiile, dar în special suferă cele pe care le numim cognitive, adică funcţiile de gândire, care sunt proprii homo-sapiens.

Cu timpul, şi acest lucru îl demonstrează investigaţiile moderne complementare, după cum sunt tomografia şi rezonanţa magnetică, creierul începe a se hipotrofia. Noi le tălmăcim pacienţilor că se usucă, îmbătrâneşte mult mai rapid decât un creier obişnuit. Alcoolul are o acţiune extrem de dăunătoare asupra nervilor periferici, nu doar a encefalului, dar şi pentru nervii de la mâini, de la picioare. Acţionează ca o otravă şi produce dereglarea tuturor funcţiilor nervilor. Pacienţii pierd sensibilitatea în mâini şi în picioare. Din această cauză, se deplasează mai greu, au dereglări de echilibru, ceea ce în limbaj neurologic se numeşte ataxie”.

Raluca Nica, psihologă, directoare a Ligii Române pentru Sănătate Mintală, expert internaţional, proiectul moldo-elveţian MENSANA, despre copiii care cresc în familii unde părinţii sunt dependenţi de alcool

„Părinţii reprezintă sistemul de referinţă şi valori al copiilor. De aceea, atunci când un copil vede cum părintele consumă zilnic cantităţi mari de alcool, poate crede că, în viaţă, aşa trebuie să faci, să consumi alcool, acesta fiind adesea soluţia pentru a scăpa de emoţii dificile precum frica, furia, tristeţea.

Studiile arată că persoanele care încep să bea înainte de vârsta de 15 ani sunt de patru ori mai predispuse la alcoolism decât cele care încep după vârsta de 20 de ani. Creierul adolescentului e în plin proces de dezvoltare. Cele mai importante modificări în creier în acest proces se produc la nivelul lobului frontal şi al hipocampului. Aceste zone sunt asociate cu motivaţia, controlul impulsivităţii şi dependenţa. Alcoolul e o neurotoxină, el poate „otrăvi” creierul. El poate afecta modul în care organismul asimilează vitamina B, împiedicând astfel funcţionarea normală a creierului. Deci, în esenţă, în funcţie de vârsta la care a început să consume, frecvenţa şi cantitatea consumată şi ţinând cont de modificările pe care le produce alcoolul în creier, poate fi extrem de dificil pentru un adolescent să depăşească o eventuală dependenţă.

Părinţii trebuie să sesizeze modificările pe care consumul de alcool le aduce în comportamentul propriului copil şi să încerce să vorbească despre acest lucru cu adolescentul. Dacă ei nu sesizează acest lucru, colegii din grupul social pot să le semnaleze părinţilor, care vor încerca să discute cu adolescentul. Dacă au nevoie de ajutor, părinţii pot apela la un centru comunitar de sănătate mintală, unde îşi desfăşoară activitatea specialişti psihologi. Ei trebuie să discute cu copilul, în special dacă există antecedente în acest sens în familie, deoarece alcoolismul are şi o componentă genetică. Interdicţiile nu sunt suficiente şi nu funcţionează. Adolescenţilor trebuie să li se explice clar la ce riscuri se expun consumând alcool, chiar şi în cantităţi reduse, iar implicarea familiei şi a prietenilor e esenţială în sprijinirea acestora în efortul de a scăpa de dependenţă”.

Mihail Oprea, director general al Dispensarului Republican de Narcologie, despre tratament

„Pentru tratament, la Dispensarul Narcologic din Chişinău, pacienţii nu achită nimic, achită Compania Națională de Asigurări în Medicină. E nevoie doar ca pacientul să fie conştient şi să-şi dorească să facă schimbarea.

Familia trebuie să reacţioneze, dacă vede că cineva drag este dependent şi să se adreseze la un medic, la un psiholog, ca să vadă cum e mai bine să intervină, să asigure o consultaţie. Să nu uităm că asta e boală, pacientul nu poate trăi fără substanţa dată. Pentru ca el să se poată mişca, să poată activa, are nevoie numaidecât de acest consum permanent.

De altfel, printre consumatori, dependenţa apare la 10-15%. Deci, este vorba de mediu şi de vulnerabilitate genetică”.

  • Tratamentul oferit de Dispensarul Republican de Narcologie poate fi staționar sau ambulatoriu, în dependență de starea pacientului.
  • Familiile celor care au probleme cu alcoolul se pot adresa pentru consultație sau/și suport în Secția consultativă a Dispensarului, unde persoanele vor fi examinate și va fi elaborată o tactică de tratament.
  •  După necesitate, tratamentul poate fi anonim.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *