Principală  —  Blog  —  Diaspora   —   Tânără stabilită în Franţa de…

Tânără stabilită în Franţa de 10 ani: Nu am niciun vis legat de Moldova

Olesea Cazacu Aydin are 35 de ani, este născută la Tiraspol, iar o parte din copilărie a petrecut-o la Cimişlia. După decesul subit al părinţilor, a plecat la Edineţ, iar ultimii ani în Moldova i-a petrecut la Bălţi. De 9 ani este profesoară de limba engleză în Franţa, la Strasbourg. Dezamăgirile pentru tot ce se întâmplă acasă, în R. Moldova, au făcut-o să lase totul şi să plece acolo unde ştie că poate fi de folos. Spune cu certitudine că Moldova i-a răpit părinţii, care au murit prematur din cauza sistemului medical şi a corupţiei.

Vă invit să urmăriţi în continuare drumul pe care l-a parcurs tânăra după ce a decis să plece din R. Moldova.

Am închis uşa casei din Moldova în 2008

În Moldova eram asistentă universitară la catedra de limbă engleză a Universităţii de Stat „Alecu Russo” şi specialistă în relaţii cu publicul în organizaţia „Onoarea şi Dreptul Femeii Contemporane”. Am dorit o schimbare şi, fiind o fire imprevizibilă, într-o seară, am decis să plec. Premisa nu a fost situaţia economică, dar dorinţa de a învăţa ceva nou, a vedea ceva nou, a întâlni noi scheme de gândire. A doua zi am căutat cum să fii studentă în Franţa, am trimis o scrisoare de motivare, un rezumat al tezei de master, care a fost criticată în R. Moldova, dar apreciată de francezi, şi CV-ul direct profesorului responsabil de master. În două săptămâni am primit răspuns că am fost acceptată la master în anul II, la Facultatea de Plurilingvism şi Interculturalitate la Universitatea din Strasbourg. La câteva zile de la primirea răspunsului, am depus pentru viză şi la o săptămână eram deja plecată.

În septembrie se fac 10 ani de când sunt stabilită în Franţa, la Strasbourg

Adaptarea, pe alocuri, a fost stresantă. Mă simţeam ca un peşte mic în ocean, însă cu timpul am înţeles că, dacă ai nevoie de informaţie, caută, interesează-te, deoarece nimeni n-o să vină să te scoată din impas, doar tu şi iarăşi tu. În Franţa sunt profesoară de engleză în învăţământul public, dar am şi câteva ore în învăţământul privat. Profesez de 9 ani. Iniţial, am fost formatoare de engleză pentru adulţi la o şcoală privată de limbi străine din Strasbourg. În 2015, după al treilea copil, am decis să fac o pauză pe plan profesional şi universitar. La acel moment făceam un master în neuropsihologie tot la Universitatea din Strasbourg. În 2016, am decis să reiau activitatea de profesoară de engleză, însă de data asta am ales să lucrez cu copiii. E un lucru stresant, obositor, dar îmi permite să combin situaţia mea de mamă a trei copii şi cariera profesională, și în acelaşi timp să aplic cele studiate la cursurile de neuropsihologie.

Educaţia copiilor e gratuită

În Franţa, educaţia copiilor e gratuită, laică şi obligatorie de la 6 la 16 ani. Sistemul educaţional francez e divizat în 4 mari nivele (şcoala primară, colegiul, liceul, universitatea şi „les grands ecoles”, care sunt fie private, fie publice („une grande ecole” este o şcoală unde se instruiesc inginerii). De la 2 la 10 ani e şcoala primară, divizată în grădiniţă şi şcoala elementară. De la 11 la 15 ani este colegiul, care durează 4 ani. Se începe cu clasa a 6-a şi se încheie cu clasa a 3-a. În anul 3 de colegiu, elevii trebuie să facă stagii în funcţie de interesele lor şi care trebuie să se integreze într-un proiect profesional. Elevii susţin un examen final oral denumit „brevet”, în baza stagiului efectuat şi al proiectului profesional. Este un examen naţional final care evaluează cunoştinţele şi aptitudinile elevilor obţinute la finele colegiului. Iar de la 15 la 18 ani e liceul, care durează 3 ani. Se începe cu „seconde” (al doilea an) şi se termină cu „terminale” (anul final). La sfârşit elevii susţin Bacalaureatul. La liceu eşti acceptat în funcţie de rezultatele tale şcolare pe parcursul celor 4 ani de colegiu. Elevul alege, însă decizia finală o iau profesorii şi administraţia viitorului liceu. Elevii au dreptul să ceară sa fie repartizaţi la anumite licee, însă oricum decizia aparţine comisiei de profesori şi profesorului de orientare profesională.

Contingentul elevilor este unul eterogen

Contează cartierul în care se află şcoala. Dacă e o şcoală ZEP (zona de educaţie prioritară), copiii sunt foarte descurajaţi, privesc viitorul cu ochi pesimişti, mulţi sunt în eşec şcolar. Aceste instituţii de învăţământ se găsesc în regiunile „gheto”, unde sunt mulţi străini. În cartierele medii şi de lux, contingentul copiilor e altul. Acum se deschid foarte multe şcoli private, astfel părinţii care îşi permit şi sunt în căutare a ce este mai bun pentru odrasla lor, îşi şcolarizează copiii în instituţii private. Programa e ca pentru cei mai buni.

Suntem o familie mixtă

Statul francez nu face discriminare pe bază de naţionalitate, gen sau culoare atâta timp cât eşti stabilit legal, dar ca să obţii nişte facilităţi, trebuie să faci faţă birocraţiei.

În familie, vorbim engleza, franceza şi turca

Engleza e limba de comunicare în familie, franceza copiii o vorbesc între ei, iar turca o vorbesc cu tati şi deja cu armata de verişori din partea tatălui. Copiii cunosc expresii în română, însă cum nu au un anturaj în care să o exercite, o uită. E o traumă psihologică să obligi un copil să înveţe o limbă. Copiii mei, şi nu doar ai mei, au alte interese lingvistice, de exemplu băiatul cel mare vrea să studieze CHINEZA, că e de perspectivă. Aşa zice el la cei 8 ani ai săi. O limbă se învaţă dacă este un catalizator. Momentan, nu există unul motivant pentru română, spre deosebire de celelalte limbi vorbite acasă.

Nu m-am simţit nicicând imigrantă în Franţa

Posibil din cauza aplombului exagerat ce-mi curge prin vene, chiar dacă uneori mi s-au făcut comentarii că sunt străină. Aş zice acum că mă simt franţuzoaică în suflet şi în acte.

În 2016, am ieşit la alegeri, am votat schimbarea, dar – nimic. Am suferit cu lacrimi. Nu voi ieşi la vot în 2018 şi nici în ceilalţi ani care urmează. Jocurile murdare descurajează! Păzea, guvernanţilor, o să rămâneţi singuri în arenă!

Eşecul alegerilor, plus decesul unicului omuleţ care îmi mai ţinea Moldova în suflet, au fost factori declanşatori de a pune capăt relaţiei mele cu Moldova, care mi-a luat cei mai scumpi oameni, părinţii decedaţi prematur, unul din lipsă de asistenţă medicală promptă, altul din cauza corupţiei, iar lista continuă cu bunelul şi bunica. Prea multe dezamăgiri s-au acumulat. Moldova a avut mereu probleme economice şi sociale, mai sumbre decât acum, însă plecarea în masă, anume acum, se datorează obţinerii cetăţeniei române şi sistemului liberalizat de vize, dar şi accesului la informaţie prin intermediul dezvoltării tehnologice. Astfel, populaţia poate pleca legal, aplica la servicii legal şi a se instala legal într-o ţară. Desigur, am putea menţiona şi oportunităţile ce există în exterior, însă, ca să atingi aceste oportunităţi fără riscuri majore şi să beneficiezi de facilităţi, ai nevoie de un cadru legal de emigrare. Noi îl avem, iar lumii nu-i rămâne decât Carpe Diem!

Eu sunt acasă acolo unde e familia mea! Familia mea e aici! Casa mea e aici, iar mâine poate fi la alt capăt al lumii. Personal, încerc să nu mă ataşez de locuri, dar de oameni! Să revin acasă, în R. Moldova, pentru totdeauna, nu figurează în agenda personală, nici în viitorul apropiat, dar nici în cel îndepărtat. Voi reveni doar pentru prieteni!

Vreau să fiu sinceră, NU AM NICIUN VIS legat de R. Moldova, de viitorul ei, însă m-aş bucura să aud într-o zi că face parte din România şi că cetăţenii ei nu mai suferă!

Elena Robu, Franța, www.elenarobu.md