Oraşul în care băieţii se sărută în metrou

Deunăzi, o cunoscută vorbea despre cât de greu e să-ţi creşti copiii, să-i educi şi să-i laşi liberi pe stradă într-o ţară în care homosexualii îşi afişează în public relaţiile. Într-un oraş în care se organizează anual cel mai mare festival nebun, colorat şi plin de distracţie, destinat comunităţii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transsexuali). „Tentaţia, trendul mondial, dorinţa de a fi altfel pot corupe şi distorsiona mintea unui adolescent, afectându-l negativ, aruncându-l într-o poveste care nu este a sa”, argumenta ea. Am ascultat-o şi am dat dreptate fricilor ei. E ceva normal să avem frici, dar şi să vorbim despre ele pentru a veni cu soluţii, să luptăm cu ele şi să nu le lăsăm să ne domine. Totodată, nu le putem imputa dreptul de a exista şi de a fi libere unor persoane doar pentru că altora le este frică. E ca şi cum ai interzice maşinile, ca să nu mai fie accidente.

Wikipedia, documentarele, revistele spun că cei cu preferinţe sexuale diferite au ştiut că au preferinţe de acest gen de la o vârstă fragedă şi nu au cunoscut cazuri similare în societate, nefiind, deci, „influenţaţi” de astfel de exemple. Doar un procent infim dintre aceste persoane au decis la maturitate să-şi schimbe preferinţele sexuale şi au făcut asta pentru că au fost abuzaţi în familie, ori pentru că au decis că prostituţia pe această filieră le poate aduce un venit.

De fapt, copiii pot fi homosexuali fără ca vreun părinte să fi ştiut asta şi fără a avea posibilitatea să-i „ajute” în vreun fel. Copiii pleacă la un moment dat de acasă, devin independenţi, fac alegeri deliberate. Niciun părinte în lumea asta nu are dreptul să forţeze decizia unui copil, fie că e vorba de sfera de activitate, de cum îşi trăieşte viaţa sau de preferinţele sexuale. Dacă vor face presiuni, copilul, oricum, va înţelege şi se va distanţa de ei.

Pe de altă parte, uneori, fricile părinţilor sunt artificial infiltrate sau exploatate de propagandă. Dincolo de frici, se ascund şi prejudecăţi şi poveşti auzite, ce nu relevă realitatea. De fapt, ura împotriva comunităţii LGBT e un instrument de propagandă în ţările subdezvoltate. Nu pot să nu vorbesc despre ipocrizia societăţii care se autoproclamă religioasă şi morală, dar care persecută persoane nevinovate fără menajamente, care se autointitulează „protectoare a familiei tradiţionale”, dar nu adoptă o reformă sau o lege menită să îmbunătăţească situaţia familiilor aflate în dificultate.

O societate care nu are programe de educaţie pentru părinţi, nu oferă consiliere gratuită pentru cuplurile care vor să se despartă, ajutor psihologic sau consultativ pentru adolescenţi, care nu subvenţionează familiile în care unul dintre soţi e obligat să plece fiindcă nu-şi găseşte de muncă în zona de reşedinţă. Astea ar fi doar câteva metode de a proteja familia tradiţională. În schimb, instigă la ură şi agresivitate împotriva comunităţii LGBT, ascunzându-se după sintagma „protejarea familiei”.

Dar cum altfel să demonstrezi cetăţenilor de rând că e mai bine să fii sărac, privat de cele mai elementare drepturi sau ajutor din partea statului? Cum altfel să te justifici, decât scandând în numele moralităţii şi punând la îndoială dreptul la libertate şi moralitatea ţărilor înalt dezvoltate, distorsionând realitatea şi exploatând frica faţă de nou, faţă de neobişnuit, faţă de tot ce-i altfel? Invazia ştirilor negative despre ţările în care se trăieşte bine şi unde îţi sunt respectate drepturile, propagarea nevoii de a fi „protejat de imoralitate”, instigarea la violenţă împotriva unor oameni care nu au greşit cu nimic în faţa societăţii – sunt câteva dintre trăsăturile vechii propagande totalitariste.

În cursul de germană la care am participat, acum doi ani, la Hamburg era inclusă şi dezbaterea unor teme sensibile ce pun accentul pe diferenţa dintre culturi, teme importante pentru integrarea în noua ţară de reşedinţă. Chiar de la primele ore se vorbeşte despre sortarea gunoiului. La nivelele mai avansate, este studiat spiritul civic. Deseori se discută şi despre egalitatea de şanse – egalitatea dintre bărbaţi şi femei, egalitatea dintre cei cu religii diferite, cei cu preferinţe sexuale diferite, cei cu venituri diferite. Se discută despre discriminare, punând toate acestea într-un singur coş, pentru că toţi avem aceeaşi necesitate – de a fi şi de a ne manifesta liber, de a primi drepturi egale din partea statului şi de a fi trataţi egal.

Oamenii care sunt altfel au deja un destin greu de parcurs, riscă să nu fie acceptaţi şi iubiţi, se confruntă cu tendinţa de a fi marginalizaţi. Cel mai des, ei NU au un cuvânt de spus în acest sens.

Îmi amintesc de Camino de Santiago, care a parcurs, împinsă de soţul său, 900 km în scaunul cu rotile. Într-un moment, am întrebat-o ce a fost cel mai greu în această aventură. Mi-a răspuns că cel mai greu era când lumea se ferea de ei pe stradă, sau când femeile ieşite la poartă îşi făceau cruce atunci când ei treceau pe alături. Da, din păcate, în Spania sec. 21, sunt oameni care-şi fac cruce, văzând o persoană în cărucior. E şi asta o formă de discriminare.

Nu pot reprezenta comunitatea LGBT, nu cred că le înţeleg cu-adevărat nevoile. Dar, cu mâna pe inimă, cred că ceea ce fac astăzi oamenii, „speriaţi de destabilizarea instituţiei familiei”, vizavi de comunitatea LGBT e discriminare pură. Şi discriminarea, orice formă ar avea, e josnică şi perfidă.

Am auzit şi altă teorie. Dacă e vorba de viaţa privată, aşa să fie. N-au ce se afişa în public. Dar voi, cei care judecaţi, v-aţi plimbat vreodată, ţinându-vă de mână cu soţul/soţia sau prietenul/prietena ziua în amiaza mare? Şi ei au dreptul să se plimbe unde vor, cum vor, atâta timp cât nu vă deranjează personal.

De fapt, ce poate fi mai frumos decât libertatea, diversitatea şi egalitatea de şanse?

Mariana Reazanţev, Hamburg

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. TEODOR

    Când pe copilul tău îl va “seduce” vreun homălău bătrân, tot așa și să cânți?

  2. Elena

    Zilnic sunt seduse de catre mosnegi, zeci, sute si mii de fete. Dar toti tac. Ba chiar unii etaleaza genul acesta de seduceri ca fiind “de succes” pentru ele, ca de… acum ele au bani. Nu vad nici o diferenta daca e vorba de seducere. Mosnegii cu bani, oamenii cu influienta si putere vor seduce pe cine vor si cand vor, indiferent de articolele astea sau de ce vreti dumneavoastra.
    Nu va orientati energia in directia care trebuie, domnule Teodor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *