Basarabia Mică din Montreal

Eu şi soţul meu, John, am aterizat în Montreal. Ne ducem în ospeţie la verişorul meu, care s-a mutat în Canada în vara anului 2006. Montrealul se află în provincia franceză Quebec, şi eu mă strădui din răsputeri să-mi aduc aminte de franceza învăţată la şcoală, dar unicele cuvinte ce-mi vin pe limbă sunt: „Bonjour, toujours, l’amour”. Favoritul meu din acest trio este „l’amour”. Admiteţi: nu este nimic mai francez decât cuvântul ăsta pentru „amor”. Ce culori în acest cuvânt, ce caracter! Montrealul arată la fel ca o franţuzoaică frumoasă, şi de aceea capricioasă.

Îmi amintesc foarte bine de prima mea călătorie la Montreal, acum 11 ani. Primisem paşaport american şi eram liberă să călătoresc. Atunci mă întrebasem: „De ce, oare, nu-mi pot permite aceeaşi călătorie cu paşaportul moldovenesc?” – întrebare mai mult retorică.

Nepoţelele mele mici şi părinţii lor erau „fresh off the boat”, adică proaspăt veniţi, toţi cam speriaţi şi dezorientaţi de schimbarea drastică din viaţa lor. Au lăsat în urmă practic toată averea acumulată: un apartament, o căsuţă de vară şi două cariere de medic. Patru emigranţi într-o ţară străină fără susţinerea părinţilor şi buneilor, fără casă, fără masă, fără paturi. Se înghesuiau toţi într-un apartament micuţ, unde copiii dormeau la podele pe saltea. Cumnata mea abia învăţase franceza, vărul meu, şi tatăl fetelor, putea să lege două sau trei fraze. Fetele o duceau mai bine cu limba, şi de fapt serveau ca traducătoare între părinţi şi proprietarul apartamentului, quebecanul Jacque. Aşa e realitatea familiilor de imigranţi: copiii, de obicei, se adaptează mai repede la o limba străină şi la o ţară nouă.

Jacque se vede că era un patriot francez devotat, căci la întrebarea mea în engleză m-a ignorat demonstrativ şi mi-a răspuns în franceză. Singurul lucru pe care l-am înţeles din răspuns a fost că vrea să vorbesc cu el în franceză, nu în engleză.

„Chiar mi-aş dori din suflet, m-am gândit, dar, din păcate, nu-mi aduc aminte cum se zice în franceză că cineva este cu nasul pe sus.”

Fetele i-au ciripit ceva în franceză şi Jacque, „o, minune!”, a zâmbit şi mi-a răspuns în engleză: „A-a-a, eşti americancă?” M-am mirat că cineva m-a numit americancă, căci doar o săptămână în urmă eram moldoveancă. Era interesant să urmăresc cum expresia feţei lui Jacque se schimba treptat:

„Vorbeşti engleza în Montreal? Cum ai îndrăznit? Eşti o imigrantă americană care vorbeşte engleza? Deci, eşti OK.”

Acum uită-te la ei toţi, 11 ani mai târziu! Într-o casă nouă, cu slujbe bune şi educaţie de elită pentru fete. Eu şi vărul meu am trăit vieţi paralele în două ţări vecine. Eu – în America, el – în Canada. Noi am plecat din motive diferite. Eu – n-aveam ce pierde. Dar soţia vărului voia o viaţă mai bună, şi pe unde cu împinsul, pe unde cu convinsul, au ajuns în Canada. Eu, când am plecat, am închis uşa, lăsând Moldova în urma mea. Văru-meu şi familia sa şi-au adus patria cu ei în Canada.

Mai întâi să o înţelegeam pe cumnata mea, de ce a făcut totul ca să se înconjoare de moldoveni, ucraineni, bieloruşi şi români în Canada. „Voi trebuie să vă integraţi, nu să vă izolaţi”, i-am spus. Mai că jumătate din mahalaua unde îşi cumpăraseră casa era ocupată de foştii noştri compatrioţi. Până şi cireşul şi vişinul sădiţi în fundul grădinii, şi găinile pe care le ţineau pentru ouă, totul îmi amintea de ţara de peste Ocean. „Când merg pe drum aici, la voi, parcă mă aflu în Basarabia Mică”, i-am spus şi ea mi-a lămurit avantajele: „Dimineaţa iau eu fetele mele şi ale vecinului la scoală. Seara, vecinul ia fetele sale şi ale mele şi le aduce acasă. Fetele vor la bazin? Se duc la câteva case de pe stradă, bat la uşă şi se adună un grup cu care pot merge la înot împreună. Am nevoie de un sfat? Sun la Nataşa-avocata. Tot aşa”. Nemaivorbind de faptul că telefonul cumnatei suna întruna. Cineva o invitase la picnic, altcineva avea nevoie de informaţii imobiliare, a treia persoană o întrebase dacă vrea să-i aducă nişte murături, căci a murat prea mulţi pepeni, ca acasă, se vede, şi şi-a dat seama că nu poate consuma atâtea murături cu familia sa.

Eram oarecum sceptică referitor la faptul că o persoană care a emigrat ca să-şi facă o viaţă nouă în ţara oportunităţilor noi – Canada – are nevoie de atâţia compatrioţi în jur. Înţeleg să ai prieteni, dar de ce trebuie să fie selectaţi toţi din aceeaşi comunitate? Când, însă, am cunoscut persoanele din anturajul cumnatei mele, mi-am dat seama că are dreptate. Moldovenii ei erau avocaţi, doctori, profesori ori oameni de rând cu spirit antreprenorial – un grup de persoane cu care poţi vorbi, te poţi sfătui, poţi face business, poţi merge în ospeţie. Poţi trăi o viaţă aşa cum ei toţi şi-ar fi dorit să o trăiască în Moldova: într-un stat cu legi respectate, cu drumuri reparate, cu siguranţă socială, cu un viitor prosper pentru copiii lor. Dar, din păcate, au fost nevoiţi să-şi ia Basarabia în spate şi s-o aducă în Canada, ca să se simtă acasă.

Irina VanPatten, Seattle, SUA

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Le Justicier

    Bine! Bine! Să trăiți bine la Montreal! Nu avem nimic cu voi!
    „Bonjour, toujours, l’amour”. Atât „l’amour”, cât vă țin șalele
    și balamalele!

    “Basarabia Mică din Montreal”? Da cum vine asta? De ce unele
    prostălane de la voi, ca de exemplu Alocica Mândâcanu-Mutelică,
    vine la noi și se afundă cu tot cu potroace în politica
    matrapazlâcarului Vlad Plahotniuc? Trăiți acolo la voi în Canada
    faceți „l’amour” și „les enfants”, cât de mulți și cât de colorați
    vreți, dar de ce vă amesticați în politica de la noi?

  2. Paulică de Balatina

    Pentru oligarhul Plahotniuc “le prix d’achat “, adică câțiva dolari
    canadieni în plus sau în minus nu contează. Principalul să fie
    “la légére clientélle”, adică prostălane ușuratece, ca fosta mea
    consăteancă Ala Mândâcanu-Mutelică! “La grosse madame” are 63 de ani,
    așa c-ar vrea ea s-o numesc “la prostituée du Montréal”, dar ea trecut
    timpul de “la gloire”!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *