Anișoara și alte filme independente la SIFF

Fes­ti­va­lul Fil­me­lor Inter­na­ţio­na­le Inde­pen­den­te este cel mai impor­tant fes­ti­val cine­ma­to­gra­fic al anu­lui în Seat­tle, SUA. Se numeș­te pe scurt SIFF (Seat­tle Inter­na­tio­nal Film Fes­ti­val) şi e la a 43-ea edi­ţie. Eu par­ti­cip la fes­ti­val ca spec­ta­tor de numai 5 ani, dar mă simt de par­că aş fi par­te a aces­tui eve­ni­ment extra­or­di­nar toa­tă via­ţa mea.

La Ope­ning Gala s-au strâns tot felul de par­ti­ci­panţi, con­tri­bu­i­tori și spec­ta­tori. Pe lân­gă pro­gra­ma­to­rii de la Micro­soft și ingi­ne­rii de la Boe­ing, îmbră­ca­ţi în hai­ne scum­pe, întâl­nești tot felul de hippie ori repre­zen­tanţi ai boe­mei loca­le cu hai­ne zdrenţu­roa­se și coa­furi stra­nii: de la „drea­d­lo­c­ks” și până la ceva ase­mă­nă­tor cu un cuib de păsări. Eu sca­nez sala și îmi dau sea­ma că tablo­ul desfă­şu­rat în faţa mea se poa­te numi, fără niciun dubiu, „Tole­ranţă Soci­a­lă în Acţiu­ne”. Toţi se înţe­leg aici, indi­fe­rent de ori­gi­ne, naţio­na­li­ta­te, reli­gie, orien­ta­re sexu­a­lă. Pen­tru a pune un accent final, ca să nu mai avem nicio îndo­ia­lă că așa este, fes­ti­va­lul a fost des­chis cu o come­die, „The Big Sick” („Boa­la Mare”), de Kuma­il Nan­ji­ani, un actor deve­nit regi­zor care a emi­grat în SUA din Pakis­tan.

Pe par­cur­sul ani­lor, am fost la o mulţi­me de fil­me artis­ti­ce și docu­men­ta­re, minu­na­te și nu prea. Aces­ta e spe­ci­fi­cul unui fes­ti­val de fil­me inde­pen­den­te, care nu sunt pro­du­se în masă de Hol­lywood. Ele sunt un fel de „rus­sian rou­let­te” (rule­tă ruseas­că). Fil­me­le pot împuș­ca ca un foc de arti­fi­cii și ate­ri­za pe pie­des­tal, ori rămân neînţe­le­se de mase, și accep­ta­te doar de un grup eli­tist de spe­cia­liști și de ama­tori de fil­me. Este impo­si­bil de ghi­cit în avans ce film va reu­și. Numai spre sfârşi­tul fes­ti­va­lu­lui se pot face niş­te con­clu­zii.

Anul aces­ta, la fes­ti­val au par­ti­ci­pat fil­me din 48 de ţări. Nici nu mi-am închi­pu­it că atâ­tea ţări din lume fac fil­me inde­pen­den­te! Tema prin­ci­pa­lă pen­tru anul 2017 a fost cri­za refu­gi­a­ţi­lor din Siria. Per­so­nal, în afa­ra fil­me­lor des­pre Siria, aş pla­sa în cen­trul atenţi­ei și alte fil­me din ţări­le Orien­tu­lui Mij­lo­ciu, cum ar fi Iran, Irak și Egipt. Ast­fel mi-aş expri­ma indig­na­rea faţă de ordi­nul exe­cu­tiv sem­nat de Donald Trump de a blo­ca intra­rea în SUA a cetă­ţe­ni­lor din 6 ţări musul­ma­ne. Mă bucur că ordi­nul exe­cu­tiv a fost res­pins de curţi­le juri­di­ce deja de 3 ori, dato­ri­tă sis­te­mu­lui judi­ci­ar inde­pen­dent din SUA, care este sepa­rat de ramu­ra exe­cu­ti­vă. Ceva impo­si­bil de închi­pu­it aca­să, în R. Mol­do­va. Nemai­vor­bind de jur­na­lis­mul inde­pen­dent ame­ri­can, care aproa­pe zil­nic scoa­te la supra­fa­ţă cele mai ruși­noa­se și mur­da­re deta­lii de la Casa Albă, fără ca jur­na­li­ş­tii să fie urmă­ri­ţi penal.

Dar să reve­nim la fes­ti­val. Pen­tru mine, unul din cele mai dure, dar și mai inspi­ra­te fil­me a fost docu­men­ta­rul „The City of Ghosts” („Ora­şul Fan­to­me­lor”), al regi­zo­ru­lui ame­ri­can Mat­thew Hei­ne­man. Este o isto­rie a unor oameni ordi­nari din Siria (un pro­fe­sor de mate­ma­ti­că, un ama­tor de jocuri video, doi stu­denţi și alţi oameni de rând) puși în situ­a­ţii extra­or­di­na­re, care au fost nevo­iţi să devi­nă repor­teri ama­tori ori, cum îşi zic ei, „cetăţeni-reporteri”. Gru­pul lor se numeș­te RBSS, o abre­vi­e­re din engle­ză de la „Raqqa Being Sla­u­gh­te­red in Silen­ce” („Raqqa este uci­să în lini­ş­te”). Ei fil­mau și pos­tau pe Face­bo­ok și pe You­tu­be cri­me­le comi­se de gru­pul tero­rist ISIS în ora­şul lor natal, Raqqa. Tele­foa­ne­le și cal­cu­la­toa­re­le au deve­nit arme­le lor. Ei înşi­şi, fami­li­i­le și pri­e­te­nii lor deve­neau vic­ti­me ale lup­tei ine­ga­le cu un duş­man mult mai puter­nic. Cu toa­te aces­tea, ei nu puteau renu­nţa la jobul lor peri­cu­los. Ade­vă­rul spus des­pre tra­ge­dia ora­şu­lui, care era ucis în lini­ş­te, fără ca comu­ni­ta­tea inter­na­ţio­na­lă să inter­vi­nă pen­tru a-l sal­va, le dădea pute­re și sen­ti­men­tul că-şi ating sco­pul. „Ori îi învin­gem noi, ori ei ne omoa­ră pe toţi”, con­clu­de unul din ero­ii prin­ci­pali.

Mă gân­desc de mul­te ori că Mol­do­va și Siria au punc­te comu­ne. Din feri­ci­re, Mol­do­va nu e cuprin­să de un răz­boi civil, dar ţara noas­tră moa­re lent, puţin câte puţin, aban­do­na­tă de cei mai buni cetă­ţeni. Și când com­pa­răm aces­te ţări, vedem că nu e o dife­renţă atât de mare. Coru­pţia, lip­sa de oport­u­ni­tă­ţi și dis­pe­ra­rea ne fac să luăm dru­mul stră­i­nă­tă­ţii. Timp de 20 de ani, Mol­do­va a pro­dus ace­lași număr de emi­granţi ca și Siria în ulti­mii 5 ani.

Dar, de fapt, m-a cuprins și mân­dria pen­tru ţări­şoa­ra noas­tră mică, când am aflat că anul aces­ta la fes­ti­val a ajuns și un film al unui regi­zor din Mol­do­va, Ana-Felicia Scu­tel­ni­cu. Cu atât mai mult că regi­zo­rul e o feme­ie.

Fil­mul „Ani­șoa­ra” a cap­tat pe peli­cu­lă via­ţa unui sat mol­do­ve­nesc cu o pre­ci­zie de 100% – ceea ce înseam­nă că vinul cur­ge gâr­lă, iar via­ţa este mono­to­nă și plic­ti­si­toa­re. Până și tri­un­ghiul amo­ros Ani­șoa­ra, Dra­goș și soţia lui e cam plic­ti­si­tor, la drept vor­bind. Fiind un cri­tic one­st, vreau să întreb: „Era într-adevăr nevo­ie ca via­ţa satu­lui să fie fil­ma­tă cu atâ­ta pre­ci­zie, dar fără a avea un mesaj de actu­a­li­ta­te?” Unde este intri­ga? Și de ce e atât de puţin dia­log? Deși, lip­sa dia­lo­gu­lui atra­ge atenţia asu­pra măies­tri­ei acto­ri­lor, care au fost nevo­iţi să lucre­ze mai mult cu expre­sia feţei decât cu tex­te­le scri­se pen­tru ei.

Cu toa­te astea, mă tem că fil­mul mol­do­ve­nesc va fi înţe­les doar de un grup limi­tat de spec­ta­tori din R. Mol­do­va și Româ­nia veni­ţi la eve­ni­ment. Din păca­te, aceas­ta a fost o oport­u­ni­ta­te rata­tă de regi­zoa­rea noas­tră, deo­a­re­ce a ales o temă izo­la­tă din rea­li­ta­tea con­tem­po­ra­nă. Sunt o mie și una de teme vita­le în R. Mol­do­va, care apar inclu­siv în pagi­ni­le Zia­ru­lui de Gar­dă şi din care s-ar putea crea un sce­na­riu rele­vant și actu­al. De exem­plu, isto­ri­i­le copi­i­lor imi­granţi; ori isto­ri­i­le copi­i­lor aban­do­na­ţi aca­să de părinţii, care sunt nevo­iţi să ple­ce la mun­că pes­te hota­re; ori coru­pţia, care maci­nă ţara pe dină­un­tru.

Pen­tru com­pa­ra­ţie, fil­mul regi­zo­ru­lui român Adri­an Sita­ru, „Fixe­ur” (în engle­ză „The Fixer”), a cap­tat o temă extrem de acu­tă și impor­tan­tă pen­tru regiu­nea noas­tră: tra­fi­cul de fiinţe uma­ne. Este o isto­rie a unui jur­na­list român, Radu, care, cu gân­dul de a avan­sa în carie­ră, con­tac­tea­ză un grup TV din Franţa pen­tru a fil­ma un repor­taj des­pre o ado­les­cen­tă pe nume Anca, tra­fi­ca­tă din Româ­nia în Franţa pen­tru a pres­ta ser­vi­cii sexu­a­le. Dile­ma eti­că a jur­na­lis­tu­lui, care tre­bu­ie să deci­dă dacă este în sta­re să-şi facă carie­ră pe sea­ma unei tra­ge­dii uma­ne, este în cen­trul atenţi­ei. Con­tras­tul din­tre via­ţa euro­pea­nă, cu legi res­pec­ta­te, și rea­li­ta­tea româ­neas­că, simi­la­ră celei din R. Mol­do­va; dia­lo­gul intens în trei lim­bi: româ­nă, fran­ce­ză și engle­ză; muzi­ca, pe alo­curi majo­ră, pe alo­curi melan­co­li­că, te ţine într-o sta­re de ten­siu­ne pe tot par­cur­sul fil­mu­lui.

Am ieșit din sala de pro­ie­cţii de par­că aș fi ieșit din duș: WOW! Uite ase­me­nea fil­me aș vrea să văd la SIFF, ori pe ori­ce altă are­nă de fil­me inter­na­ţio­na­le. Sper că anul vii­tor voi avea oca­zia. Spor la mun­că, pro­du­că­to­ri­lor de fil­me mol­do­ve­nești, din ori­ce colţ al lumii!

Irina VanPatten, SUA

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *