Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   14 ani cu ZdG: cronica…

14 ani cu ZdG: cronica agresiunilor

În cei 14 ani de existenţă, Ziarul de Gardă a primit mii de mesaje de apreciere şi de încurajare, dar a fost şi ţintă a numeroase ameninţări, intimidări, atacuri din partea autorităţilor publice sau a unor entităţi anonime. Presiuni au fost încă de la lansare, în 2004, au continuat şi s-au înteţit în timpul guvernării comuniste şi nu s-au diminuat nici după 2009, când la putere au venit partidele „democratice şi pro-europene”. Deşi în toate cazurile mai grave de intimidare a jurnaliştilor ZdG a cerut asistenţa autorităţilor, nu a urmat nicio schimbare.

„Te întâlnesc şi îţi tai gâtul”

Marţi, 24 iulie 2018, reporterele ZdG Ecaterina Cazacenco şi Viorica Tătaru au fost îmbrâncite şi agresate verbal de paznicul Primăriei Chişinău. O persoană îmbrăcată în civil, care nu s-a legitimat, dar care s-a dat drept angajat al Primăriei, a manifestat un comportament violent, atât verbal, cât şi fizic, la adresa celor două reportere. Fără a se legitima, fără a explica în ce constau interdicţiile, fără a recunoaşte că este vorba de un spaţiu public, a lovit camera de luat vederi şi, de mai multe ori, pe reportera Viorica Tătaru, după care s-a apropiat de Ecaterina Cazacenco şi a ameninţat-o: „Eu mâine-poimâine te întâlnesc şi îţi tai gâtul”. Totul s-a întâmplat sub ochii oamenilor legii care se aflau în curtea Primăriei, mobilizaţi cu ocazia protestului ce avea loc în acel moment. Singura reacţie a unuia dintre reprezentanţii forţelor de ordine, aflat în imediata apropiere a reporterelor ZdG, a fost să zâmbească şi să-i spună paznicului, tot zâmbind, să nu fie „chiar aşa agresiv”. Personajul nu a fost oprit, nici documentat, nici informat despre răspunderea pe care o poartă pentru asemenea acţiuni.

Redacţia constată cu îngrijorare o dublă ameninţare: pe de o parte, un angajat al Primăriei a lovit echipamentele redacţionale, a îmbrâncit reporterele şi le-a somat cu răfuiala fizică, echivalentă cu un omor, chiar în preajma oamenilor legii, iar pe de altă parte, mai mulţi poliţişti aflaţi în preajmă nu au reacţionat nici la lovituri, nici la ameninţările cu moartea. Redacţia califică acest comportament ca o inacţiune a oamenilor legii, ceea ce ridică serioase semne de întrebare privind dublele standarde ale organelor de interne, care manifestă zel în apărarea politicienilor, dar dă dovadă de inacţiune atunci când ţinta ameninţărilor sunt jurnaliştii, aflaţi la locul de muncă.

Redacţia ZdG solicită ca MAI să prezinte dovezi care ar demonstra că securitatea reporterilor în timp ce-şi fac munca este garantată. Această solicitare, alături de plângerile celor două reportere, a fost depusă la poliţie în seara zilei de 24 iulie 2018.

ZdG, interzis în aer, pe stradă şi la Mitropolie

Pe 9 mai 2017, în timp ce echipa ZdG filma cu o dronă ceremonia de depunere de flori la Complexul Memorial „Eternitate”, o persoană care iniţial nu s-a prezentat a cerut reporterilor să coboare drona. Ulterior, acesta a spus că este locotenent-colonel şi a insistat că drona trebuie coborâtă pentru „a o fotografia şi a o verifica”. Pentru că reporterii au continuat să filmeze, a venit o altă persoană, care a cerut să-i fie prezentată o „licenţă” pentru pilotarea unei drone, deşi pilotarea dronelor nu este reglementată în R. Moldova, respectiv, nu există licenţe de pilotare a acestora.

Tot în mai, 2017, doi poliţişti au intimidat-o pe reportera Maria Şveţ, care făcea fotografii în faţa unor blocuri locative de pe bulevardul Dimitrie Cantemir, în apropierea clădirii GBC, unde-şi avea oficiul Vladimir Plahotniuc, pentru un material jurnalistic privind eficienţa energetică.

Poliţiştii au întrebat-o pe reporteră ce fotografiază şi de ce, adăugând că nu are voie să facă fotografii în acel loc. Reportera le-a spus că este un loc public, unde oricine are dreptul să meargă, să fotografieze. Atunci poliţiştii au somat-o să prezinte legitimaţia de jurnalist, să le spună numele, prenumele, să le prezinte date despre identitatea sa. I-au spus că dacă se opune, dacă nu se legitimează, o vor escorta la secţia de poliţie. Totodată, unul dintre oamenii legii a fotografiat-o (sau filmat-o) pe reportera ZdG cu telefonul său mobil şi a făcut uz de un limbaj neprofesionist, declarând că „poate vrem să facem cunoştinţă cu dumneata”.

În august 2017, reportera ZdG, Viorica Tătaru, a fost bruscată şi agresată verbal de paznicii unui restaurant de lux unde aceasta filma o petrecere mondenă cu feţe bisericeşti. Tot Viorica Tătaru a fost admonestată şi câteva zile mai târziu, pe când filma aniversarea celor 65 de ani ai Înalt Preasfinţitului Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, care a primit la sediul Mitropoliei oaspeţi de rang înalt, inclusiv pe preşedintele Igor Dodon.

„Nu au fost stabilite careva încălcări”

În octombrie 2017, reporterele Marina Ciobanu şi Viorica Tătaru realizau un reportaj pe o stradă publică, în faţa clădirii GBC, şi au fost somate de către bodyguarzii clădirii să părăsească acea zonă şi să-şi caute un alt loc pentru filmări, motivând că edificiul ar fi o proprietate privată. Jurnalistele au fost ameninţate că vor avea „probleme de ordin juridic”, dacă imaginile foto sau video vor fi făcute publice.

Trei zile mai târziu, prin intermediul unui comunicat de presă, Inspectoratul General al Poliţiei (IGP) a anunţat că s-a autosesizat în acest caz, dar nu a mai făcut publice rezultatele anchetei. La trei luni de la incident, într-un răspuns la o solicitare de informaţii trimisă de ZdG, şeful Inspectoratului de Poliţie Centru scria că, „fiind examinate materialele acumulate şi circumstanţele indicate supra, din conţinut nu s-a constatat să fi fost altercaţii sau folosite expresii injurioase în adresa reporterilor ZdG şi nu au fost stabilite careva încălcări ale legislaţiei în acţiunile persoanelor nominalizate în imaginile video”. Astfel, şi de această dată, persoanele care au împiedicat reporterele ZdG să-şi facă munca, au scăpat fără vreo sancţiune.

Pavel Filip: „Voi spune şi numele acestei instituţii – Ziarul de Gardă”

Noiembrie 2017. A fost pentru prima dată când un premier al R. Moldova ne-a atacat public pentru o ştire, declarând că ZdG s-ar ocupa de „manipulări grosolane” şi „dezinformarea populaţiei”. Pe 21 noiembrie, în baza unor informaţii din acte oficiale, ZdG a publicat o ştire în care preciza că Guvernul R. Moldova a solicitat revocarea de pe agenda şedinţei Comitetului General al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) din 23 octombrie 2017 a chestiunii privind retragerea completă a forţelor militare străine de pe teritoriul R. Moldova, punct care fusese introdus pe ordinea de zi la solicitarea Executivului de la Chişinău, în august 2017. Deşi ZdG a solicitat opinia Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, o reacţie a instituţiei a venit abia după publicarea ştirii, menţionându-se că retragerea de pe agendă a subiectului s-a făcut pentru a obţine un sprijin mai larg în favoarea acestei rezoluţii. După publicarea acelei ştiri, premierul Pavel Filip a declarat: „E o manipulare absolut grosolană. Aceste instituţii primesc bani de la UE, dar ei nici nu se trudesc să verifice dacă acestea sunt adevărate. Voi spune şi numele acestei instituţii: Ziarul de Gardă. Am rugăminte să nu mai dezinformeze populaţia în continuare. Sper foarte mult să vină în continuare cu informaţie obiectivă”. Premierul însă nu a spus exact care informaţii din ştire nu sunt verificate. Or, în ştire erau citate doar documente oficiale ale Guvernului.

Andrain Candu: „Vă vom taxa”

În martie 2018, ZdG a publicat mai multe articole despre proiectul Arenei Naţionale, prezentat de spicherul Andrian Candu şi promovat de PDM. Candu a prezentat conceptul arenei folosind un material video preluat din internet, fără a indica sursa. Atunci, ZdG a contactat reprezentanţii firmei franceze de arhitectură căreia îi aparţine de drept proiectul. Aceştia au declarat că video-ul prezentat de spicher este al lor şi că nu au fost consultaţi referitor la utilizarea acestui spot. După apariţia materialului, preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, într-o postare pe facebook, a scris că „Ziarul de Gardă manipulează din nou. E problema acestui ziar cât de corect informează opinia publică, dar noi vom semnala manipulările când este cazul”. Ulterior, în cadrul unei alte conferinţe de presă, răspunzând la întrebările ZdG, Andrian Candu a declarat că politicienii îi vor taxa pe jurnalişti atunci când vor considera că aceştia manipulează.

Preşedinta Consiliului de Presă, Viorica Zaharia, declara atunci pentru media-azi.md că, prin declaraţiile sale, preşedintele Parlamentului a încercat să submineze credibilitatea şi autoritatea ZdG. „Cât despre „Vă vom taxa”… bineînţeles, sună ameninţător şi nici pe departe nu se încadrează în registrul relaţiilor normale cu presa pe care trebuie să le aibă politicienii, inclusiv cei de la guvernare. Or, în condiţiile actuale ale R. Moldova, ne putem aştepta ca această „taxare” să ia forme reale şi concrete – procese în judecată, impedimente la distribuţia ziarului sau atacuri cu scop de denigrare. Sper că nimic din toate acestea nu se vor întâmpla”, sublinia Viorica Zaharia.