SONDAJ/ Pe calea a 4-a, cu aceiaşi oameni? Pe câte căi va merge PDM?

La adunarea de duminică, 21 octombrie, convocată în PMAN din Chişinău, de către PDM, preşedintele fomaţiunii, V. Plahotniuc, a anunţat că partidul său a ales o altă cale de dezvoltare pentru R. Moldova: nu integrarea europeană, nici integrarea eurasiatică şi nici Unirea cu România. Noi vom merge „pe a patra cale, Pro-Moldova, calea care duce spre moldoveni”, a declarat Plahotniuc.

Pe calea a 4-a, cu aceiaşi oameni? Va exista şi a 5-a?

Ion Negrei, istoric

Posibilă şi a 5-a, şi a 6-a, că vin alegerile şi lumea trebuie minţită cu ceva. „Calea a 4-a” este un proiect de o singură folosinţă, până la alegeri. Parcă celelalte trei, pe care le resping azi, nu au fost şi ele cândva noi? Şi nu tot ei le-au pornit? De ce nu merg? Trebuie întrebaţi. Dar nu au mers, pentru că au fost la fel de declarative, ca şi „calea a 4-a”… „Calea a 4-a” este un proiect cu impas garantat, pentru că nu poţi să te declari pro-Moldova şi să îţi baţi joc de Moldova şi de moldoveni în halul în care o face PD. Diacov şi partidul pe care l-a fondat sunt în parlament de aproape 20 de ani. Ce au făcut pentru Moldova? Au furat-o. Ceea ce au făcut până acum, aceea vor face şi pe „calea a 4-a”, pentru că „locomotiva” partidului stă pe şine străine de interesele Moldovei.

Fiodor Ghelici, Asociaţia „Pro-Moldova”

Eu întotdeauna am fost împotriva angajării R. Moldova în vreun bloc sau în vreo uniune geopolitică. În lume sunt state şi mai mici decât R. Moldova, dar în care lumea are tot confortul vieţii. Contează pe ce mâini au intrat aceste state. Iată, din momentul în care a devenit clar că R. Moldova nu are norocul să fie guvernată de oameni cumsecade, poziţia mea a devenit alta şi alegerea pentru mine, deşi eu sunt slavofil, a fost integrarea europeană. Vestul şi nu Estul, pentru că Vestul are alte standarde de viaţă, acolo legea e lege, drepturile sunt drepturi, viaţa e viaţă. Altfel, de ce moldovenii plecaţi în Europa nu mai revin acasă? Personal nu cred în seriozitatea cursului pe care l-a declarat PDM. Partidul trece printr-o mare frustrare după ce UE le-a oprit finanţările şi le-a cerut să guverneze pentru Moldova şi pentru cetăţeni, nu pentru ei. Şi PD procedează ca un copil de grădiniţă, care s-a bosumflat după ce i s-a luat jucăria: „A-ha, dacă-i aşa, nu mă mai joc cu voi”. E neserios. Fără sprijinul şi investiţiile UE, R. Moldova nu are nici o şansă la dezvoltare. „Calea a 4-a” este un proiect electoral. PD nu are cu ce veni în faţa alegătorilor şi inventează proiecte noi.

Andrei Strâmbeanu, scriitor

Va fi şi a cincea. Pentru mine, ştiţi care-i? O întoarcere, după alegeri, a oieştii spre cele trei. Toată nebunia asta, strigată în piaţă, „Moldova, Moldova, Moldova” e doar o stratagemă electorală, o chestie propagandistică, naţionalistă în cel mai prost sens al cuvântului. Ei cred că, în acest fel, vor convinge lumea că sunt mai patrioţi ca alţii. Problema, însă, nu e în PD – că nu am fost niciodată adeptul acestui partid. Nenorocirea noastră-i că avem o opoziţie filologică, demagogă, de tribună. Eu am crezut în Maia Sandu, care trebuia să fie astăzi preşedinte. A dat-o jos Plahotniuc, pentru că i-a convenit mai mult Dodon şi el va plăti pentru asta în faţa lui Dumnezeu. Şi dacă Sandu nu se lega cu Năstase, care apără alt dubios, situaţia ar fi fost alta, dar aşa lucrurile se complică. Eu nu cred că Plahotniuc se va rupe de Europa si de America. Nu are cum. El nu îşi ţine banii la Moscova, ci tot în Occident. Să vedeţi că, după alegeri, dacă PD va ajunge în parlament, tot ei vor striga: „Noi suntem cu Europa”, „Noi suntem cu America”, „Noi suntem cu România”.

Evelina Parasca, psihologă

Pentru mine acest mesaj numit „calea a 4-a” înseamnă o detaşare de la tot ce s-a realizat până acum în relaţiile cu lumea. Ce înseamnă să renunţi la integrarea europeană sau la România, când ştim cu toţii că fără ele nu am fi supravieţuit nici politic şi nici într-un alt fel. Mesajul întitulat generos „calea a 4-a” şi „Pro-Moldova care duce spre moldoveni” seamănă a izolare, un fel de Cubă modernă. E posibil să fie şi o speculaţie electorală, că vin alegerile, dar şi o strategie de apărare în faţa partenerilor strategici, care nu încuviinţează acest sistem mafiot de guvernare. E posibilă şi calea a 5-a? E necesară. Opoziţia şi societatea trebuie să se coalizeze pentru eliminarea PD-ului de la guvernare.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Dumitru

    La noi politicienii s-au deprin sa dea vina pe toti, numai sa nu gaseasca vinovatii in ei insasi. Democratii au facut corect ca au distrus acest mit a pericolului din exterior. Sa inceapa politicienii sa fie mai responsabili de ceea ce fac.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *