De ce trebuie să îţi spui că ai timp?

Alexandros Mistriotis vine din Grecia. Îl găsesc la o masă, în miezul unei zile călduroase dintr-un Chişinău plin de praf şi zgomote de reparaţii. Zâmbeşte şi face numaidecât referire la cât de mult vin avem aici. Ne lansăm în discuţii despre mediu, în cel mai larg sens al acestui cuvânt, gândire, educaţie şi politică. Mă întreb dacă discuţiile cu grecii decurg mereu aşa, dacă vine din sânge sau se cultivă această aproape bizară bucurie de a despica firul în patru pentru a înţelege mai bine mai că orice lucru.

Alexandros Mistriotis este un cercetător grec, cu interese în literatură, pictură, film experimental şi non-experimental, fotografie. A venit la Chişinău pentru a participa la un atelier care face parte din programul „Faţade Publice”. Citesc, înainte să ne vedem, că munca sa se concentrează pe oralitatea contemporană, deci nu este publicată. Aplecare pentru fragilitate? Poate. Totuşi, mai târziu aveam să descopăr că e mai mult un mod de viaţă, această plăcere simplă a dialogului, de care acum aproape că începem să uităm.

„O societate fără forţă morală este foarte vulnerabilă la presiuni”

Când le-a spus prietenilor că vine la Chişinău, mulţi dintre ei nici nu ştiau unde se află. „Şi asta înseamnă că Chişinăul e important – e ceva care e ascuns oarecum. Şi Chişinăul, şi Moldova sunt conectate la unul din acele puncte oarbe ale agoniei noastre colective europene. Ideea e totuşi că aceasta este o problemă a ambelor părţi – a lumii exterioare şi, totodată, una care vine din interior, ne-am convins din ambele părţi să nu vedem Moldova şi să nu înţelegem importanţa ei. Într-un fel, putem spune că ne găsim în centrul a cel puţin trei teritorii – cel est-european, cel balcanic şi cel ex-sovietic. Aceste trei teritorii fac din Moldova un loc în care putem înţelege lucruri care nu sunt atât de evidente în alte locuri, pentru că acesta este un loc al contrastelor”, crede Alexandros.

Vorbim mai apoi despre artă ca mod de a schima lucrurile. Despre aceasta, Alexandros spune că nu ştie exact „dacă este punctul iniţiatic sau cel final al intenţiilor noastre. Probabil, şi una, şi alta. Ceea ce ne trebuie în primul rând este, totuşi, forţa morală. Oamenii care merg după câştiguri îşi pierd forţa morală şi, în realitate, ei pierd unul dintre cele mai importante instrumente pentru a lupta şi a obţine o dezvoltare adevărată. O societate fără forţă morală este foarte vulnerabilă la presiuni şi are obstacole profunde în calea dezvoltării sale”, adaugă Mistriotis.

„E ciudat să întrebi oamenii dacă sunt gata să ducă o luptă ce va ţine mai mult decât ei înşişi”

De aici, ajungem la a discuta despre politic şi politicieni, noţiuni pe care Mistriotis, evident, le separă, accentuând că „este clar că nu vom lupta cu toţii pe acelaşi front. Sunt cicluri politice care sunt foarte scurte, pe de o parte, şi sunt altele – care sunt mai lungi, iar uneori, ele durează chiar mai mult timp decât viaţa cuiva. E ciudat să întrebi oamenii dacă sunt gata să ducă o luptă ce va ţine mai mult decât ei înşişi. Când vorbim despre cultură, vorbim despre confruntări specifice acestei categorii. Ceea ce vreau să spun prin asta e că, dacă vrem să schimbăm practicile politice, trebuie să înţelegem că în câmpul politic se lucrează cu noţiuni ca justiţie, adevăr, solidaritate, frumuseţe. Dar definiţia acestor noţiuni nu vine de acolo, ci din câmpul cultural. Astfel că noi luptăm pentru a defini ce înseamnă adevăr, justiţie, frumuseţe. Aceasta este baza tuturor acţiunilor politice, aşa că, în loc să mergi împotriva politicienilor, mergi împotriva acestor referinţe şi valori de bază comune. Prin poeme, cântece, glume de fiecare zi sau chiar prin activitatea de pe reţelele de socializare schimbăm gradual şi, uneori, radical aceste noţiuni. Ca urmare, politicienii trebuie, încetul cu încetul, să se adapteze şi să renunţe la o parte din spaţiul şi instrumentele lor politice”, reflectează Mistriotis. El adaugă faptul că cultura este un instrument fie pentru a schimba, fie pentru a conserva spaţiu. Nu e ceva ce vine ulterior, ca rezultat, ci care e folosit acum, aici.

Alexandros Mistriotis este de părere că unul din instrumentele de bază pe care le utilizăm astăzi ca să controlăm societatea este să vorbim într-un mod realist şi pragmatic, când, de fapt, procedând aşa, facem ca lucrurile să pară că nu au alte soluţii. „Aşa că, în artă, putem apăra enigma vieţii umane. Paradigma economică neoclasică spune că oamenii luptă pentru câştig. Mai mult sau mai puţin – câştig financiar. Astăzi, există acest lucru care pare suspicios – când citeşti în presă cuvântul altruism, el are o tentă negativă. În câmpul artelor, putem redefini lucrurile, avem un spaţiu unde nu există toate aceste condiţii prefabricate”, explică Mistriotis.

Despre putere, virtute şi idei poluante

Alexandros face referire, în acelaşi context, la modul în care se comportă politicienii, precum şi la modul în care este percepută educaţia în mediul politic. „În orice societate, au existat dintotdeauna oameni puternici şi oameni fără de putere. Asta nu înseamnă neapărat că primii se comportă greşit, iar cei din urmă – corect. Nu. Asta înseamnă că cei puternici au o responsabilitate diferită. Totuşi, ei niciodată nu sunt conştienţi de responsabilitatea lor. Privilegiile lor sunt ca şi fireşti, ca şi cum le-ar aparţine”, afirmă Mistriotis. De altfel, el ţine să sublinieze că termenul de educaţie oferă mai multe avantaje politicului. „Cei mai mari criminali sunt parte a sistemului de educaţie, mulţi politicieni îşi trimit copiii să înveţe la şcoli bune, însă mulţi dintre bunicii şi străbunicii noştri nu mergeau la şcoli. Iar ei aveau mai multă cultură, într-un sens mai profund al cuvântului. A vorbi despre oameni că ar fi needucaţi este una dintre cele mai mari greşeli pe care oamenii responsabili politic o pot face, pentru că aceasta îi face pe cei mai puţin puternici şi mai slabi. Li se ia puterea de a vorbi. Acum, credem că cei care au diplome sunt oameni buni. Aşa că am făcut un fel de ecuaţie – cei care au putere, au şi virtute. Şi asta e o idee foarte poluantă”, mai spune Mistriotis.

În încheiere, Alexandros, parcă pentru a-şi confirma identitatea, vorbeşte despre timp: „E ceva foarte aproape de o stare de spirit – dacă cineva îşi spune că nu are timp, atunci nu are. Azi, pierdem multe lucruri şi nu vedem asta. Astfel, trebuie, în primul rând, să îţi spui că ai timp”.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *