Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Andrei Mudrea: Clipe de lumină

Andrei Mudrea: Clipe de lumină

289-mudreaPlasticianul Andrei Mudrea, maestru al artei, şi-a sărbătorit aniversarea de 55 de ani prin vernisarea expoziţiei personale de pictură şi art-obiect „Clipe de lumină”. Evenimentul a avut loc la 26 mai, la Centrul Expoziţional Constantin Brâncuşi din Chişinău.

Pictorul Dumitru Bolboceanu, care îl cunoaşte pe Andrei Mudrea de foarte mulţi ani, recunoaşte că acesta a devenit pentru el o surpriză. „Îl ştiam din altă prismă: era un colorist, avea compoziţii figurative, naturi statice, nuduri, dar înaintând în vârstă a întinerit în pictură, în ceea ce face. Picturile sale sunt de o prospeţime neaşteptată, a lucrat cu cele trei culori de bază: galben, violet şi portocaliu, din care a organizat o expoziţie întreagă, cu lucrări diferite ca format şi compoziţie”, a spus Bolboceanu.

„M-a impresionat această bucurie de culori, această ambianţă optimistă, ca o explozie de lumină. Spre deosebire de alţi artişti de la noi, Mudrea ştie să-şi arunce uneltele cu care a lucrat o anumită perioadă şi să îşi dreagă altele noi, pentru că doar în acest fel un artist poate să înfrunte timpul. El nu s-a mulţumit să trăiască din slava cea de altădată, dar aşa cum ne-a demonstrat-o şi astăzi, a stricat jocul anterior şi a creat o altă lume, bazată pe alte metafore”, crede scriitoarea Lucreţia Bârlădeanu.

„Tare mi-aş dori să vin în fiecare an cu ceva nou. Cred că aceasta este datoria fiecărui artist. După fiecare expoziţie personală, am curajul de a începe totul de la 0, altă perioadă, altă tehnică, alte viziuni, şi lucrul acesta este interesant pentru mine, sper că este şi pentru spectator”, a declarat maestrul.

În cadrul expoziţiei sunt prezentate 160 de lucrări realizate de Andrei Mudrea, 130 de picturi şi 30 art-obiect. „Mă gândesc că nouă, cei cărora Dumnezeu ne-a pus mâna pe creştet şi ne-a dat câte un talent, uneori ne dă şi câte o clipă de lumină, pe care noi încercăm să o oprim, să o imprimăm, atunci de ce să nu adunăm într-o bună zi aceste clipe de lumină şi să le dăruim celorlalţi. Aşa e frumos, aşa e bine şi eu cred că este datoria noastră să ne bucurăm şi să ne luminăm unul pe altul”, a spus Mudrea.

„Pentru mine, care am urmărit toate ipostazele creaţiei lui, ceea ce ne propune Andrei aici este un altfel de Mudrea, o altă faţetă, şi mă refer la stilul pictural, la felul în care pune tuşa acum, la coloristică. Îl mai descoperim şi pe Mudrea sculptorul, care ne aduce o viziune inedită asupra sculpturii, pentru că oricărui obiect îi dă valoare artistică, maşinii de tocat carne i-a adăugat nişte fire de sârmă ghimpată şi a ieşit o metaforă artistică zguduitoare (lucrarea „Înscăunarea ciumei roşii, 2001, 2005, 2009″, n.r.)”, a spus regizorul şi scenograful Silviu Fusu.

Preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova, Ghenadie Jalbă, consideră că expoziţia lui Andrei Mudrea este un eveniment pentru lumea artiştilor plastici, deoarece acesta vine cu lucrări noi, dar şi cu diverse obiecte deosebite. „Chiar dacă Andrei este prezent în multe expoziţii de grup, cele personale au menirea de a demonstra evoluţia sa”, susţine Jalbă.

Expoziţia lui Andrei Mudrea „Clipe de lumină” reprezintă a 13-a personală a sa şi poate fi vizitată la Centrul Expoziţional Constantin Brâncuşi din Chişinău în perioada 26 mai-7 iunie 2009.

Tatiana EŢCO