Afacerea ascunsă a unei familii de şefi la stat cu casă donată de rude

Vitalie Pavlov, administratorul Întreprinderii de Stat Editura de Imprimate „Statistica” şi soţia sa, Ludmila Pavlov, şefă adjunctă a Direcţiei analiză, monitorizare şi evaluarea politicilor din cadrul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, cumulează calitatea de angajaţi la stat cu cea de administratori ai afacerii private înregistrate pe numele fiului lor, Igor Pavlov. Acesta este proprietarul din acte al unui restaurant de la Durleşti, a cărui construcţie a început pe când Igor avea doar 19 ani şi era student. Cei doi angajaţi la stat locuiesc într-un imobil de lux de la Durleşti, pe care l-au primit ca şi donaţie de la familia fratelui Ludmilei Pavlov, care au locuit toată viaţa în satul Japca, Floreşti.

Vitalie Pavlov este administrator al ÎS Editura de Imprimate „Statistica”, instituţie din subordinea Biroului Naţional de Statistică, din mai 2011. Întreprinderea editează culegeri statistice, formulare pentru rapoartele statistice şi rapoartele financiare, registre, formulare tipizate pentru evidenţa contabilă primară a agenţilor economici, instituţiilor bugetare, formulare specializate pentru instituţiile medicale, dar îndeplineşte şi comenzi individuale ale agenţilor economici şi persoanelor fizice. Anterior Vitalie Pavlov a deţinut tot o funcţie de conducere la stat, fiind director general al ÎS „Poşta Moldovei”. Pavlov este şi membru al Consiliului local Durleşti, fiind ales pe listele PLDM. Pe site-ul Primăriei Durleşti, însă, Pavlov figurează deja ca fiind consilier neafiliat. Ludmila Pavlov, soţia sa, a fost numită în actuala funcţie în octombrie 2017, după aplicarea reformei guvernului. Şi anterior, de mai bine de 15 ani, ea activa tot la Ministerul Educaţiei, unde a deţinut şi funcţia de şefă a Direcţiei Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană.

Afacerea fiului „ajutat” de părinţi funcţionari

În februarie 2009, pe când avea doar 19 ani şi era student, Igor Pavlov, fiul celor doi angajaţi la stat, a cumpărat un teren de aproape 7 ari pe principala arteră de la Durleşti, mun. Chişinău – str. Tudor Vladimirescu. În acelaşi an, a obţinut autorizarea de construire a unui spaţiu comercial, de prestare a serviciilor. Clădirea de 274 m.p., ridicată ulterior pe acel teren, a fost înregistrată tot pe numele lui Igor Pavlov, care, în 2013, pe când avea 24 de ani, deschidea aici restaurantul „Affelia”.

Restaurantul Affelia din or. Durleşti

Conform ultimei estimări, valoarea cadastrală a terenului constituie 579 mii lei, iar valoarea clădirii – 1,72 milioane lei. Potrivit informaţiilor de pe site-ului restaurantului, localul dispune de o sală de ceremonii cu o capacitate de 100 de locuri, dar şi de o sală-karaoke care poate găzdui până la 30 de persoane.

Igor Pavlov, proprietarul oficial al restaurantului Affelia

Deşi, oficial, Igor Pavlov este proprietarul clădirii şi singurul fondator şi administrator al firmei care gestionează restaurantul, de afacere se ocupă şi părinţii săi, angajaţi la stat. Ludmila Pavlov, funcţionară la Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, se întâlneşte cu eventualii clienţi, le prezintă sala de nunţi, meniul şi preţurile. De asemenea, numărul ei de telefon figurează pe site-ul restaurantului la secţiunea „contacte”. Şi soţul său, Vitalie Pavlov, administrator al ÎS Editura de Imprimate „Statistica”, a plasat pe internet mai multe anunţuri de angajare a personalului pentru sala de ceremonii, indicând contactele sale (detalii aici și aici).

Şefă la minister – administratoare a sălii de nunţi

Am sunat şi noi la unul din cele două numere de telefon afişate pe site-ul restaurantului „Affelia”, dându-ne drept clienţi, pentru a afla detalii despre posibilitatea organizării unui eveniment la restaurantul familiei Pavlov. Ne-a răspuns Ludmila Pavlov şi ne-a invitat la restaurant să discutăm detaliile posibilei noastre comenzi. Odată sosiţi la restaurant, Ludmila Pavlov, pe care am filmat-o cu o cameră ascunsă, ne-a întâmpinat, ne-a făcut o excursie şi ne-a prezentat în detalii meniul. Funcţionara ne-a comunicat că preţul pentru o persoană variază între 650 şi 800 de lei şi că va trebui să lăsăm un avans de 3 mii de lei, după care vom semna un contract de rezervare a sălii.

Ulterior, am contactat-o telefonic pe Ludmila Pavlov pentru a o întreba cât de legal este ca un funcţionar public să gestioneze o afacere privată. Auzind că suntem de la ZdG şi aflând subiectul discuţiei, Ludmila Pavlov ne-a închis telefonul. La fel a procedat şi câteva zile mai târziu, când am încercat să o contactăm repetat.

„Este afacerea copiilor…”

Vitalie Pavlov, administratorul ÎS Editura de Imprimate „Statistica”, ne-a declarat iniţial că restaurantul este gestionat de un administrator, iar telefonul soţiei sale, indicat pe site, este doar de rezervă, pentru cazurile în care administratorul nu poate răspunde la al său. După ce i-am spus că am încercat să facem o comandă şi am fost întâmpinaţi la restaurant de soţia sa, Vitalie Pavlov s-a arătat mirat, întrebând când a avut loc întâlnirea. „Este om care administrează. Nu gestionează ea. Cred că nu era administratorul. Nu văd vreo problemă în asta. După orele de lucru, fiecare om se poate ocupa cu ce doreşte”, ne-a spus Pavlov. Întrebat cum a reuşit fiul său, fiind student, să construiască o sală de nunţi, Vitalie Pavlov ne-a spus că nu cunoaşte detalii, deoarece niciodată nu s-a implicat în activitatea fiului său. „Sora lui era peste hotare, tot l-a ajutat. E afacerea copiilor, eu nu mă implic şi nu doresc să mă implic”, afirmă Vitalie Pavlov. În schimb, fiul său, Igor Pavlov, care locuieşte în Marea Britanie, acolo unde şi-a făcut studiile, recunoaşte că a fost ajutat de părinţi, fără a menţiona că ar fi primit ajutor de la sora sa mai mare cu un an. „Edificarea afacerii am realizat-o cu suportul financiar al rudelor: bunelului şi părinţilor. Din 2014-2015, am făcut investiţii personale din veniturile obţinute muncind în Marea Britanie. Afacerea la care vă referiţi este administrată de mine şi de diretorul executiv desemnat. În timpul liber, mai exact sâmbăta şi duminica, mă ajută părinţii”, ne-a spus Igor, pe care l-am contactat prin email.

Casa soţilor Vitalie şi Ludmila Pavlov

Casa de lux – donaţie de la rude

Conform declaraţiilor de avere şi interese personale pentru 2017, Vitalie Pavlov a obţinut de la locul de muncă un salariu de 349,8 mii lei, echivalentul a 29 de mii de lei lunar, iar soţia sa, Ludmila, a încasat de la Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării 162,2 mii lei (13,5 mii lei lunar). Soţii Pavlov declară câteva terenuri agricole şi intravilane, dar şi un hectar de pădure pe care l-a luat în arendă până în 2038. Vitalie şi Ludmila Pavlov locuiesc într-un imobil de lux, în două niveluri plus mansardă, cu piscină în curte, dintr-un cartier nou al oraşului Durleşti, în apropiere de şoseaua Balcani. Potrivit actelor cadastrale, casa are suprafaţa de 132 m.p. şi este construită pe un teren de 6 ari. Valoarea cadastrală a terenului şi a casei depăşeşte 1,2 milioane de lei. Imobilul a ajuns în posesia soţilor Pavlov în urma unei donaţii de la soţii Sergiu şi Valentina Cornea, fratele, respectiv, cumnata Ludmilei Pavlov, o familie simplă din satul Japca, Floreşti, localitatea de baştină a funcţionarei de la Educaţie.

Iniţial, terenul pe care se înalţă acum casa soţilor Pavlov a aparţinut Marianei Scutaru, şi ea originară din Japca, fina de cununie a familiei Pavlov. Pe reţelele de socializare, Mariana Scutaru indică, la rubrica „loc de muncă”, Poşta Moldovei şi Editura „Statistica”, întreprinderi conduse de-a lungul timpului de naşul său, Vitalie Pavlov. Scutaru a înregistrat terenul la Cadastru în iulie 2003, în baza unui titlu de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, după care, peste doar 5 luni, l-a vândut familiei fratelui Ludmilei Pavlov. Oficial, casa ar fi fost construită de familia Cornea până în septembrie 2009, atunci când, printr-un proces verbal de recepţie, imobilul a fost dat în exploatare. În perioada în care familia Cornea construia casa de la Durleşti, Vitalie Pavlov se afla la conducerea ÎS „Poşta Moldovei”. La doi ani de la darea oficială-n exploatare, în iunie 2011, familia Cornea donează casa lui Vitalie şi Ludmilei Pavlov.

Explicaţiile donatoarei şi eschivarea administratorului

Am întrebat-o pe Valentina Cornea, asistentă socială în satul Japca, Floreşti, din ce surse financiare a construit împreună cu soţul său (n.r.: decedat între timp) casa de la Durleşti şi cum se face că a donat imobilul familiei Pavlov. După îndelungi momente de tăcere, a urmat dialogul pe care-l redăm integral:

V.C.: Mai mult nu pot să discut, soţu-i implicat, el a decedat, el…
ZdG: Dar casa a fost înregistrată şi pe numele dvs., adică împreună…
V.C.: Da, da…
ZdG: Dar dvs. aţi construit-o sau ei?
V.C.: Noi am construit-o.
ZdG: Costă scump să construieşti o casă. Aţi dispus de surse financiare?
V.C.: Soţul a fost peste hotare…
ZdG: Şi le-aţi donat-o, pur şi simplu?
V.C.: Eu nu cunosc situaţia mai departe… Vă spun…
ZdG: Aţi donat-o sau aţi dat-o în schimb pentru ceva?
V.C.: Astea-s problemele noastre.
ZdG: Terenul l-aţi cumpărat de la fina familiei Pavlov, doamna Scutaru…
V.C.: Da, da.
ZdG: Familia Pavlov v-a ajutat? Prin intermediul lor aţi cumpărat terenul sau cum aţi ajuns la ea?
V.C.: Vă spun că mai mult de acestea s-a ocupat soţul. Să mă scuzaţi, eu mai mult informaţie nu vă pot da. O zi bună!

Întrebat cum a intrat în posesia casei în care locuieşte, Vitalie Pavlov a evitat să ne spună. Contactat suplimentar miercuri, 4 iulie, Vitalie Pavlov a sistat apelul imediat ce a aflat cine suntem, iar ulterior nu ne-a mai răspuns la telefon. Am mers la sediul Editurii de Imprimate „Statistica” pentru a vorbi cu administratorul, dar ni s-a spus că acesta nu este la birou.

Solicitată de ZdG la acest subiect, Autoritatea Naţională de Integritate ne-a oferit un răspuns tehnic, generalist, care nu aborda subiectul tratat în articol.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *