• CNA a reţinut-o pe procurora Beţişhor, ca să afle de unde are atâţia bani să-şi construiască palat

    CNA a reţinut-o pe procurora Beţişhor, ca să afle de unde are atâţia bani să-şi construiască palat
    de
    vizualizări
    24 iulie 2016 | 11:33

    Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) este cel mai nemilos Centru Anticorupţie din lume. A depăşit chiar şi DNA-ul din România, după felul spartan şi dur cu care anchetează corupţia din Moldova, scrie moldoVESTI.info, precizând că abia de a reuşit să se usuce cerneala pe ancheta jurnaliştilor de la Ziarul de Gardă, că CNA a şi descins în palatul Adrianei Beţişor. Colegii celebrei procurore vor să afle de unde are atâţia bani să-şi construiască un palat ca al lui Plahotniuc.

    „Dimineaţă stăteam la cafea şi bârfeam, fumam o ţigară, când colo, un coleg se uită pe facebook şi începe să urle. E ancheta mea, e ancheta mea, nimeni nu se bagă. Eu o anchetez. Noi am sărit imediat. Ce ai, nebunule? Pe cine vrei să anchetezi? Şi atunci ne-a arătat poza cu palatul Adrianei. Ştiţi, noi suntem bugetari, avem salarii de 2 mii, 3 mii de lei. Abia ne permitem să plătim chiria în Chişinău, mai mergem în concediu să muncim la Italia. Evident că ne-am crucit când am văzut ce palat are colega”, a declarat Leonea Iaibu, procuror la CNA şi coleg cu Adriana Beţişor.

    Celebra procuroră este însă sigură că ancheta este doar o încercare de răzbunare a colegilor săi. „Ei au văzut că eu am luat cazul cel mai bănos din Moldova. Sunt invidioşi, sunt extrem de geloşi pe domnul Plahotniuc. Că doar pe mine mă sună şi că este nănaşul meu. Ştiţi cum e la moldoveni? Cum îi merge bine cuiva, cum îl trag ceilalţi în jos. Foarte urât din partea lor”, a declarat, cu cătuşele la mâini, Adriana Beţişor.

    Fanii Adrianei Beţişor s-au adunat în faţa CNA şi au cerut imediat ca aceasta să fie eliberată. „Ce v-a făcut fata asta? Este un copil care are probleme de inimă. Şi ce dacă a furat, dar a făcut ceva pentru ţară. I-a arestat pe Filat şi Shor. Free Beţi-Shor! Lăsaţi copilul acasă”, au strigat mai mulţi beţishoreni, fani ai procurorei. Sanda Filat a anunţat deja că o să ceară partajarea averii Adrianei Beţişor.

    După ce această ştire haioasă a apărut pe moldoVESTI.info, cititorii s-au şi lansat în comentarii de tot felul. Iulian Melincean scrie, bunăoară, că Adriana Beţişor trebuie eliberată imediat, având în vedere, probabil, că aceasta nu a încheiat toate anchetele, încât să-şi permită un răgaz pentru a sta în vreun penitenciar. Sasha Pruteanu crede că, de rând cu Beţişor, ar trebui să îmbrace cătuşe mai mulţi oameni de la putere. Lilia Mustea încearcă să lămurească lucrurile, spunând ferm că aceasta e doar o glumă. Nina Ralea întreabă dacă într-adevăr e o glumă sau poate e adevărat. „Dacă nu e glumă, atunci FELICITĂRI din tot sufletul! S-a jucat fata de-a PROCURORUL şi s-a ciocnit de REALITATE… Deci, „fata” la răspundere, iar părinţii spre Glodeni, la baştină”, scrie Ralea. Ion Rusu crede că procurora îşi merită pedeapsa. „Aşa-i trebuie, că-i cu Plaha, nu-i satură naiba de bani, închişi trebuie”, crede Ion. „Câte unul, câte doi, să răspundă toţi pentru faptele lor… Au impresia că cineva e mai prost ca ei. Cred că nu ştiţi, Dumnezeu nu bate cu băţul”, scrie Ana Birzoi. „Mă bucură acest fapt, care demonstrează că, la noi, în Moldova, încă nu sunt toţi corupţi”, concluzionează Luminiţa Cucu.

    Marian Şura-Mura
    ! Acest text este un pamflet şi trebuie citit ca atare

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Un șofer de ambulanță care a activat la Substația de Asistență Medicală Urgentă Rîșcani a pierdut lupta pentru viață din cauza COVID-19: „Până în ultima zi a fost o persoană activă, energică și plină de viață”

    Un șofer de ambulanță care a activat la Substația de Asistență Medicală Urgentă Rîșcani a pierdut lupta pentru viață din cauza COVID-19. Anunțul a fost făcut de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Pr…
    Un șofer de ambulanță care a activat la Substația de Asistență Medicală Urgentă Rîșcani a pierdut lupta pentru viață din cauza COVID-19: „Până în ultima zi a fost o persoană activă, energică și plină de viață”

    PSRM și PD anunță că vor vota legea cu privire la Organizațiile Neguvernamentale, una dintre condițiile pentru obținerea tranșei a doua din asistența macrofinanciară din partea UE

    Partidul Socialiștilor din R. Moldova(PSRM) și Partidul Democrat(PD) au decis astăzi, 5 iunie, că vor vota, în lectură finală, Legea cu privire la Organizațiile Neguvernamentale, una dintre condițiile pentru ob…
    PSRM și PD anunță că vor vota legea cu privire la Organizațiile Neguvernamentale, una dintre condițiile pentru obținerea tranșei a doua din asistența macrofinanciară din partea UE

    Primul caz de infectare la Curtea Supremă de Justiție. Instituția va activa în regim special

    Curtea Supremă de Justiție informează că în cadrul instituției a fost confirmat un caz de infectare cu noul tip de coronavirus. Astfel, începând cu 9 iunie, în cadrul Curții se instituie regim special de muncă.
    Primul caz de infectare la Curtea Supremă de Justiție. Instituția va activa în regim special

    Maia Sandu îndeamnă cetățenii să nu meargă la cimitire de Paștele Blajinilor: „Să te expui riscului de îmbolnăvire nu înseamnă să fii curajos, asta înseamnă să fii iresponsabil”

    Lidera Partidul Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, îndeamnă cetățenii R. Moldova printr-o înregistrare video să nu meargă la cimitire de Paștele Blajinilor. „În fiecare an, de Paștele Blajinilor, împreună cu…
    Maia Sandu îndeamnă cetățenii să nu meargă la cimitire de Paștele Blajinilor: „Să te expui riscului de îmbolnăvire nu înseamnă să fii curajos, asta înseamnă să fii iresponsabil”

    Peste trei mii de polițiști vor asigura ordinea publică de Paștele Blajinilor. Cei care nu vor respecta regulile riscă amenzi de 22.500 lei

    În legătură cu organizarea sărbătorii Paștele Blajinilor, în perioada 7-8 iunie, peste 3 mii de polițiști, carabinier și salvatori vor asigurara ordinea publică și monitorizarea respectării regulilor de preveni…
    Peste trei mii de polițiști vor asigura ordinea publică de Paștele Blajinilor.  Cei care nu vor respecta regulile riscă amenzi de 22.500 lei

    Ombudsmanul copilului consideră discriminatorii unele prevederi ale legii privind anularea examenelor naționale de absolvire a programelor de studii în învățământul general

    Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, a expediat în adresa președintelui Parlamentului, prim-ministrului și ministrului Educației, Culturii și Cercetării o scrisoare prin care solicită…
    Ombudsmanul copilului consideră discriminatorii unele prevederi ale legii privind anularea examenelor naționale de absolvire a programelor de studii în învățământul general