Scrisoare pentru „Ioni”
De 22 de ani am redevenit aceeaşi Ţară cu România. Chiar dacă împărţiţi în două state, oricum un Neam şi o Ţară suntem. Prutul nu mai este o frontieră între noi, decât pentru bolnavii de cap sau pentru cei care nu vor, ori nu pot, să lepede ochelarii de cal… A căzut cortina, nu mai este sârma, avem circulaţie liberă şi toate avantajele unei comunicări şi relaţii deschise între cele două maluri de Prut. Şi, totuşi, ceva, din ce-a fost până acum 22 de ani, a mai rămas. Nu toate s-au trecut… Nu toate.
România ameninţată cu „Stalingradul” pentru 125 de lei
Acum o săptămână şi ceva, ambasadorul Rusiei la Chişinăîu, Farit Muhametşin, prezent la o reuniune a veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial de partea Armatei Sovietice, anunţa delegaţii la for că preşedintele Putin a semnat un ordin şi, până la sfârşitul anului, Organizaţia Republicană a Veteranilor va primi un transfer de 500 de mii de lei. Ziarul de Gardă a scric despre această „pomană” a lui Putin, care, raportată la cei 4000 de veterani, pe care-i mai are Armata Sovietică în R. Moldova, nu se ridică la mai mult de 125 de lei/persoană. Asta, în cazul în care vor fi luaţi în calcul (?!) şi soldaţii Basarabiei şi nu doar generalii, coloneii şi capitanii aduşi încoace de Armata Sovietică sau rămaşi de ea, după încheierea războiului. Muhametşin a dat şi o explicaţie deciziei lui Putin. „în semn de recunoştinţă…, ceea ce faceţi Dvs. (în R. Moldova) este în serviciul istoriei noastre comune», a remarcat ambasadorul. Care „istorie comună”? Fostă? Viitoare? Probabil, şi una şi alta, dacă ţinem cont că această „armată” de veterani slujeşte şi azi, după cum a şi slujit, URSS şi intereselor URSS (Rusiei) în Republica Moldova. Ei, copiii şi copiii copiilor lor. O slujesc politic (şi, în primul rând, electoral), strategic, economic, moral, umanitar, o slujesc, ca militari adevăraţi. Problema, în cazul nostru, însă, nu sunt aceşti militari pe viaţă. Problema sunt „ionii” noştri, care, fie din prostie, fie din licheism sau rea credinţă, au asaltat cite-ul Ziarului, cu laude „ţarului” Putin pentru fărâma de pomană. Şi nu doar atât. „Mai bine 125 lei, daţi din tot sufletul de către Putin decât fărâmiturile care ni le aruncă UE … ” Sau: „Lăsaţi-l pe Putin în pace. Români, vreţi să ne furaţi identitatea şi Ţara? Noi vă vom aminti in Moldova de lupta pentru Stalingrad!”. Semnătura: Ion. Unde dai şi unde crapă. Nu degeaba, zice o vorbă veche: „nu arăta chiorului drumul, că el, oricum, va călca în ….. (ce nu trebuie)”. Aşa e şi aici. Să ajungi să pupi ….. satrapului de Putin doar pentru 125 de lei, e ieftin şi ridicol de tot „Ioane” (Ion tu, ca şi mine Kirill). Mai ales că nici un bănuţ din cei 125 de lei nu-s pentru „Ţara” ta, ci pentru armata lor, venită peste „Ţara” ta. Şi în 1940, şi în 1944, şi în 1992 la Nistru. A fost aceeaşi armată. Dirijată din acelaşi punct de comandă. Şi care a tras din aceleaşi arme. Să mulţumeşti lui Putin pentru pomana oferită veteranilor Armatei Sovietice, este egal cu a-i mulţumi lui Stalin pentru ocuparea Basarabiei de către aceeaşi armată, sau lui Hitler, pentru că a consimţit această ocupaţie, sau, mai încoace, lui Elţin, pentru că, în loc să-şi retragă această armată de la Nistru, a băgat-o în război împotriva „Ţării” tale , „Ioane”. Sau, poate, 125 de lei ai lui Putin valorează mai mult decât costurile războiului de la Nistru şi tot ce a omorât şi distrus acest război? Stranie, matematica ta, Ioane. De parcă nu ai mers la şcoală mai departe de clasa întâi. Sau, ai frecventat aceeaşi şcoală „de meserie”cu Putin. Spre bucuria sau scîrba ta, vreau să-ţi amintesc aici, cel puţin, că anual, de 9 mai (sfârşitul celui de-al doilea război mondial), Guvernul acordă veteranilor războiului din R. Moldova (din partea ambelor armate, Română şi Sovietică) şi de pe toate fronturile (nu doar celor de pe frontul de la Stalingrad sau Fronturilor Ucrainene (1,2 şi 3) câte 500 de lei, personal. Şi acelaşi lucru îl face, de câţiva ani, şi Primăria Chişinău. Şi atunci, ce rămâne din valoarea „pomenei” lui Putin? Şi merită el chiar atât de pupat?
Să-ţi zici „Ion” şi să înjuri România?
În ceea ce priveşte România, cred că aluziile tale la „Stalingrad” sunt mai degarbă o figură de stil, împrumutată şi ea, bănuiesc, din vocabularul aceleeaşi şcoli „de meserie”, la care făceam trimitere ceva mai devreme. În 22 de ani de la căderea cortinei de fier de pe Prut, România a investit în R. Moldova mai mult decât a investit Rusia în 53 de ani de putere (ocupaţie) sovietică. Nu vreau să intru aici în cifre, pentru că ne-am îneca, amândoi, în ele. Mai ales că nu ai cum să nu cunoşti aceste lucruri, dacă eşti cu „viză de şedere” pe „net”. Iar dacă le cunoşti şi nu le recunoşti, atunci cazul tău poate fi mult mai grav: fie că nu-ţi permite „meseria” s-o faci, fie că ieşti într-un mare conflict cu tine însuţi. Sincer să fiu, regret ceea ce urmează să spun, dar nu am altă alegere şi trebuie s-o fac: imperiul otoman s-a ţinut pe ieniceri, imperiul sovietic – pe mancurţi. Aşa a fost şi, din păcate, mai rămâne, chiar dacă nu e un fenomen general. Nu cred că e bine şi nici creştinete să-ţi zici Ion şi să înjuri ori să ameninţi România. Iar dacă insişti, totuşi, s-o faci, atunci ori apelezi la un alt pseudonim, de exemplu Ivan, ori îţi schimbi originea etnică, ori îţi iei inima în dinţi şi mergi la biserică. Cred că aluzia vizavi de biserică, nu are nevoie de tălmăciri. Şi nici nu o fac. Doar o concluzie pe final: a te chema Ion şi a te supăra şi desconsidera România e ca şi cum te-ai supăra şi ţi-ai înjura mama şi tatăl tău, care te-au născut.
Petru Grozavu