OPINIE Victor Munteanu: Georgia și bolul ei de cristal în care se vede Republica Moldova

Acum vreo zece, cincisprezece ani, Georgia era prezentată drept un exemplu demn de urmat în ceea ce privește eradicarea corupției sistemice și a crime organizate. Erau culmi la care  Moldova și Ucraina nici nu puteau spera. Nu încape îndoială că marii noști corupți erau pe atunci mici copii comparativ cu cei georgieni.

Generația mea încă mai savurează bancurile despre georgienii putrezi de bogați care ofereau în stânga și în dreapta rudelor și prietenilor automobile „Volga”. Reformele foarte îndrăznețe în domeniul afacerilor interne, al justiției și procuraturii pornite în timpul președinției lui Saakaşvili au pus în mișcare valuri de vizite de studiu din întreg spațiu ex-sovietic. Totul era privit ca un miracol al transformărilor în procesul de guvernare. Ne uitam cu multă invidie la poliția lor de patrulare, la sistemul de asistență juridică pentru grupuri vulnerabile, la reducerea criminalității, la reformele judiciare.

Totul, până într-un moment dat! A fost ca și cum un avion care decolează cu putere și-a pierdut brusc toată tracțiunea până a atinge înălțimea de croazieră. Primul semnal a fost tras de activiștii de drepturile omului. Achitarea în instanțele judiciare a persoanelor învinuite de corupție, spălare de bani, îmbogățire ilicită ajunsese la 0,01%. Altfel spus, odată ajuns în fața procurorului, persoana avea o singură șansă, cea de a-și recunoaște vina, semnând tranzacția de recunoaștere a vinovăției (o instituție procesual penală împrumutată din SUA), cu confiscarea averii, pentru că, alternativ, urma tortura și o justiție care nu îndrăznea să se opună procurorilor (asta deja de făcătură locală, cu rădăcini sovietice!).

Deci, acceleratorul a fost apăsat brusc până la podea, generând tortura ca efect advers. Nu insinuez că Saakaşvili s-ar fi lăsat îmbătat de putere, lăsându-se pradă pornirilor totalitariste, dar este cert că opoziția s-a folosit de multiplele breșe, poticneli ale guvernării, realizând un adevărat „U-turn”. În joc a intrat din nou marea corupție în mantie oligarhică,  prin omul simpatizat de ruși și înscăunat prim-ministru în 2012, tot cu suportul lor, Bidzina Ivanișvili.  

Din acel moment, relațiile foarte bune ale UE și SUA cu Georgia au intrat într-o descendență constantă, atingând anul acesta nivelul atacurilor verbale furibunde și aberante, exprimate la unison de către toți liderii georgieni de la guvernare împotriva diplomației europene și americane. Satisfacția rusească e pe măsură: Georgia, care era capul de berbec al democrației și statului de drept în Caucazul de Nord a devenit porta voce rusească, fără niciun foc de armă de data asta. Totul a ținut de infiltrarea oamenilor potriviți la timpul potrivit și exploatarea multiplelor impedimente pe care le are de înfruntat o țară mică pe calea spre democrație și integrare europeană. 

Valul de insinuări și învinuiri, de data această, nu doar că sunt fără precedent, dar sunt generate chiar de slăbiciunile și complexitatea procesului de integrare europeana. Mai bine spus, tehnicile acestui proces, în niște mâini dibace de iluzionist geopolitic de sorginte rusească, priceput la intrigi, manipulare și conspirație, devine un blestem, un generator de euroscepticism mult înainte ca integrarea să devină vizibilă, măcar și la orizontul îndepărtat. Un rol special în acest declin l-au jucat și agenții ruși de influență domiciliați în biserica ortodoxă georgiană. Misticismul și mesianismul ortodox s-a pliat ca o mănușă, pentru că georgienii sunt un popor foarte religios. Narativul salvării tradiției milenare ortodoxe de „spurcăciunea” păgână venită din Occident, manipulat cu iscusință, și-a jucat rolul briliant! Ca de obicei, minoritățile, mai ales cele sexuale, au fost făcute țap ispășitor și la începutul lui iulie 2022 deja luau bătaie în plină stradă de la comando de bărbați cu bărbi îmbrăcați în rochii negre, lungi până la pământ. 

Motivul formal al atacurilor furibunde îndreptate împotriva diplomaților europeni și americani a fost decizia Consiliului European din luna iunie 2022, de a acorda Republicii Moldova și Ucrainei statut de țară candidată, în timp ce Georgia a fost lăsată în poziția de țară potențial candidată. Partidul de guvernământ „Visul Georgian” a început să atace necontenit diplomația americană, învinuind-o de influențarea și subminarea independenței justiției georgiene, iar pe europeni – de abuz prin blocarea nejustificată a fondurilor oligarhului Ivanișvili care, de altfel, nu are nicio funcție publică în stat (pare cunoscută situația!), dar, în schimb, e cunoscut ca promotor al intereselor rusești în Georgia. 

Ce lecții poate și trebuie să învețe Republica Moldova din situația în care s-a pomenit Georgia ? Mai întâi că anume acesta e viitorul imediat care ne așteaptă în cazul în care oligarhatul moldovenesc, cu rădăcini locale și rusești, revine în forță în rezultatul unor provocări de proporții și al jocurilor de culise. Criza economică, practic, le așterne covorul roșu. Pe cine vor mai mira atunci învinuiri și insinuări din cele mai aberante aduse Uniunii Europene, SUA, lui Bill Gates, George Soros și eventual…. Papei de la Vatican?.. Scenariile sunt cunoscute. Cert este că statutul de candidat nu e o țintă ochită și atinsă în mod ireversibil.

Procesul de integrare trebuie să fie sincer și pe substanță, dar trebuie să fim conștienți că, pe termen scurt, acesta nu poate fi servit săracilor la masă și nici pus în sobe la iarnă. Omul flămând caută țapul ispășitor, este mai dispus să creadă teoriilor conspiraționiste și devine ușor manipulabil. Întrebarea de un milion (sau de un miliard (sic!) este cum va naviga guvernarea PAS către ieșirea din criză, cum ar putea să-și pună în aplicare planurile de integrare europeană, ca să nu ne pomenim cu toții în situația Georgiei, fiind confruntată cu atâtea obstacole?. 

Dinții oricât de ascuțiți ai puterii, se vor toci, mai întâi, de piatra justiției. Pare paradoxal, dar unde e cheia succesului, tot acolo e și locul împotmolirii. Experiența Georgiei ne dovedește că o abordare unilaterală a acestui domeniu ne poate duce la pierzanie. Dacă despre alte domenii omul neinițiat mai înțelege câte ceva, aici aude un singur cuvânt „vetting”, așa cum probabil georgienii auzeau despre „tranzacția de recunoaștere a vinovăției”.

Ca să clarificăm lucrurile, „vetting-ul” acesta, foarte simplificat, nu e altceva decât o verificare, o evaluare a modului de viață, a integrității judecătorilor și procurorilor. E o comparație dintre venituri și mod de viață, și averi. În justiție vor rămâne cei care trec testul. Dar asta va dura câțiva ani și nu există garanții ale succesului și nici precedente fericite. Este alarmant faptul că răspunsul la întrebarea legitimă a oamenilor despre debandada actuală în justiție și când aceasta le va face dreptate în schimbul licitațiilor frecvent tranzacționate chiar de avocați, răspunsul este subțire și fără dram de rezonanță socială – la vetting! 

Când o să ne recuperăm banii de la hoții miliardului? Hm….facem vetting și atunci o sa vadă ei !  Răspunsul îmi amintește de expresia hilară „da’ melcul, țuști!” Totul bine și mai bine, dar ce facem acum cu debandada criminală, cea care, după cum au afirmat chiar guvernanții de azi, opoziția de ieri, a capturat statul și, implicit, justiția? Oare va reuși vettingul să decaptureze justiția mai înainte ca oligarhii fugari să lovească cu putere? Puțin probabil ! Mai ales că noi avem, cel puțin, trei alde Ivanișvili, gata sa facă pact și cu dracul, nu doar cu rușii că să-și recapete puterea și influența. Nu prea cred că așteaptă ca melcul să facă țuști! E altă dinamică acolo. 

La o altă extremă, în Georgia, instanța se pare că a fost complet scoasă din joc. Într-un moment dat, s-a marșat tare pe puterea procurorilor. Aducem coruptul la procuror, ii spunem frumușel că e mai bine să dea de bună voi tot ce are și să-și recunoască fapta, dacă nu, în justiție oricum acolo ajungem, doar că mai trecem și prin umilință, tratament inuman și degradant, și tortură. Această putere nelimitată a fost prezentată publicului în mod eronat drept esența reformei sub numele de ”recunoaștere a vinovăției”. Cu ce s-a terminat, se vede. În cazul Georgiei atacul a fost frontal și fără menajamente, dar cu efecte adverse care au dus la criză politică și deturnarea reformelor în justiție. 

E ușor să dai sfaturi, dar e și mai ușor să pierzi totul când tocmai iți pare că lumea e la picioarele tale. Justiția moldovenească rămâne profund afectată de trafic de influență, servilism și corupție. Chiar îmi pare că sperietoarea vetting-ului i-a făcut pe unii să-și piardă și ultima picătură de bun simț pe motiv că acu’ e acu’, căci după nu se știe. E suficient să analizezi protecționismul imperturbabil de care se bucură în justiție așa-numiții dezvoltatori de imobiliare. Nu putem sta și privi impasibili cum nedreptatea triumfă acum și aici, iar unicul argument pe care-l livrăm populației este că vine el vetting-ul și le dă de hac. Și dacă nu mai vine sau vine altă putere politică care deturnează vetting-ul, înainte ca să înceapă?! 

Eu cred că e nevoie de mai multă flexibilitate, înțelepciune și chiar ingeniozitate, fără a depăși marginile constituționale și pe cele impuse de principiul separării puterilor în stat. Mai întâi,  nu trebuie să punem toate ouăle într-un singur coș. Cred ca vetting-ul e o soluție bună, dar de durată. Acum însă e nevoie și de măsuri imediate, capabile să reducă apetitul revanșard al criminalilor. Eu nu cred ca nu se pot găsi o mănă de procurori, judecători, ofițeri de investigație și experți care să se ocupe acum de marile dosare. Acest grup elitist ar trebui înzestrat cu putere legală, securitate, finanțe, dar și cu responsabilitate pe măsură. Abuzul se pedepsește, la fel ca și pactizarea cu marii corupți. Justiția capturată nu e o situație ordinară. E o problemă imediată de securitate a statului. Schimbarea puterii politice acum un an, nici pe departe nu înseamnă decapturarea ei „by default”. Dimpotrivă, are loc un proces evident de rezistență și încrâncenare.

Prin urmare, nici măsurile  complet „ortodoxe” pe care le susține actuala putere, nici mantra „vetting-ului”, repetata în stânga și în dreapta, nu fac față situației. E ca și cum ai sări cu sapa la avioane. Să nu uităm ca avem de a face cu un sistem care a spălat cât ai zice pește 20 de miliarde de dolari din Rusia. Anume către acest sistem, nereformat și necurățat urmează procurorii să trimită dosarele privind marii corupții. Care e sensul? Sau să crezi că iată vine Mesia procurorul-șef anticorupție din America, Veronica Dragalin, și atunci o să vadă ei, corupții, e ca și cum ai mai pune în vârful sapei o săgeata de oțel…dar tot cu sapa la avioane rămâne.  

E nevoie să ne punem în papucii „ivanișvililor” moldoveni, care stau cu gura căscată și mâna întinsă la ruși, să gândim posibilele lor scenarii de intervenție și atunci o să găsim și soluții pe potrivă. Cert este că justiția, dar și tot sistemul coercitiv al statului cântărește greu în calculele lor. E timpul să dăm lovituri preventive, să le dovedim că deja suntem pe urmele lor, să-i vânăm înainte că ei să urzească. Vetting-ul e bun, dar nu e pentru acest scenariu de criza sau nu doar el e pentru acum. E capcana timpului și a birocrației, adică exact inversul la ceea ce așteaptă oamenii acum de la justiție.  

Editorial de Victor Munteanu, jurist