Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   EDITORIAL/ O privire în oglindă

EDITORIAL O privire în oglindă

Cui îi place cu adevărat să-și critice țara, mai ales în mijlocul unor conflicte geo-politice și ideologice puternice? Totuși, oricât de grele sunt aceste încercări, un moment ca acesta poate fi perfect pentru a obține o perspectivă mai clară asupra propriei țări. În acest sens, aș dori să expun pe scurt în următoarele paragrafe cum și America a ajuns să fie afectată de dezinformare și, ca să fiu mai precis, de un fel de nebunie națională acceptată benevol de o parte a populației, oarecum diferită ca esență, dar similară în grad cu cea cu care se confruntă țara voastră.

Am început destul de bine acum aproximativ 247 de ani în urmă – principii iluministe, rațiune, instituții care să împiedice conflictele religioase, vot universal (bine, cel puțin dacă erai bărbat alb), protecție legală pentru proprietate și egalitarism relativ. Cu excepția calamității morale a sclaviei, a „păcatului originar” al trufiei de a ne crede o rasă superioară alteia și a malpraxisului teologic de a găsi justificare pentru asta în Sfânta Scriptură, noi, americanii, ne-am descurcat destul de bine într-o lume imperfectă. Au fost și nenumărate erori politice naționale și internaționale, fără îndoială, dar și o coeziune salutară în anii 1861 – 1865, anii Războiului Civil între nordul industrial și sudul agricol, cvasi-feudal și sclavagist. Ca o remarcă, strămoșii mei au fost ofițeri confederați și proprietari de sclavi, așa că acest păcat îl iau cât se poate de personal.

În timpul Primului și celui de-al Doilea Război Mondial, guvernarea și cei guvernați s-au bazat pe o acceptare sobră, deși controversată, a responsabilității, atât din partea unora, cât și a altora – un pact cu premise comune. Cu toate acestea, ascensiunea televiziunii, atât ca mijloc de informare, cât și ca sursă de divertisment, a coincis cu fricțiunile sociale și demografice din anii 1960 și cu războiul din Vietnam, iar pactul de guvernare a început să se schimbe încet. Cu pași înceți, dar siguri, națiunea a ales divertismentul. Treptat, discursurile lungi și serioase despre tot ce se întâmplă în lume au făcut loc unui conținut mai puțin solicitant din punct de vedere cognitiv și astfel au început să germineze semințele „salturilor de dopamină”,  motivate grijuliu de algoritmi care au adus atât profituri enorme unora, cât și ignoranță crasă altora.

Probabil că prima dată când un politician al țării noastre a preluat rolul de clovn (nu cel al unui Mussolini care vocifera și exclama, ci al unei persoane care a venit să te distreze) a fost în 1992, atunci când candidatul la președinție, Bill Clinton, a cântat la saxofon memorabilul „Heartbreak Hotel” la „Arsenio Hall Show”. Doi ani mai târziu, într-un studiou MTV, sperând să perpetueze legătura cu generația X, Clinton a răspuns la celebra întrebare „boxeri sau slipuri?” Trei ani mai târziu, odată cu aventura dintre Clinton și Lewinsky, demnă de tabloid și cu voaierismul întregii națiuni care o însoțea, țara se îndepărta de la dezbaterile adesea neplăcute și grele, dar totuși substanțiale, la un „Iată-ne aici, distrați-ne”, cum scria pe albumul trupei Nirvana în 1991.

„Distracția care ne omoară” a lui Neil Postman din 1985 (și revizuită în 2005) a abordat pe lung această temă, care a devenit tot mai evidentă, astfel încât în 2016, după 8 ani în care președinte al țării a fost un absolvent strălucit al facultății de drept de la Harvard, o majoritate a Colegiului Electoral a dat președinția gazdei unei emisiuni de jocuri, care a avut geniul showman-ului de a înțelege gustul publicului și de a-l îndopa cu ceea ce-i place.

Dacă nu ar fi atât de jenant, absurditățile pe care mulți oameni din țara mea le cred v-ar amuza și v-ar distra. Din fericire, în actuala noastră președinție, în mediul academic, în serviciul extern și în conducerea militară, America are încă o majoritate care știe că obiectele nu cad în sus și că pământul nu este plat. Unele dintre aceste fantezii conspiraționiste sunt ridicol de absurde: lasere spațiale evreiești; microcipuri în vaccinuri; controlul minții prin 5G; oculta globalistă! Aveți cel puțin demnitatea, dacă acesta este cuvântul potrivit, de a vă afla sub un atac ideologic și informațional din partea unei națiuni cu un palmares lung și infam de campanii sofisticate de propagandă culturală, politică și socială. Până la urmă, doar noi ne facem vinovați de lenea și confortul intelectual care s-au născut din dorința de a fi distrați. Așa cum am spus la începutul acestor paragrafe, suntem diferiți, dar și ne asemănăm foarte mult. Și vă spun încă o dată, noi ar trebui să fim cei care își scot pălăria în semn de respect pentru voi. Dar nu totul este pierdut, pentru că așa cum ar fi spus Winston Churchill, „Puteți întotdeauna să contați pe americani că vor face ceea ce trebuie… imediat ce au terminat de făcut tot ce nu trebuie”.

Lewis Arrington este din a 7-a generație de locuitori ai Carolinei de Sud, stat american. A activat în universități, instituții publice și în domeniul finanțelor. Este pensionar, admiră moldovenii în calea lor spre un viitor mai bun și spune că cea mai mare realizare a sa este să fie tată și bunic. Lewis s-a adresat la ZdG cu dorința de a publica editoriale și opinii, după ce a citit unele texte în ZdG și le-a considerat interesante.