EDITORIAL Cum să-ți sărbătorești tragedia. Ziua Victoriei vs Ziua Comemorării
Cetățenii Republicii Moldova sunt departe de a se fi lecuit de sechelele și rănile adânci, adesea neconștientizate, lăsate de comunism și epoca sovietică. Politicienii de la Chișinău par să fi înțeles importanța emancipării de aceste rămășițe și încearcă să implementeze schimbări – încet, cu greu și pe bucăți, dar încearcă. Ultima inițiativă în acest sens este corectarea absurdului prin care era formulată și sărbătorită la noi Ziua Victoriei în Europa, pe care încă o numim oficial „Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru Independenţa Patriei”.
Opoziția pro-rusă, evident, s-a grăbit să-și apere sărbătoarea supremă, să acuze de ignoranță și defăimare a istoriei și să cheme oamenii la mândrie comună și la luptă. Dar, deși motivația de a răspunde coleric și „pasionat” provocărilor lansate de socialiști, comuniști și alte „fosile” politice poate fi mare, zic să o luăm pe pași.
De fapt, motivația de a scrie acest editorial a venit inclusiv dintr-un mesaj pe care l-am primit de la un cititor. Iulian m-a rugat să scriu, să scriem noi, jurnaliștii din Republica Moldova și întreg spațiul românesc, 1, 5, 10, 100 de articole – oricâte va fi nevoie, în care să scoatem la lumină ce înseamnă de fapt „Victoria” pentru spațiul și poporul nostru. Ei bine, să recapitulăm.
În primul rând, incontestabil, Victoria din 8 mai 1945 a fost un triumf global împotriva unui curent distructiv care discrimina, persecuta, anexa teritorii în mod ilegal și ucidea oameni în mod industrial – nazismul german. Italia, Austria, Germania (de Vest), Belgia, Franța, Olanda și alte state au fost într-adevăr eliberate și au continuat să se bucure de o democrație veritabilă, de o dezvoltare economică excepțională, de promovarea drepturilor individuale, a inovației, a libertăților de creație și exprimare – pe scurt, de viață bună. Mai la est, ceea ce făcuse Armata Roșie pentru această victorie a fost numit tot așa – „eliberare”. Basarabia, Nordul Bucovinei și ținutul Herța, de exemplu, au fost eliberate de administrația românească. Konigsbergul, care aparținuse 300 de ani Poloniei și 200 de ani Germaniei, a fost eliberat și alipit drăgăstos URSS-ului, fiind redenumit Kaliningrad.
Regatul României a fost eliberat mai apoi și de partidele și politicienii care au dat naștere României Mari – Iuliu Maniu, Pantelimon Halippa, Gheorghe și Ion Brătianu (și alții), iar regele Mihai a fost și el „eliberat”. În 1949 și 1951 (cu o rundă precedentă în 1941), Basarabia a fost „eliberată” de cei mai periculoși oameni care trăiau aici – morari, agricultori, țărani înstăriți, mici negustori și antreprenori. Gospodarul român a fost „eliberat” de onoarea titlului – el acum era kulak. Statele Europei Centrale – Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, au fost eliberate de grija de a-și alege noua conducere, totul era hotărât de Moscova – „filantroapa” popoarelor rătăcite. Nu o să continui, sperând că este clară ironia. De fapt, ea merge spre a reconfirma nonsensul formulării și simbolisticii modului în care a fost sărbătorită Ziua Victoriei până acum – Victoria noastră s-a terminat pe 10 mai, 1945. Mai departe a continuat tragedia.
Propunerea majorității parlamentare este, oarecum, un compromis. Textul proiectului și nota informativă arată clar faptul că scopul este de a scoate componenta ideologică din conceptul inițial și nicidecum de a eradica ocazia. Totuși, despre independența cărei Patrii vorbim atunci când ne referim la soldații căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial? Legea și formularea inițială originează, de fapt, într-o hotărâre a Sovietului Suprem al RSSM, „Patria” fiind Uniunea Sovietică, iar formularea devenind automat incompatibilă cu statul R. Moldova. Zic că e compromis, pentru că state precum Ucraina, Letonia sau Bulgaria au oprit sau interzis de mult timp și în totalitate (unele chiar din anii ‘90) orice sărbători pe data de 9 mai, în afara Zilei Europei.
Proiectul de lege, care e mai mult decât probabil să intre în vigoare, propune astfel onorarea „Zilei comemorării și reconcilierii în memoria celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial” pe data de 8 mai, când a fost într-adevăr semnată capitularea necondiționată a Germaniei. Faptul că o simplă schimbare în titlu și actualizarea datei acestei sărbători îi motivează pe unii politicieni să invoce „anularea Zilei Victoriei” și să scoată oamenii în stradă, dă în vileag valorile care erau și sunt de fapt în miezul sărbătoririi acesteia de către ei.
Pentru că până acum, Victoria cucerită de Aliați, deși fiind aceeași, este sărbătorită atât de diferit. Legiunea Regală Britanică, responsabilă de reabilitarea soldaților și veteranilor bolnavi sau răniți, dar și a celor care se confruntă cu șomajul, cu probleme de sănătate mintală, probleme financiare sau abuzul de alcool, se concentrează în primul rând pe comemorare și educație. Astfel, ei elaborează materiale pe care școlile, dar și familiile, le pot utiliza în mod voluntar pentru educarea noilor generații despre trecut, pentru a onora memoria celor căzuți pentru prosperitatea și pacea de astăzi. Cu mici diferențe, la fel o fac și SUA, Canada, Australia și alte state.
Chiar și Germania promovează cultul memoriei, pentru că indiferent de trecutul sumbru, moartea fiecărui soldat german a fost o tragedie individuală pentru familii, rude, prieteni. Anume acest lucru reprezintă esența păstrării unei sărbători civilizate – promovarea cultului memoriei mai degrabă decât a cultului victoriei. Să nu uităm că popularizarea curentelor extremiste din Germania și Italia a luat amploare inclusiv din motiv că Victoria în Primul Război Mondial nu a fost valorificată pentru construirea păcii, ci pentru îndestularea învingătorilor și umilirea perdanților.
La 75 de ani de la Victoria în Europa, regina Elisabeta a II-a afirma că cei care și-au dat viața în „acel conflict teribil, au luptat pentru ca noi să putem trăi în pace, acasă și în străinătate. Au murit pentru ca noi să putem trăi ca oameni liberi într-o lume a națiunilor libere. […] Generația din timpul războiului a știut că cel mai bun mod de a-i onora pe cei care nu s-au întors din război era să se asigure că nu se va mai întâmpla din nou.” Acum doar câteva săptămâni, de 9 mai, Putin îi asigura pe ruși că „Bătăliile care decid soarta Patriei noastre au fost întotdeauna naționale, populare și sacre. Suntem mândri de cei care iau parte la operațiunea militară specială, de toți cei care luptă pe linia frontului. Nu există o cauză mai mare decât munca voastră pe câmpul de luptă.”
Memoria celor care au murit ori s-au întors acasă trebuie să fie păstrată și promovată. Modul în care o sărbătorim spune totuși cel mai mult despre cum și cât onorăm sacrificiul lor. Noi, urmașii celor care au avut atâta de suferit de pe urma „Victoriei” sovietice, încă putem atinge o Victorie adevărată, o comemorare prin fapte. Și asta ține anume de credința pe care o avem în valorile ce construiesc, nu distrug.