Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Dictatorii şi propaganda

Dictatorii şi propaganda

Atunci când vorbim de propagandă, ajungem cu gândul la cele mai incredibile minciuni. Unul dintre exemplele clasice, poate chiar comice, de propagandă a fost conferinţa de presă a ministrului irakian de Informaţii, Mohammed Saeed al-Sahhaf, în 2003, atunci când s-a produs invazia în Irak.

Atunci când americanii intraseră deja cu tancurile aproape de Palatul prezidenţial, ministrul a declarat reporterilor că, de fapt, în acel moment «infidelii regimului se sinucideau la porţile Baghdadului». În funcţie de loc şi timp, trucurile propagandistice sunt brute şi alături de minciună, sau fine, apropiate şi de adevăr.

Propaganda are vechime de secole, de atunci, probabil, de când există şi sursele demne de încredere.

De atunci şi până acum, propagandiştii încearcă să influenţeze comportamentul sau credinţa oamenilor prin organizarea de decepţii şi confuzii informaţionale. Propaganda, în forma sa cea mai crudă, este adesea utilizată de regimurile dictatoriale. Aceste regimuri imprimă cu forţa viziunile lor în mentalitatea cetăţenilor, pentru că nu recunosc nici un fel de comunicare reciprocă cu oamenii.

Richard Crossman, unul dintre cei mai abili propagandişti britanici din timpul celui de-al doilea război mondial, a declarat în 1952 către audienţă că «arta propagandei constă nu în a spune minciuni, ci în selectarea adevărurilor de care ai tu nevoie şi intercalarea acestora cu adevărurile pe care ar vrea să le audă oamenii». Propaganda aliaţilor celui de-al II-lea război mondial şi a liderilor Războiului Rece a fost bazate pe acest principiu. Se credea atunci că această selecţie de adevăruri îşi va atinge scopul. Audienţei îi era indusă o concluzie preconcepută, prin argumentarea unei anume poziţii, în timp ce contraargumentele erau lăsate în afară, iar un detaliu era prezentat ca tablou general.

Unele dintre aceste trucuri sunt proprii şi din editoriale lor. Dar audienţa europeană se lasă tot mai greu pradă acestor trucuri. Or, atunci când o Guvernare foloseşte editorialiştii ca să îşi atingă scopurile, acest fapt devine periculos pentru societate.

De câteva zile sunt în R. Moldova, la Ziarul de Gardă. Am venit aici după ce am studiat timp de 4 ani istoria, efectele şi trucurile propagandei la Universitatea din Amsterdam. Voi urmări cum se developează acest fenomen şi la Chişinău.

Onno Sinke, Amsterdam,stagiar la Ziarul de Gardă