• Petru Grozavu
    UNIREA, un drept nerecuperat

    UNIREA, un drept nerecuperat

    Istoria se repetă? Și da. Și nu. Iar dacă și se întâmplă să se repete, atunci în cazul în care are cine o repeta. Pe 27 martie, în Sala Europa a Parlamentului, a fost consemnată printr-o ședință solemnă împlini…
    02 aprilie
    În căutarea unui parlament curat

    În căutarea unui parlament curat

    Cât de mult și cât de repede se pot schimba timpurile, uneori. Și cât de puțin ne putem schimba noi, oamenii, odată cu ele. Și nu întotdeauna în bine……
    26 martie
    Consultări cu subtext, la Președinție

    Consultări cu subtext, la Președinție

    Anticipate. Da sau nu? Consultările de marți ale Maiei Sandu cu fracțiunile parlamentare privind deblocarea situației politice (anticipate sau un guvern de tranziție), într-un moment în care acestea erau cel ma…
    18 martie
    Rusia se isterizează pe loc gol

    Rusia se isterizează pe loc gol

    Rusia a explodat din nou. Pentru a doua oară, consecutiv, de la încheierea alegerilor prezidențiale, deși Vladimir Putin a fost printre primii șefi de state care i-a adresat felicitări Maiei Sandu, alături de b…
    28 ianuarie
    Să lupți în stradă oare nu e democratic?

    Să lupți în stradă oare nu e democratic?

    Ce facem mai departe? Că ne-am poticnit, - zic unii, că ne-am oprit în loc, - zic alții. Nu de alta, dar timpul trece… Se alarmează și unii, și alții. Au rămas în urmă alegerile, s-au consumat emoțiile evenimen…
    21 ianuarie
    SONDAJ / Nu sunt trupele ruse la Nistru o problemă pentru R. Moldova?

    SONDAJ / Nu sunt trupele ruse la Nistru o problemă pentru R. Moldova?

    Moscova nu-i poate ierta președintei Maia Sandu declarația privind necesitatea retragerii trupelor ruse din Transnistria, făcută imediat după victoria sa în alegeri. Subiectul este periodic reluat la nivelul in…
    15 ianuarie
    E prea devreme să aplaudăm

    E prea devreme să aplaudăm

    S-a dus anul. Au trecut și Sărbătorile de Iarnă, deși iarnă așa și nu avem. Dar, cu sau fără omăt, cetele de colindători și urători, urmând tradiția locului („stil nou” sau „vechi”), și-au făcut datoria: s-au r…
    14 ianuarie
    Vin anticipatele. Echipa contează

    Vin anticipatele. Echipa contează

    Suntem la o nouă răscruce dintre ani. Dar și de destin politic (și nu doar politic) pentru R. Moldova, după învestirea de azi în funcție a celui de-al șaselea președinte titular, Maia Sandu.
    24 decembrie 2020
    Peste 7 zile, fără Dodon

    Peste 7 zile, fără Dodon

    Încă o săptămână. Și Dodon pleacă definitiv, indiferent cât de mult îl va ajuta Șor (și cât timp) să își mențină controlul asupra noii majorități parlamentare și a Guvernului Chicu. Se va retrage Dodon la Sadov…
    17 decembrie 2020

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te