Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   LISTA de 45 de persoane…

LISTA de 45 de persoane din care s-au ales laureaţii Premiului Naţional. Personalităţi marcante au fost trecute cu vederea

Guvernul a evitat să facă publică lista tuturor celor 45 de persoane nominalizate pentru a primi Premiul Naţional anual, în valoare de 100 mii lei. ZdG a obţinut însă lista de la membri ai Comisiei pentru decernarea Premiului Naţional.

Am încercat să facem rost de lista tuturor celor 45 de persoane nominalizate pentru a intra în posesia premiului naţional de 100 mii lei de la Guvern. Am fost însă refuzaţi, pe motiv că toate lumea din Guvern este ocupată cu vizita cancelarului Angela Merkel. Am fost redirecţionaţi de la un funcţionar la altul. Serviciul de Presă către vicepremierul Moldovanu, consilierul acestuia către un consultant, iar respectivul către Iurii Bucinschi, care a fost secretarul Comisiei şi care ar fi fost abilitat să ne ofere lista cu nume.

Cu Iurii Bucinschi am „negociat” câteva ore. Deşi i-am spus că vicepremierul Moldovanu, la prima vedere nu a avut nimic împotrivă pentru a ne oferi lista, Bucinschi ne-a zis că nu ni le poate oferi fără aprobarea lui. „L-am sunat pe d-nul Moldovanu, dar mi-a spus că e ocupat cu vizita d-nei Merkel”, ne-a spus Bucinschi, uitând parcă de faptul că pentru o simplă aprobare ar fi nevoie doar de un simplu „da”, care îi lua acestuia doar câteva secunde. În final, Bucinshi ne-a spus să încercăm să revenim mâine, şi pentru că suna un alt telefon, ne-a închis, fără a ne oferi alte explicaţii.

Lista am reuşit să o obţinem de la membri ai Comisiei. Astfel, am aflat că, iniţial, au fost depuse 46 de candidaturi, doar că nu s-a acceptat cea a lui Dumitru Eşanu, pentru că fusese propusă de către o persoană care nu avea acest drept.

Detalii, citiţi în numărul de astăzi al ZdG.