Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Petru Grozavu: Cine a "împuşcat"…

Petru Grozavu: Cine a „împuşcat” în Decretul Ghimpu?

Decizia Curţii Constituţionale (CC) din 12 iulie a pus Curtea în cofă. Dacă Decretul Ghimpu privind proclamarea zilei de 28 iunie, 1940 drept Zi a ocupaţiei sovietice a provocat, la momentul decretării, un anumit disconfort în mediul partidelor filoruse şi a câtorva ONG de pe aceeaşi filieră, decizia Curţii a atras după ea critici dure atât din partea adepţilor, cât şi a adversarilor Decretului.

Până şi controversaţii parteneri de Alianţă ai lui Ghimpu au calificat-o ca «dubioasă», deşi aceştia s-au împiedicat din nou de «inoportunitatea Decretului». Cât priveşte Rusia, cred că nu avea, în genere, ce-şi băga nasul în această treabă. Din momentul în care a recunoscut independenţa R. Moldova (în baza Actului de Independenţă din 27 August 1991, care spune ceea ce zice şi Decretul Ghimpu), Rusia ar fi trebuit să-şi adune frustrările sub fustă, în loc să le desfoaie ca o babă beată. «Decretul Ghimpu nu trebuie să fie subiect de dispută internaţională, el este o problemă strict internă a R. Moldova». Declaraţia aparţine şefului Misiunii UE la Chişinău, Dirk Schuebel şi spune totul.

La solicitarea comuniştilor (vizaţi direct în Decretul Ghimpu) CC a decis anularea Decretului privind proclamarea zile de 28 iunie, 1940 drept Zi a ocupaţiei sovietice şi de comemorare a jertfelor regimului totalitar comunist. Nu-i exclus ca unul dintre motive să fi fost şi faptul că actuala garnitură a Curţii majoritar, dacă nu intergral, cu trecut comunist. Modul şi maniera în care a acţionat CC aminteşte, involuntar, stilul tribunalelor nkvd-iste de după 1940. Decretul a fost condamnat «la moarte» din simplul motiv că şeful statului «a încercat să dea interpretare juridică unor evenimente politice şi istorice». Aşa, cel puţin, motiva decizia Curţii preşedintele acesteia, D. Pulbere. Interesant, ce ar urma să facă CC cu Declaraţia de Independenţă, dacă mâine PCRM (la sugestia Moscovei) i-ar cere acelaşi lucru ca şi în cazul Decretului Ghimpu? Sau poate că (co)muniştii tocmai din acest considerent au şi dat foc Declaraţiei? Aşa sau altfel, decizia Curţii a reaprins spiritele în societate şi a readus Decretul în centrul atenţiei publice. Toată presa vuieşte. Constituţionalişti redutabili, lume academică, lideri de opinie, analişti politici sunt unanimi în ideea că decizia CC e una mai mult politică decât  juridică, deşi acelaşi Pulbere s-a grăbit să anunţe că «decizia nu a fost influenţată politic». Indiferent, însă, de argumentele cu care magistraţii îşi vor apăra decizia, e evident că verdictul nu a fost dat de CC. Curtea doar a executat o comandă. Cine nu ştie că CC-ul «nostru» are, ca şi moartea sau bolile canceroase, mai multe forme de manifestare. Juraţii Curţii au destule motive să nu poată fi imparţiali, după ce au acceptat de mai multe ori pomeni şi favoruri din care le-au crescut «cozi». Numai «ceasurile de aur» cât  îi costă.

Soarta Decretului Ghimpu nu a fost decisă pe 12 iulie, aşa cum pare, ci exact cu o săptămână mai devreme, pe 5 iulie, când 3 din cei 4 lideri ai AIE au refuzat audierea Raportului Comisiei Cojocaru privind aprecierea regimului totalitar comunist. Poziţia liderilor PLDM, PDM şi AMN a însemnat un semnal clar că cei «trei» trec în ofensivă. Decizia CC din 12 iulie e rezultatul acestei ofensive pe care, direct sau indirect, PLDM, PDM şi AMN au realizat-o în parteneriat cu (co)muniştii şi, desigur, cu Rusia, pentru «inima» căreia se trag de păr Lupu, Filat şi Voronin. Amintiţi-vă câte speculaţii anti-Decret s-au făcut pe seama relaţiilor cu Rusia, după decizia Dumei ruse sau după ultimele declaraţii impertinente ale ministrului de Externe S. Lavrov, care a ajuns să acuze Chişinăul de… «neofascism». Şi asta o spun ruşii care, împreună cu Hitler, au pus la cale cel de-al Doilea război mondial şi care, pe timp de pace, au exterminat mai multă lume decât naziştii de-a lungul întregului război. Cum a reacţionat Chişinăul? Aţi văzut undeva vreo notă de protest sau aţi auzit cumva ca ambasadorul rus la Chişinău să fi fost convocat la guvern pentru explicaţii? Nu. Desigur, nu. În schimb, «ai noştri» muşcă iar din Ghimpu, s-au apucat şi se ţin iar ba de «vinuri», ba de «transnistria», ba de «gaze», ba de fund, ba de cap şi se «sacrifică» eroic pentru «bunele relaţii cu Rusia», iar comunismul, crimele comunismului, ocupaţia sovietică, după recomandările filozofice ale premierului Filat, trebuie lăsate «pe seama timpului». O fi, dar nu pentru toţi. «Nu lăsa lucrul de azi pe mâine» e, totuşi, mai înţelept.

Lumea politică de la Chişinău nu vrea să facă politică. O bună parte din ea pentru asta şi este venită sau adusă în politică: să saboteze, să compromită, să facă intrigi, să dea peste cap decizii… Ceea ce s-a întâmplat zilele acestea la CC cu Decretul Ghimpu face parte din acest gen de politică. Iată un nou motiv din care Legea Lustraţiei devine iarăşi un subiect de actualitate.

Petru Grozavu,
petru.grozavu.zdg@gmail.com