[sondaj] Unirea, cu mâinile în sân?

2015 se duce şi ne lasă în plata unor speranţe, care nu mai au cum să se împlinească. Toate sunt la limita de jos: şi pacea politică, şi stabilitatea socială, şi garanţiile vieţii, şi răbdarea. Furată şi călcată în picioare, R. Moldova nu mai poate face nimic pentru noi. Şi toate din cauza uneu guvernări laşe şi corupte. Cum ne descurcăm mai departe? Ce e de făcut? Ce am putea face noi pentru R. Moldova?

Cum ne salvăm? Cum salvăm R. Moldova?

Arcadie Suceveanu, Uniunea Scriitorilor din Moldova, preşedinte

Nu e atât de simplu să dai soluţii. Noi nu suntem revoluţionari de profesie, dar, oricum, lucrurile ar trebui schimbate, şi schimbate radical. Trebuie să facem curat în „casa noastră”. Cum? Să vedem cu toţii. Soluţiile pe care ni le oferă guvernarea sunt bune pentru ei, nu şi pentru noi. Greu de spus, din momentul în care nu avem o alternativă politică clară şi sigură, în care să ne încredem. Soluţia ideală ar fi reunirea cu România. Acest lucru nu trebuie să sperie pe nimeni. România e ţara noastră şi alături de ea vom fi mai în siguranţă şi mai stăpâni pe noi şi pe viaţa noastră. Uniunea Scriitorilor şi-a exprimat public această opţiune, care e cea mai bună. Pentru toţi.

Ion Costaş, ex-ministru al Apărării

Noi, moldovenii, suntem cam leneşi la lucruri mari. Şi pe deasupra şi invidioşi, şi orgolioşi. Unul din doi moldoveni – dacă-s în politică, vrea numaidecât să fie preşedinte. Asta-i. Ca să schimbăm lucrurile în bine, avem nevoie de altfel de sânge în politică. Trebuie să revenim la practica de la sfarşitul anilor `80 – începutul anilor `90, când în fruntea luptei pentru Moldova era marea intelectualitate. Intelectualitatea trebuie să iasă în faţă. Fără ea, toate-s poveşti. Politica moldovenească e plină de puşlamale. De aceea şi am ajuns în halul în care suntem. Noi avem nevoie de o nouă Mişcare de Eliberare Naţională, iar dacă nu suntem capabili s-o facem, nu avem ce pierde timpul: Tricolorul sus şi Unire cu Ţara!

Olga Nicolenco, comentator politic

Cu greu îmi amintesc un sfârşit de an în care deznădejdea cetăţenilor să urce la aşa cote. Responsabilitatea pentru această situaţie o pun, în mare parte, pe umerii şi (ne)obrazul politicienilor. Dar şi societatea are partea sa de vină: se pare că prea mult timp am lăsat politicienii să-şi facă de cap. Vă amintiţi ce spune vorba: „De ce anume săracii suferă pe timp de criză? Pentru că le-au permis bogaţilor să fure până la criză!” Soluţia? Nu trebuie să aşteptăm să vină cineva să monitorizeze politicienii noştri în locul nostru. Lupta împotriva corupţiei din Moldova nu poate începe de la o margine de Tanzanie sau Australie, ci de la colţul casei fiecăruia dintre noi. Trebuie să extindem câmpul nostru de decizie şi de acţiune asupra sorţii noastre.

Vitalia Pavlicenco, PNL, preşedinte

Anul 2015 „a pus capac” şi a deconspirat falsitatea guvernării proeuropene din 2009, care a dezamăgit societatea mai dur decât guvernarea comunistă, căreia i-a luat locul. Ce e de făcut? Toţi spun că R. Moldova este un stat eşuat. Da, pentru că a fost creat în baza raptului din 1940. Aceasta o înţeleg tot mai mulţi cetăţeni, care deja îşi doresc reunirea cu România. Noi, unioniştii, care suntem liberi şi neşantajabili, trebuie să ne consolidăm pe Platforma Consiliului Unirii şi să facem presiuni asupra politicienilor de pe ambele maluri ale Prutului, pentru a declanşa negocieri pe toate palierele societăţii în scopul reunirii celor două state româneşti într-un singur stat, unitar şi civilizat, România, care e şi membru UE, şi NATO. Doar aşa ne putem salva. Şi noi, şi Moldova.

Alecu Reniţă, Asociaţia Parlamentul 1990

Soluţii s-ar putea găsi mai multe, dar vine întrebarea: cât să ne mai salvăm pe noi şi cât să mai salvăm Moldova, dacă, de 24 de ani, numai asta facem? Dacă e să vorbim la modul serios, şansa noastră nu poate fi alta decât reunirea cu România. Nu e un panaceu, e o soluţie indiscutabilă de a intra în normalitate, după raptul teritorial din 28 iunie 1940. Nu trebuie să fugim de adevăr. Şi nici cei 24 de ani de independenţă, de după 1991, nu sunt un argument că noi am putea construi altceva, decât ceea ce ne-a fost hărăzit de la Dumnezeu. Asta nu înseamnă că trebuie să stăm cu mâinile în sân şi să visăm. Esenţial este ca fiecare să facem tot ce ne stă în puteri ca să putem apropia Unirea.