 |
|
A doua zi, medicii le–au spus parintilor ca, la nivel genetic, s–a produs un accident si ca lui Danut ii va fi afectata cresterea. O boala rara – ahondroplasia, intalnita la unul din zeci de mii de nou–nascuti, ameninta sa perecliteze destinul lui Danut. "Mititel si–nfasetel"– pulsa in creierul Ninei un rand de colind, "mititel si–nfasetel", si lacrimile curgeau rau nesecat pe fata–i domoala. Dar n–o devastau aceste lacrimi, ci o intareau. Nina si–a strans copilul la piept si s–a uitat la sot. Cornel i–a confirmat in tacere decizia. Marea batalie pentru viata si sanatatea lui Danut incepuse.
Am incercat sa nu le dam crezare medicilor. Am facut si alte investigatii, unii medici presupunand ca ar putea fi vorba de o maladie endocrina. Am stat mult timp la spitalul nr.1, am aplicat si un tratament hormonal, am facut niste analize complexe, pana s–a confirmat diagnoza initiala.
Atunci, am inceput sa luptam cu aceasta boala pe alte cai. Cum sa–i stimulam cresterea? Cautam peste tot raspuns la aceasta intrebare. In ziare, in carti, pe Internet si iarasi apelam la medici. Faceam cure interminabile de masaj. L–am pasionat pe Danut de sport, de tenis, role, pescuit, ii administram complexe de vitamine dintre cele mai sofisticate. L–am dus la tara la bunici, la mare, la munte, la Sovata... In zadar. Danut crestea cu doar doi centimetri pe an. Cand s–a dus la scoala, avea un metru si cinci centimetri. In clasa, era cel mai mic. Colegii il tolerau, il iubeau, fetele il purtau in brate, manifestau un sentiment special fata de el. Cu toata dragostea ce se revarsa asupra sa, Danut avea o singura dorinta — sa creasca. Si atunci, ne–a iesit in cale, ca o pronie cereasca, doctorul Anatol Curca. Intalnirea dintre Marele Medic si Micul Pacient s–a produs.
... Pentru Anatol Curca viata lui Danut a fost o perioada de crestere profesionala si de acumulare a unei experiente chirurgicale dintre cele mai avansate. Unul dintre initiatorii si promotorii microchirurgiei in R. Moldova, Anatol Curca a reusit sa implimenteze operatii unice de replantare in sectia de traumatologie, ortopedie si microchirurgie pe care o conduce in cadrul spitalului municipal "Valentin Ignatenco" din Chisinau. Si–a aparat doctoratul pe tema transplantarii degetului mare de la picior la mana. A realizat circa 400 de asemenea operatii. In dreapta Prutului, bunaoara, astfel de operatii se numara, deocamdata, doar cu zecile. A introdus metode avansate de operare si recuperare, comasand intr–una cateva etape de operatii. Bisturiul lui, ca arcusul unui neintrecut violonist, interpreta la masa de operatii cele mai complicate partituri, ba mai mult, cum acelasi instrument in mainile unui virtuos artist poate inlocui o orchestra, tot asa si doctorul Anatol Curca stia sa opereze in ansambu: nu doar osul, ci si nervii, venele, sa faca plastie chirurgicala...
De regula, doctorul Anatol Curca refuza interviurile, toata energia concentrandu–si–o asupra pacientilor care zilnic fac coada la masa lui de operatii. De data aceasta, insa, a acceptat: Stiti de ce nu va refuz? Pentru ca m–ati intrebat de Danut.
Cu Danut Namolovan ne–am intalnit, cred, intr–o perioada foarte grea pentru parintii lui. I–a indrumat la noi o cunostinta comuna, Ecaterina Stratan, o doamna foarte inimoasa. Pentru mine–i important, apropo de relatiile mele cu copiii, ca ei sa inteleaga ce li se intampla. Dar si mai important e ca parintele sa inteleaga, ce vreau sa fac, cum am de gand s–o fac, prin ce metoda vreau sa dobandesc rezultatul dorit. Pentru ca parintele imi este primul ajutor in tratament. Fara dorinta parintilor, fara implicarea, rabdarea si toleranta lor, n–ai cum sa obtii rezultatul scontat.
Au venit la consultatie tustrei. Le–am aratat pelicule, imagini, fotografii si parintii au inteles cum vor decurge operatia si tratamentul. Fara doar si poate ca prioritara a fost dorinta lor de a–si ajuta copilasul. S–au framantat mult. Le–a fost foarte greu sa decida si sa accepte.
Danut ne spunea ca vrea sa creasca si Cornel tot il incuraja spunandu–i ca oamenii sunt diferiti: unu–i mai inalt si mai putin destept, altu–i mai josut, dar mai inteligent.
Ii vorbeam: Danut, uite–te in jur. Intr–o padure, sunt atat copaci inalti cat si copaci mai mici, fara de care natura ar fi orfana, mai urata si mai saraca. Stejarii mai scunzi bucura ochiul la fel ca si cei mari. Nu toti sunt ca nanu Alic inalti si zdraveni. Oamenii difera de la o persoana la alta. Ceea ce conteaza in viata nu este inaltimea, ci viata insasi. Oricine poate sa reuseasca, cu o singura conditie – sa invete.
Danut are o maladie foarte rara – ahondroplasie. Putini sunt copiii care sufera de aceasta boala, dar, din pacate, ii avem si in Moldova. Unii dintre ei trec prin viata asa cum sunt, se adapteaza social. In alte cazuri parintii isi propun sa faca tot ce le sta in puteri pentru copil, sa epuizeze toate sansele ca pe urma sa nu ramana suparati pe ei si pe viata, ca nu i–au acordat ajutorul cuvenit. La fel au procedat si parintii lui Danut – niste oameni foarte culti, omenosi, sentimentali, draguti... Atata dragoste manifestau fata de baietelul lor! Acceptand operatia, ei erau constienti de problemele care vor aparea ulterior. I–am prevenit ca e nevoie de multa rabdare, o rabdare extraordinar de mare...
Dl Curca ne–a spus sa nu stam la usa in timpul interventiei chirurgicale. Ne–a zis ca ar fi mai bine sa ne ducem undeva si sa uitam pe moment de operatie. Ne–a indicat ora aproximativa cand ar putea sa ne arate pacientul. Asa am si facut. Cand am revenit in salon, Danut, bandajat, statea intins pe pat, cu aparatele Elizarov infipte in gamba. Primele lui cuvinte au fost: "Tare ma dor piciorusele..."
Operatia a durat vreo trei ore. A fost o interventie chirurgicala foarte complicata, o operatie unicat, pentru ca s–a desfasurat concomitent la ambele picioare. Dl Curca ne–a spus ca va scurta etapele: ceea ce alti medici fac in patru ani, el va face intr–un an, alungind piciorusele la taieturile osului si, totodata, indreptand oasele. Doctorul Curca are o putere de convingere deosebita. Siguranta lui ne–a facut sa acceptam.
Operatiile de acest gen se practica in Moldova de prin anii '70.O astfel de interventie a fost facuta pentru prima data, in spatiul sovietic, de doctorul Gavriil Elizarov in Moscova si in Kazani. Acum ele sunt foarte raspandite in lume. Cu
ajutorul aparatului Elizarov noi am tratat o multime de copii care sufereau de patologii complicate. Alungeam mana sau piciorul cu 5, cu 6 centimetri, in dependenta de situatie.
Cazul lui Danut, insa, este unul aparte. El nu avea picioarele fracturate, ci scurte, in raport cu corpul, si putin arcuite. Trebuia sa indreptam oasele gambelor si sa le lungim. Asemenea operatii si perioada postoperatorie dureaza circa patru ani. De regula se soldeaza cu o crestere de 10 centimetri. Am dedus ca putem accelera tratamentul din contul unei interventii chirurgicale duble: osul fiind taiat in doua locuri, mai sus de merisor si sub genunchi. Astfel ca osul se lungea concomitent in doua locuri si dubla efectul. In urma operatiei, Danut a crescut cu 14 centimetri, avand astazi inaltimea de 1 m 24 cm. E un rezultat excelent.
Si durerile lui Danut erau duble, dar noi eram constienti de aceasta.
La inceput n–am stiut tot ce va urma. Greutatile sunt foarte mari, copilul este imobilizat pe durata lunga: sapte luni nu s–a miscat. Patru luni si jumatate a stat cu aparatul Elizarov, apoi in ghips. Din mai pana la sfarsitul lunii decembrie, Danut n–a mers. Il purtam in brate, la spital si acasa.
La spital nu era un carucior pentru asemenea pacienti. De la etajul cinci ajungeam la etajul doi, la proceduri, ducandu–l in brate.
Mamei si copilului le–a fost cel mai greu. Desigur ca i–am sustinut, am fost alaturi. E foarte greu sa vezi cum copilul tau sufera, prin ce dureri si chinuri trece. Permanent trebuia sa–l incurajez, dar, de fapt, ne–am incurajat reciproc. Cel mai principal e ca am avut incredere in rezultate. In toata "povestea" asta speranta a fost cea mai importanta.
Cred ca lui Danut ii era totusi mai greu decat noua.
Durerile cele mai mari le–a suportat vara, cu aparatul Elizarov fixat pe gambe, atunci cand se intindeau toate venele, terminatiile nervoase, pentru ca nu era o crestere naturala, ci una fortata. Muschii, oasele, venele, nervii fortati, provocau durerile cele mai crancene. Danut a luat mult timp antibiotice, analgetice si somnifere. Zilnic, in doua locuri, desurubam cate putin brosele aparatului Elizarov.
O astfel de interventie cere o supraveghere stricta si multa rabdare. Cate discutii am avut cu dansul! Imi amintesc cum isi gasea singur modalitatea de a se linisti. Cata intelegere am avut noi la pansament, la schimbarea unei brose! O filozofie intreaga, timp de vreo zece luni de zile. Desigur ca se satura uneori. Plangea cateodata, striga, si nu o data, ca s–a saturat. Pe de alta parte intrebandu–l, ce fel de fete ii plac? Raspundea ca cele cu picioarele lungi si cu fusta cat mai scurta.
Si recuperarea a fost o perioada foarte dificila. Se atrofiasera muschii, nu putea sta in picioare, pentru ca nu mersese atata timp. Cand i–a fost scos aparatul, Danut a venit acasa si, dezobisnuit sa mearga, in aceeasi zi s–a impiedicat de prag, a cazut si si–a fracturat piciorul, in cel mai slab loc. L–am dus imediat la spitalul, din care fusese externat. Iarasi a stat in ghips.
Danut ne inspira incredere. Mai mult – ne ajuta sa ne recapatam echilibrul. El era constient ca vrea sa creasca, noi, vazandu–l atat de ferm in dorinta sa, n–am putut sa ne impotrivim.
La spital am vazut atat de multi copii in suferinta! Cu degetelele taiate, apoi implantate la loc... Aparatele Elizarov se fixeaza si pe degetele, si manuta devine ca noua. Dupa vizita doctorului, micii pacienti fac schimb de pareri. Ei discuta despre tot ce le–a spus dl Curca. El acolo–i o mare autoritate.
Nu–mi pot explica de ce unii parinti isi lasa copilul in suferinta?! Era acolo un baietel de vreo cinci ani, infasurat in ghips pana la gat. Maica–sa a venit de vreo doua ori la el... Altele stateau numai ziua, iar seara plecau acasa...
Mama unui copil era plecata in Italia si venea la el matusa. Copiii asteapta. Si Danut ne astepta. Il vizitam de doua ori pe zi. El ne recunostea pasii: "Mama mea vine, mama mea vine!" Erau vreo trei copii care stateau la pat si fiecare isi recunostea dupa pasi mamica. Ne lipsea mult si mergeam cu tot sufletul la el, nu era nimic deosebit in vizitele noastre. Ii lasasem un telefon mobil de pe care el ne suna, ne intreba ce facem, adica traia impreuna cu noi. Era la curent cu toate evenimentele si era foarte intelegator...
Vroia sa venim mai devreme si sa stam cat mai mult. Era in relatii foarte bune cu ceilalti pacienti, citea, se juca cu ei, acestia ii aduceau tot ce avea el nevoie.
Tot timpul a avut prieteni mai mari decat el, cu 3–5 ani. Astia–i placeau si astia erau prietenii lui, cu ei se impaca cel mai bine. Ei il vizitau, nu–l ignorau ca–i mai mic. Si verisorii lui sunt mai mari cu 6–7 ani. Cand se duc la pescuit, nu iau copii mai mici decat ei. Insa Danut e o exceptie.
Copiii mai mari, daca n–au despre ce vorbi cu cei mai mici, ii evita. Danut este un interlocutor bun. Cu el discuta cu placere atat cei mari cat si cei mai mici.
Avem mare noroc de profesorul Sergiu Plamadeala, care practica metoda "Pas cu Pas". De obicei la clasele primare sunt doar femei–invatatoare. In clasa noastra, la scoala generala nr.1– invatatorul e un barbat tanar, energic, specialist foarte priceput, trateaza copiii in mod egal.
La 1 septembrie, cand a inceput scoala, dl Plamadeala a avut bunavointa sa vina la Danut. Primul trimestru, pana la Anul Nou, Dan a facut scoala acasa, fiind in clasa a patra, n–a pierdut anul. A trecut testele cu bine.
Il stimez foarte mult pe Danut. Are un caracter puternic, vointa. Este foarte sensibil si iubeste dreptatea. Cat a stat acasa, copiii i–au scris scrisori. El nu se plange niciodata ca il doare ceva sau ca ii este greu.
DANUT: Sa nu ma intrebati de spital, ca m–am saturat...
COR: Nici gand, te intreb de viata ta.
DANUT: Mi–a fost tare dor de scoala. De Anul Nou, impreuna cu tata, am scris o uratura:
Salut mami, salut tati,
Salut fete si fartati,
Poposesc astazi la voi cu plugul tras de boi
Caci limuzina eu nu am, sa pot merge la volan.
Asta noapte am visat
C–am sa vin neaparat
La scoala mea iubita
Si de toti voi indragita.
Pentru scoala, pentru voi, faceti roata mai flacai
Sa se–auda in zavoi: – Hai! Hai!
Voi stiti, oameni buni,
Nu ne–am vazut de sapte luni,
Nici cu Maxim sau Irina,
Marin sau Ecaterina,
Nici cu Stanislav si Alexandra,
Sergiu, Olga, Alexandru,
Nici cu cele doua Doinite, si restul cele trei fetite,
Nici cu cei doi Cristinei si acei baieti ai mei.
Faceti roata mai flacai si strigati din zurgalai: – Hai! Hai!
N–am uitat, fara–ndoiala, nici de dl Plamadeala
Care–a avut grija de mine si de tine.
Acestui barbat roman
In aceasta clasa stapan
Pentru tot ii multumim
Si la multi ani ii dorim!
Faceti roata, amici, ca se–opreste plugul aici!...
COR: Ce–au spus copiii la intoarcerea ta dupa aproape opt luni de despartire?
DANUT: Au fost bucurosi de reintalnire. Mi–au spus ca–s mai inalt.
CORNEL: Noi si altadata, si astazi avem convingerea ca feciorul nostru este ca toti copiii, doar ca e mai josut. Ba, poate ca in unele ii chiar mai bun. Nu l–am alintat prea mult sa–i dam de inteles ca e mai micut sau mai slab ca altii.
Noi la munca noastra, tu la munca ta, iar munca ta este invatatura. Si acum are ore de cultura fizica. E altceva cum va reusi acolo, dar trebuie sa le frecventeze, cu toate ca, oficial, e scutit de orele de sport. Are costum sportiv, are incaltaminte sportiva, e foarte energic! Cum merge el pe rolele, nu prea merg altii, sanatosi suta la suta.
DANUT: Cel mai greu moment din viata mea? Cand am scos brosele si aparatul de pe picior. M–a durut. Un pic...
COR: Ce planuri de viata iti faci?
DANUT: Vreau la mare, imi place sa desenez, sa ma uit la TV, sa ma plimb, sa joc fotbal, tenis, sa merg cu bicicleta, sa merg in vizita, skeitbordul imi place. Profesia? In fiecare zi mi–o schimb. Am vrut sa fiu designer, am vrut sa fiu poet, spalator de masini...Ma uit tot timpul la emisiunea in care se arata cum se asambleaza masinile si motocicletele.
COR: Sa fii medic, ti–ar placea?
DANUT: Nu–u–u–u! Trebuie sa vii la ora opt la lucru si sa stai pana la cinci seara, iar cand esti de serviciu – stai toata noaptea... Dupa asta, de dimineata, iarasi trebuie sa ramai pana la ora patru. Asa lucra dl Curca.
CORNEL: Discutam cu Danut despre viitor. El poate fi si jurist, si inginer, si economist. Nu poate fi un bodyguard, un sportiv. In rest – tot viitorul e al lui. Toate profesiile ii sunt accesibile.
DANUT: Ce carti citesc? In februarie am citit "Copiii in catusele Siberiei". Despre oamenii incarcati in sute de vagoane si dusi de–acasa. Personajele pe nume Olita, Iacobas, mamele si rudele lor, au fost duse in Siberia. Am citit povestea fratilor Grimm "Cainele cel batran", despre un caine care nu mai putea face nimic si stapanii au vrut sa–l ucida. Pana la urma cainele le–a fost de mare ajutor, datorita fidelitatii sale. Care–i concluzia? Daca faci un bine, daca ajuti un prieten, fa–o fara a astepta sau a cere vreo rasplata.
COR: Tie cine ti–a facut cel mai mare bine in viata?
DANUT: Doctorul. Si parintii. Parintii – ca ma iubesc, imi cumpara haine, jucarii, incaltaminte, iar doctorul pentru ca m–a facut mai sanatos.
CORNEL: La revelion el a adunat in pusculita sa vreo 40 de lei. La 7 martie mi i–a dat: "Taticule, sa–i luam ceva mamicai." Eu il intreb: "Dar ce sa–i cumparam?" Si el, foarte grav: "Un parfum bun." Am mers impreuna la magazin si am cumparat un parfum. Mamica nu se putea trezi, fiindca se culcase tarziu in ajun si mai era si zi de odihna. Danut tot ii dadea pe la nas cu parfumul.
NINA: In somn ma gandeam: oare ce miroase atat de placut? Era cadoul lui Danut.
DANUT: Ce fel de om sunt? Vesel, saritor la nevoie. Uneori ma enervez, dar imi trece repede. Marin, colegul meu, imi place. Ma ajuta sa–mi fac temele. E si o fata, Valentina, care–mi place. Si ea ma ajuta. Si Eugen ma ajuta. Eu pe cine ajut? Pe Focsa, pe Alexandra... Altii imi cer ajutorul mai rar. La ce ma mai gandesc? Am fost cu mama si cu tata la cateva biserici din Romania. Si cu clasa, la manastirea Hancu... Noi ne rugam la Dumnezeu, eu ma rog sa fiu sanatos si cateodata ma rog sa stau langa Cineva la scoala.
COR: Cum e acea Cineva?
DANUT: Vesela, frumoasa, inteligenta, dar tare repede se supara. Toti o plac, eu – din clasa intai.
COR: Ea stie?
DANUT: Stie.
COR: Si ce ti–a raspuns?
DANUT: Bine ca–ti plac.
Pe Danut il mai asteapta cateva interventii chirurgicale, pentru ca si oasele femurului urmeaza a fi alungite. Dupa aceasta, daca o sa doreasca, medicina moderna mai admite cateva operatii de alungire. Pana la 16–18 anisori pot fi facute cel putin trei interventii chirurgicale foarte complexe, dupa care Danut poate creste pana la 1 m 40 cm. S–ar putea si mai mult, dar i–am impovara viata.
O viitoare operatie? Ca atare da, dar deocamdata n–am discutat. Trebuie sa mai treaca timp, sa–l ducem la mare... De data aceasta, initiativa si hotararea trebuie sa–i apartina, pentru ca el a trecut prin suferinte grele. Noi vom fi alaturi de el tot timpul. Dl doctor Curca ne recomanda sa perseveram. Operatia la femur e mai complicata. Avem multa incredere in doctorul nostru si–i ramanem recunoscatori toata viata. Danut stie ca dl Curca este cel mai bun doctor din lume, si mereu ne aminteste: "Taticu, tu i–ai telefonat, de Revelion, sa–l felicitam." Sau: "Mamica, nu uita, maine–i ziua de nastere a doctorului.
Sa–i telefonam."
Doctorul Curca e o persoana extraordinara, cel mai bun prieten al copiilor, el discuta cu ei de la egal la egal. Nu stiu prin ce anume se impune, dar niciodata nu striga la copii, niciodata nu–i insulta, nu–i marginalizeaza. Adevarat e ca el este prietenul lor mai mare, care cunoaste totul, ei sunt mai mici, dar au toata increderea unul in altul. El tine cont intotdeauna de parerea pacientilor. Danut, daca a fost internat de mai multe ori, normal ca avea anumite avantaje, sa fie internat intr–un salon anume. Dl Curca era receptiv in cele mai mici detalii.
O singura data i–am vazut pe parinti plangand. Plangeau amandoi, plangeau de bucurie, ca totul s–a terminat cu bine. Le–am spus sincer (nu pot sa mint): "Oameni buni, nu suferiti, eu as socoti mare onoare daca as avea un fecior ca Danut. Prin faptele lui el va fi bogat si o sa va slaveasca, pentru ca el, copil fiind, are o logica si o gandire de matur. Daca noi o sa–l putem face sa creasca putin, ca inaltime sufleteasca si intelectuala are mai mult decat suficienta, ii vom crea mai mult confort social, astfel ii vom reda cea mai mare fericire si lui, si parintilor.
Danut acum, ca pe santier, trece prin toate etapele de constructie a sanatatii sale. Parcurgand toate etapele, nu vom mai putea pune semnul egalitatii intre el si un alt copil. El va fi cu o treapta mai sus decat multi altii de varsta lui. Va fi mai destept, pentru ca astfel de copii se maturizeaza mai repede decat ceilalti, de aceeasi varsta. Si atitudinea lor fata de viata, fata de colegi, fata de tata si mama va fi una speciala. De obicei ei sunt mai omenosi, mai constiinciosi. E o fericire pentru parinti si societate sa ai un asemenea copil!"
Viorica CUCEREANU