(video) Și-a ștrangulat tatăl cu o funie în propria casă

Sursa video: mai.md

Cadavrul unui bărbat în stare de putrefacţie avansată a fost depistat de către poliţişti în satul Rădeni, raionul Călăraş.
În urma investigaţiilor-operative întreprinse, s-a stabilit că, la începutul lunii iunie, bărbatul de 42 de ani, a fost dat dispărut de la locul de trai. În urma mai multor cercetări, efectuate de către poliţie, în spatele casei fostei soţii, într-o groapă, a fost depistat cadravul bărbatului, în stare de putrefacţie.

Cercetările la faţa locului au stabilit că în una din zile, bărbatul se afla în casa fostei soţii. Cînd fiul său de 16 ani a intrat în casă între ei a s-a iscat o ceartă. Tatăl a încercat să-l lovească pe fiu cu o cârjă în care se sprijinea, însă, fiul a reuşit să i-o ia din mână, să-l lovească peste picioare și să-l doboare. Folosindu-se de moment, minorul a luat o funie şi l-a strangulat. Văzând că taică-său nu respiră, a decis să ascundă corpul neînsufleţit. L-a învelit cu un cearşaf, l-a târât în spatele casei, unde anterior a fost săpată o groapă pentru viceu şi l-a acoperit cu pământ. Imediat după aceasta, a încuiat casa şi a plecat în raionul Anenii Noi la un moş de al său, nepovestind nimănui ce a făcut.
Dacă va fi găsit vinovat de omorul tatălui său, fiul riscă privaţiune de libertate de la 6 la 10 ani.

sursa: mai.md


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *