Principală  —  IMPORTANTE   —   Veronica Lebedinschi, soția deputatului Adrian…

Veronica Lebedinschi, soția deputatului Adrian Lebedinschi este noul director al Centrului Republican Experimental Protezare, Ortopedie și Reabilitare

O nouă numire în familia Lebedinschi. Soția deputatului Adrian Lebedinschi, șeful comisiei parlamentare Cultură, educație, cercetare, tineret, sport si mass-media a câștigat recent un concurs la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale de ocupare a funcției de director al Instituției Publice Centrul Republican Experimental Protezare, Ortopedie și Reabilitare (CREPOR).

Potrivit informației plasate pe site-ul ministerului, la concurs au fost admise 3 candidaturi. Pe lângă soția deputatului, la funcție au mai candidat medicul Iurie Obor și directorul adjunct al CREPOR, Dumitru Moscalenco. Învingătoare a fost aleasă Veronica Lebedinschi.

Potrivit declarației sale, dar și a soțului său, de avere și interese, până la numirea sa în funcție, cel puțin în ultimii 3 ani, Veronica Lebedinschi a activat în cadrul spitalului de psihiatrie unde în 2019 a câștigat un salariu anual de aproximativ 182 de mii de lei.

Familia Lebedinschi este cunoscută drept una influentă în cercurile puterii de la Chișinău. Fratele lui Adrian Lebedinschi, Maxim Lebedinschi este actualul secretar al CEC, fiind de-a lungul anilor unul din consilierii președintelui Igor Dodon.

Al treilea frate, Cornel Lebedinschi a fost promovat recent, la 8 martie 2020 în funcția de secretar de stat la Ministerul de Interne.

CREPOR constituie un complex medical şi de producere, unical în Republica Moldova, care are două sarcini principale:

– Asigurarea populaţiei Republicii Moldova cu mijloace ajutătoare tehnice (proteze, orteze, corsete, bandaje, încălțăminte ortopedică etc.);

– Acordarea asistenţei medicale recuperatorii persoanelor cu dizabilități, veteranilor de război şi persoanelor cu afecţiuni ale aparatului locomotor prin metode de consultare, tratament şi reabilitare, în scopul menţinerii sănătăţii lor.

Astfel, putem menţiona că individualitatea şi unicitatea Centrului se remarcă prin acordarea asistenţei medicale recuperatorii unui număr de cca. 50 mii pacienţi şi prin asigurarea lor cu mijloace ajutătoare tehnice.