VIDEO/ Ședința Parlamentului. Deputații dezbat inițiativa lui Plahotniuc

Pe agenda deputaților se numără 11 subiecte, printre care modificarea Codului Penal în scopul achitării amenzii în 3 zile lucrătoare, dar și asigurarea cu locuință a angajaților Serviciului de Protecție și Pază de stat pe perioada desfășurării activității. Pe ordinea de zi se mai numără și proiectul legii cu privire la publicitate, completarea Legii privind funcționarul public cu statut special din cadrul MAI, dar și modificarea mai multor legi.  Agenda ședinței poate fi accesată AICI.

13.12: Sergiu Sîrbu prezintă de la tribuna Parlamentului proiectul de hotărâre pentru inițierea elaborării proiectului pentru modificarea Constituției, astfel încât judecătorii să poată fi aleși de popor. În opinia democratului, această inițiativă vine să restabilească încrederea oamenilor în sistemul judecătoresc.

Deputatul liberal Lilian Carp a menționat că prin implementarea acestei inițiative nu există o dovadă clară că judecătorii, deși vor aleși de popor, nu vor ajunge ulterior în subordinea unui politician.

„Prin asemenea propuneri legislative vreți ca și judecătorii să le propună oamenilor în loc de justiție tușoncă, orez și macaroane?”, a întrebat deputatul PSRM Vasile Bolea.

„Ce ține de macaroane, și ieri, și azi, și mâine rămân în vigoare normele legale, inclusiv din Codul Penal, care prevăd sancțiuni dure pentru coruperea alegătorilor”, a replicat Sergiu Sîrbu.

„Consider că acesta este un populism electoral. Consider că trebuie de exclus procurorul general din Consiliul Superior al Magistraturii și judecătorii să fie lăsați să își facă treaba. Ca și membru al Comisiei juridice, nu voi participa la acest flashmob”, a menționat Tudor Deliu, deputat PLDM.

Deputatul democrat Dumitru Diacov a menționat că discuțiile aprinse nu își au locul pentru că se vrea doar formarea unui grup de lucru care va elabora proiectul.

13.09: Angajații Serviciului de Protecție și Pază de Stat vor beneficia, pe perioada desfășurării activității, de dreptul la compensarea cheltuielilor pentru închirierea unei locuințe. Parlamentul a votat în prima lectură, în ședința de astăzi, modificări la Legea cu privire la Serviciul de Protecție și Pază de Stat. Proiectul prevede ca indemnizația pentru închirierea locuinței să fie acordată ofițerului de protecție în cazul în care nu i se poate oferi o locuință de serviciu corespunzătoare.

12.45: Consiliile locale ar putea avea dreptul să stabilească interdicţii şi cerinţe privind salubrizarea și gestionarea deşeurilor de către unitățile de comerț, care își desfășoară activitatea pe teritoriul autorităţii administraţiei publice locale. Parlamentul, în ședința de astăzi, a votat completări ale Legii cu privire la comerțul interior, în prima lectură.

10.40: Deputații au votat ordinea de zi. Votarea va avea loc după fiecare proiect dezbătut.

10.36: Partidul liberal insistă pe audierea procurorului Eduard Harunjen cu privire la furtul miliardului. Președintele Parlamentului a menționat că această propunere nu este regulamentară și nu va fi supusă votului.

10.29: PLDM a solicitat introducerea pe ordinea de zi a proiectului pentru modificarea articolului 13 din Constituție prin schimbarea limbii de stat din „moldovenească” în „română”. Inițiativa a fost susținută de PL, însă a fost criticată de comuniști și socialiști. Subiectul nu a putut fi supus votului pentru că nu avea toate avizele necesare.

10.24: Partidul Democrat solicită elaborarea proiectului anunțat de liderul democraților Vlad Plahotniuc privind alegerea judecătorilor direct de către cetățeni. Tudor Deliu a menționat însă că această inițiativă este populistă. În același timp, comunistul Oleg Reitman susține că această inițiativă a făcut parte din programul electoral al PCRM și că democrații ar trebui să menționeze că autorii proiectului sunt de fapt comuniștii. Proiectul a fost susținut de majoritatea deputaților.

10.23: Partidul Socialiștilor cere excluderea de pe ordinea de zi a proiectului de completare a Constituției Republicii Moldova cu prevederi ce stabilesc vectorul de integrare europeană ca obiectiv strategic de dezvoltare a țării pe motiv că cetățenii nu au fost consultați. Propunerea nu a fost susținută.

10.16: Fracțiunea PL a înaintat un proiect pentru constituirea unei comisii de anchetă pentru examinarea modului în care a fost privatizată compania Air Moldova. Liderul PL, Mihai Ghimpu susține că procedura a fost efectuată cu mai multe încălcări și este necesară crearea unei comisii în acest sens. Propunerea nu a fost susținută.

10.12: Deputatul socialist Vladimir Țurcanu i-a oferit o replică deputatul democrat Cornel Dudnic, care a afirmat în ședința anterior că socialistul ar fi proprietarul unui restaurant de pe Stadionul Republican. Țurcanu a menționat că nici el, nici colegii lui nu au proprietăți pe teritoriul Stadionului. Acesta i-a cerut lui Dudnic să își ceară scuze, doar că președintele Parlamentului a menționat că în astfel de cazuri există proceduri legale.

10.10: Ședința a început. În sală sunt prezenți 95 de deputați.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *