Principală  —  Ştiri  —  Social   —   VIDEO/ Proteste la inspectoratele de…

VIDEO Proteste la inspectoratele de poliție din Chișinău: „Fiți cu poporul, nu cu dictatorul”

Mai mulți protestatari au manifestat în fața inspectoratelor de poliție din capitală pentru a-i îndemna pe reprezentanții forțelor de ordine să treacă de partea poporului. Înarmați cu pancarte, oamenii au scandat „Apărați poporul, nu infractorul” și au transmis un apel către polițiști.

„Marea majoritatea dintre domniile voastre au minim o rudă care a plecat peste hotare. Țara se află la un prag de catastrofă. Săptămâna trecută și cei din Europa au dat verdictul. Suntem conduși de un om inadecvat și dictator, care nu are grijă de această țară”, a spus Alexandru Slusari, vicepreședintele PPDA.

Scopul protestelor este „de a convinge reprezentanții forțelor de ordine să facă uz de prevederile Codului de etică şi deontologie al funcţionarului public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne” care stipulează că polițiștii au dreptul să refuze executarea ordinelor care sunt ilegale.

„Vă mulțumim pentru că ați asigurat ordinea și securitatea noastră la protestele desfășurate de Mișcarea de Rezistență Națională. Noi nu suntem în război cu poliția. Noi toți, inclusiv dumneavoastră, suntem victimele unui regim odios și corupt”, se menționează în apelul făcut de Mișcarea de Rezistență Națională ACUM.

În timpul manifestației de la comisariatul Râșcani, în fața protestatarilor au ieșit doi veterani ai Ministerului Afacerilor Interne care au chemat oamenii la calm, iar unul dintre ei a menționat că poliția a fost mereu de partea poporului.

Oamenii adunați în fața comisariatelor s-au arătat indignați de faptul că la protestul din 1 iulie, atât sediul Partidului Democrat, cât și reședința lui Vlad Plahotniuc, au fost păzite de zeci de polițiști aliniați în mai multe coloane.

Mișcarea de Rezistență Națională ACUM s-a creat ca reacție la decizia de invalidare a alegerilor noi ale primarului de Chișinău și are printre lideri fruntași din PAS, PPPDA, PLDM și reprezentanți activi ai societății civile.