Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Precizările autorităților în legătură…

VIDEO Precizările autorităților în legătură cu decizia CNESP prin care cetățenii, cu excepția minorilor, sunt obligați pe parcursul stării de urgență să dețină un act de identitate în toate spațiile publice

Imagine simbol

Secretara de stat a Ministerului Sănătății (MS) Svetlana Nicolaescu a făcut marți, 12 octombrie, precizări în legătură cu decizia Comisiei Naționale Excepționale de Sănătate Publică (CNESP) prin care toți cetățenii, cu excepția minorilor, sunt obligați, pe tot parcursul perioadei de stare de urgență în sănătate publică, să dețină un act de identitate, o copie sau o fotocopie în format digital a documentului în timpul aflării în toate spațiile publice închise și deschise, inclusiv în transportul public.

Astfel, potrivit secretarei de stat a Ministerului Sănătății Svetlana Nicolaescu, măsura a fost adoptată de membrii CNESP pentru ca persoanele care încalcă regimul stării de urgență în sănătate publică să fie identificate de către angajații Ministerului Afacerilor Interne (MAI) în baza actului de identitate.

„În R. Moldova se menține starea de urgență până pe 30 octombrie. (…) În acest condiții devine imperativ respectarea măsurilor pentru prevenirea și combatere răspândirii COVID-19. Cunoașteți că a fost introdusă și măsura prezentării certificatului COVID. În acest sens, a fost elaborat sistemul de evidență a vaccinărilor și testare și recuperare. Din 15 octombrie, există posibilitatea ca cetățenii să-și descarce certificatul COVID, certificatul de testare (PCR și antigen) și certificatul de recuperare care atestă vindecarea persoanei după ce a suportat boala COVID-19. Sistemul este deja funcțional, iar toate laboratoarele care efectuează teste la COVID-19 introduc datele în sistem. (…)

„Pentru perioada stării de urgență s-a impus de a avea asupra sa un act de identitate sau o copie a buletinului pe telefonul mobil. Atunci când persoana încalcă regimul stabilit, la intervenția organelor de control este important ca persoana să fie identificată, iar IDNP-ul ajută colaboratorii să intervină în asemenea cazuri”, a declarat secretara de stat a Ministerului Sănătății.

Solicitați de Ziarul de Gardă, responsabilii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) ne-au comunicat că „măsura este necesară pentru identificarea mai rapidă a persoanei și este dovada că documentul COVID-19 aparține și corespunde cu datele din buletinul prezentat”.

„Toate hotărârile CNESP, urmăresc scopul disciplinării și respectării măsurilor anti-COVID. O mare parte din cetățenii noștri sunt de bună credință și asigură respectarea acestor măsuri. Dar cu părere de rău, există unii cetățeni care fie cu intenție fie fără intenție nu respectă măsurile impuse de CNESP. Astfel, în situația de nerespectare a măsurilor impuse, persoana este pasibilă de răspundere contravențională în condițiile art.761 CCRM. Urmare, pentru întocmirea procesului contravențional sunt necesare datele de identitate ale contravenientului. În atare circumstanțe, mulți cunosc că un proces contravențional nu este posibil de întocmit în lipsa datelor de identitate, iar pentru identificarea persoanei, se poate recurge la prevederile art. 435 al.(2) lit.b) Cod contravențional (reținerea pentru 3 ore pentru identificarea persoanei). În acest context, pentru a evita reținerea persoanelor care încalcă măsurile de sănătate publică s-a recurs la această prevedere, pentru a nu crea și mai mari riscuri de infecție, care pot apărea în procesul de reținere și însoțire către sediul instituțiilor abilitate cu dreptul de identificare”, au declarat reprezentanții Ministerului de Interne.

La 8 octombrie, CNESP a decis că toți cetățenii, cu excepția minorilor, sunt obligați, pe tot parcursul perioadei de stare de urgență în sănătate publică, să dețină un act de identitate, o copie sau o fotocopie în format digital a documentului în timpul aflării în toate spațiile publice închise și deschise, inclusiv în transportul public. 

Citiți și: DOC/ Toți cetățenii, cu excepția minorilor, sunt obligați, pe tot parcursul perioadei de stare de urgență, să dețină un act de identitate, în toate spațiile închise și deschise. Decizia CNESP

Potrivit deciziei CNESP, transportatorii de călători sunt obligați, la îmbarcarea călătorilor care vin în R. Moldova, să asigure verificarea deținerii documentelor justificative care servesc temei pentru scutirea de obligativitatea respectării regimului de autoizolare pe teritoriul R. Moldova.

De pe 15 octombrie, cetățenii moldoveni vor putea descărca online certificatul COVID-19, care include: certificatul de vaccinare, certificatul de testare și certificatul de recuperare, de pe pagina: certificate-covid.gov.md. 

Membrii CNESP au decis că elevii și studenții care s-au infectat cu COVID-19 pot reveni la ore după 7 zile de carantină dacă prezintă un rezultat negativ la testul COVID-19 realizat în ultimele 24 de ore.