Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ La piață cu un…

VIDEO La piață cu un tată, trei elevi și șase mii de lei. Experiment ZdG înainte de primul sunet de clopoțel

De șase ani Valeriu Onuța din satul Bujor, raionul Hîncești, crește singur trei copii după ce mama lor s-a stins la numai 29 de ani. Tot de atunci, un grup de prieteni care a aflat despre necazul acestei familii, și-a luat angajamentul ca în fiecare an, înainte de întâi septembrie, să-i asigure pe copii cu strictul necesar pentru școală. În acest an, au reușit să strângă 6 mii de lei.

I-am însoțit și noi la cumpărături pentru a vedea care sunt necesitățile pentru școală a unei familii cu trei copii, dar și ce au reușit să cumpere cu un buget de 2 mii de lei pentru fiecare școlar.

Nicu are 11 ani, Mihai are 13, iar Mihaela va împlini în curând 16 ani. Copiii și-au cumpărat rechizite școlare, încălțăminte, maiouri și ciorapi. Mihaela și-a cumpărat o cămașă și o pereche de pantaloni. Băieților însă nu le-a ajuns bani și pentru cămăși, astfel la careul de la începutul anului școlar, Nicu și Mihai au îmbrăcat cămășile de anul trecut.

Familia Onuța nu beneficiază de ajutor social, ci doar de compensații în sumă de 350 de lei pentru fiecare copil. Asta în timp ce calculele arată că pentru a pregăti un copil de școală e nevoie de 2 716 lei.