UNESCO lansează un „Observator al jurnaliştilor asasinaţi”

UNESCO ( Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură) a creat o bază de date online privind etapa la care se află anchetele judiciare efectuate în cazurile tuturor jurnaliștilor sau membrilor mass-media uciși, înregistrate de UNESCO din 1993, pe baza informaţiilor furnizate de ţara în care a fost comisă crima, relatează AFP.

Aproximativ 1.293 de crime comise începând din anul 1993 au fost înregistrate de acest Observator, „dintre care peste 80 de la începutul acestui an”.

„Aceste decese oferă o ilustrare tragică a riscurilor la care sunt expuşi mulţi jurnalişti în exercitarea funcţiilor lor şi ultimele statistici ale UNESCO arată că în 89% dintre cazuri autorii acestor acte rămân nepedepsiţi”, menţionează ONU.

În acest an au fost raportate mai mult de 80 de decese, ceea ce înseamnă că un jurnalist sau membru al mass-media este ucis la fiecare patru zile.

Dacă trimişii speciali sunt ucişi uneori în teatrele de război, jurnaliştii locali care investighează corupţia, criminalitatea şi politica întrunesc de departe cel mai mare număr de victime. Ei reprezintă 90% dintre jurnaliştii ucişi în 2017, potrivit UNESCO.

Baza de date permite jurnaliştilor, cercetătorilor şi publicului larg să obţină informaţii despre jurnaliştii ucişi şi să efectueze cercetări după cetăţenie, ţara în care a fost comisă crima, nume, gen, tip de mass-media în care lucra victima şi statut profesional.

Această bază de date oferă, de asemenea, „informaţii privind stadiul investigaţiilor judiciare şi, în multe cazuri, oferă acces la documente ale autorităţilor naţionale privind procedurile judiciare. (…) Profilurile de ţară permit evaluarea nivelului de impunitate în fiecare ţară”, se mai menţionează în comunicatul UNESCO.

Foto: dpa, Jacquelyn Martin

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Lider Moldovan

    Da tare-l mai doare în cur pe prinţul moştenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman de “Observatorul jurnaliştilor asasinaţi” al UNESCO! Sursele turcești spun că degetele lui Jamal Khashoggi imediat după ce-a fost asasinat au fost trimise prinţului moştenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman.

    Plahotniuk al “nostru” are planificată vreo vizită privată în Arabia Saudită? Sau el îl va trimite acolo pe monstrul mancurt Dodon, care are o experiență mare de schimb de experiență cu tiranii: Putin, Lukașenko, Ali Khamenei, Hassan Rouhani, Erdogan?

    *

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *