Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Un autocar cu moldoveni, blocat…

Un autocar cu moldoveni, blocat într-o localitate din România

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) informează despre faptul că un autocar cu cetăţeni ai R. Moldova, care se deplasa pe ruta Chişinău–Braşov, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, a fost blocat la 5 km de localitatea Râmnicu Sărat, România.

Ambasada R. Moldova la Bucureşti a luat legătura cu autorităţile competente române şi a fost informată că cetăţenii noştri sunt asiguraţi cu cazare în pensiunea Cristina din Râmnicu Sărat. Situaţia continuă să fie monitorizată.

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene atenţionează cetăţenii moldoveni, care intenționează să se deplaseze în România, să fie vigilenți în condiţiile meteo nefavorabile şi pericolul de avalanșe de zăpadă în zonele montane.

Pentru informaţii suplimentare, cetăţenii pot contacta:
Ambasada R. Moldova la Bucureşti: Str. Aleea Alexandru 40.; Tel.: +40 21 230 0474

Centrul de Apel al MAEIE: de luni până vineri, între orele 08.00-17.00:
tel. 080090990 (apel gratuit de la telefonul fix); din străinătate: +373 22 788 722 (tarif standard).