Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Ultimele informații despre starea victimelor…

Ultimele informații despre starea victimelor accidentului de la Buiucani

La trei zile de la accidentul din sectorul Buiucani, nouă persoane continuă să fie internate în spital. Există o ameliorare a stării unei paciente care a fost suspusă unei intervenții chirurgicale.

Șoferița Porsche-ului continuă să se afle în stare extrem de gravă. Aceasta se află în secția de terapie intensivă.

Informațiile au fost oferite de vicedirectorul Instituției de Medicină Urgentă, Igor Curov, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit acestuia, șoferița a suportat un traumatism sever, iar prognosticurile specialiștilor sunt foarte rezervate. Acesta a precizat că se întreprind toate măsurile pentru a-i fi salvată viața.

Pe 30 septembrie, un troleibuz cu pasageri, care circula pe linia 21, a fost lovit puternic de un automobil Porsche Cayenne.

În urma impactului, pasagerul din mașină a decedat pe loc, iar alte 28 de persoane, pasageri în troleibuz, au fost transportate la spital. Oamenii legii au stabilit că șoferița în vârstă de 34 de ani se afla în stare de ebrietate avansată în momentul impactului și ar fi condus cu 130 km/h.

A fost pornită urmărirea penală pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.

Șoferița Porsche-ului se numește Svetlana Ungureanu și are 34 de ani. Potrivit poliției, acesta a fost trasă la răspundere penală de cinci ori pentru infracțiuni comise în trafic, iar timp de șase luni a ispășit o pedeapsă cu închisoarea în Penitenciarul Rusca, pentru că a urcat la volan în stare de ebrietate și fără permis de conducere. Totodată, între 2010-2018, pe numele acesteia au fost întocmite de către agenții de patrulare 43 de procese-verbale de contravenție.