Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Trenul „Unirea” te duce să…

Trenul „Unirea” te duce să sărbătoreşti Unirea la Iaşi

La 27 martie se împlinesc 98 de ani din ziua în care Sfatul Ţării a votat în favoarea Unirii Basarabiei cu România.

Cu această ocazie, Calea Ferată din Moldova oferă posibilitatea de a sărbători Unirea la Iaşi unui grup de elevi din cadrul singurului liceu cu predare în limba română din Tiraspol „Lucian Blaga”. Aceştia vor călători gratuit cu trenul „Unirea” tur-retur pe cursa Chişinău-Iaşi (Socola). Scopul acestui eveniment este de a susţine aspiraţiile şi eforturile majore pe care le depun profesorii şi elevii români din stânga Nistrului pentru păstrarea vie a limbii române în regiune.

Pe lângă aceasta, CFM a lansat și un concurs, în cadrul căruia a oferit gratuit 98 de bilete tur-retur cu trenul pe cursa Chişinău-Iaşi.