Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Tratament și odihnă în Elveția…

Tratament și odihnă în Elveția pentru copii din 8 instituții rezidențiale

Copiii din 8 instituții rezidențiale vor beneficia de un sejur de două săptămîni în tabăra de vară swisscor din localitatea Mels, Elveţia, în perioada 16-30 iulie, curent. Printre beneficiari se numără 70 de copii, cu vîrste cuprinse între 9 și 13 ani, din instituţii rezidenţiale și de învățămînt special din Ceadîr-Lunga, Chișinău, Cojușna (Strășeni), Criuleni, Hîncești, Hîrbovăț (Călărași), Soroca. Aceștia sînt însoții de către 25 de adulţi (educatori, profesori, traducători).

Copiii, care provin din familii social vulnerabile sau care au dizabilităţi locomotorii, de auz sau văz, vor fi găzduiţi de o echipă de medici specialişti care le vor oferi toate îngrijirile de care au nevoie. Fiecare copil va beneficia de un examen medical (investigaţii stomatologice, ale auzului, ale văzului, ale aparatului locomotor) în urma căruia va fi aprobat un program individual de recuperare. Totodată, copiilor li se vor acorda, după caz, proteze auditive, ochelari, încălţăminte ortopedică, corsete, scaune cu rotile etc.

Pe parcursul sejurului copiii vor avea parte de excursii, jocuri şi activităţi sportive, animate de un grup de tineri ai Mişcării de Tineret a Crucii Roşii din Elveția. Recruţii Muzicii Militare Elveţiene le vor oferi un concert  interactiv. În program mai sînt incluse o excursie la munte, vizite la o fermă tipic elvețiană și la o grădina zoologică, precum și alte activități.

Ziua de 27 iulie 2015 va fi consacrată întîlnirilor swisscor, în cadrul cărora copiii din Republica Moldova vor prezenta un program de promovare a culturii naţionale.

Tabăra medicală swisscor este organizată în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii Protecției Sociale și Familiei și Asociația Obștească Asociația de Binefacere ”PRO UMANITAS” în baza Acordului de Colaborare semnat quadrilateral cu Fundația Swisscor pe 14 noiembrie 2014 și cu suportul Departamentului pentru Dezvoltare şi Cooperare al Elveţiei.

În perioada anilor 2007 – 2014 peste 400 de copii din instituții rezidențiale din țara noastră au participat la taberele de vară medicale swisscor.