Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Toate punctele de trecere ale…

Toate punctele de trecere ale frontierelor activează în regim normal

Toate punctele de trecere, atât de la frontieră cu România, cât şi cele de la hotar cu Ucraina, activează în regim normal.
În ultimele 24 de ore la frontiera de stat au fost înregistrate 43 984 de traversări ale persoanelor şi 8 615 de traversări ale unităţilor de transport. Conform datelor deţinute la nivelul Poliţiei de Frontieră, pe parcursul a 72 de ore, în punctele de trecere se atestă o creştere a fluxului de persoane şi mijloace de transport.

Totodată, în primele 10 zile ale anului curent, polițiștii de frontieră au înregistrat peste 350 de mii de traversări ale persoanelor, dintre care aproximativ 102 mii au fost cetăţeni străini.

Potrivit Poliției de Frontieră, în acest an oamenii au preferat să traverseze frontiera României, decât cea a Ucrainei.

În această perioadă a fost mărit numărul echipelor mobile antrenate la supravegherea frontierei de stat, iar în vederea prevenirii şi combaterii infracționalității transfrontaliere, Poliția de Frontieră și-a intensificat relaţiile de conlucrare şi colaborare cu subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne, cu organele administrației publice locale, inclusiv cu instituțiile de frontieră din țările vecine.