Tatăl lui Valeriu Boboc către Voronin: Nu-i de ajuns că sistemul lui l-a omorât, dar încă îl mai defăimează

„Boboc nu a fost omorât de polițiști, el a fost omorât de companionii lui, pentru că el o venit cu o săptămână înainte de la pușcărie și s-au îmbătat aici, la etajul patru al Parlamentului, și s-au bătut”, a declarat joi, 5 aprilie, președintele Partidului Comuniștilor (PCRM). Afirmația lui Vladimir Voronin l-a indignat pe Victor Boboc, tatăl lui Valeriu Boboc, tânărul care a decedat pe 8 aprilie 2009 în urma leziunilor corporale primite în timp ce se afla în custodia poliției: „Ce fel de om e ăsta? Eu nu mai am cuvinte”. În ședința de ieri a Legislativului, liderul PCRM a refuzat să țină un minut de reculegere pentru cei care au murit în urma revoltei anticomuniste din 7 aprilie 2009.

„Cum poate îndrăzni acest fost președinte, dacă se socoate politician, în Joia Mare, înainte de Paști, nu că nu-i creștinește, da-i chiar porcește? Cum poate să vorbească așa minciuni și să-l clevetească pe Valeriu, Dumnezeu să-l ierte! El spune că Valeriu ar fi ieșit din pușcărie cu o săptămână înainte, s-a îmbătat criță și s-a luat la bătaie, și ceilalți bătăuși l-au aruncat de la etajul patru al Parlamentului.  Cum poate să declare așa? Când noi șapte ani ne-am judecat și s-a dovedit că Valeriu a fost omorât în bătaie. Valeriu nu era beat. Valeriu nu a stat în pușcărie. Ce fel de clevetire e asta?

Asta pe mine mă atacă tare și cred că o să mai am de furcă cu acest Voronin. O să fie dat și în judecată, așa mă gândesc. Pe mine și pe soție m-a indignat foarte mult. Nu-i de ajuns că el cu sistemul lui și cu neglijența lui l-a omorât, dar încă îl mai defăimează. Ce fel de om e ăsta? Eu nu mai am cuvinte”, a declarat pentru ZdG Victor Boboc.

În ședința Parlamentului din 5 aprilie, Vladimir Voronin, liderul PCRM, s-a pronunțat împotriva propunerii unui deputat de a păstra un minut de reculegere pentru cei care au murit în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009.

„V-ați grăbit cu păstrarea unui minut de reculegere. Evenimentele din 7 aprilie au fost o lovitură de stat, împotriva suveranității și independenței R. Moldova. 7 aprilie a fost organizat de fondul Soros, fond care a organizat evenimente în Iugoslavia, în Kiev – Maidanul patru ani de zile sângerează. La 7 aprilie au participat peste 200 de combatanți din  România, în frunte cu ambasadorul României, dacă vreți să știți.

Eu sunt de acord că trebuie de pus punct, de numit persoanele care au organizat 7 aprilie. Boboc, Boboc nu a fost omorât de polițiști, el a fost omorât de companionii lui, pentru că el o venit cu o săptămână înainte de la pușcărie și s-au îmbătat aici la etajul patru al Parlamentului, și s-au bătut,  și l-au aruncat peste fereastră. Iaca ce o fost cu Boboc, dacă vreți să știți la concret”, a declarat Voronin.

La 15 decembrie 2015, la aproape șase ani de la moartea lui Valeriu Boboc, magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au menținut sentința cu zece ani de închisoare pe numele fostului polițist Ion Perju, cel care i-ar fi aplicat lovitura fatală tânărului în timpul protestelor, din noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009.

Deşi, pe parcursul examinării dosarului, Ion Perju a insistat că nu el este cel care l-a lovit pe Valeriu Boboc, o expertiză tehnică a secvenţelor video efectuată în 2010 de Departamentul Investigaţii Computerizate şi Examinarea Probelor din SUA a demonstrat contrariul. Specialiştii au constatat că Ion Perju apare în imaginile surprinse de camerele de supraveghere de pe clădirea Guvernului în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, aplicându-i lui Valeriu Boboc lovitura care, potrivit procurorilor, i-ar fi fost fatală.

Ion Perju a fugit din țară cu puțin timp înainte de pronunțarea deciziei la Curtea de Apel Chișinău.

Dosarul morții lui Valeriu Boboc a ajuns la CtEDO în 2017, după ce familia a epuizat toate căile naționale de atac. Singura persoană recunoscută vinovată de moartea tânărului și condamnată în acest sens este fostul polițist Ion Perju.

Citiți și

Ce spune avocatul familiei Boboc după ce dosarul a ajuns la CtEDO

Dosarul Boboc: CSJ a menținut sentința prin care Ion Perju a fost condamnat la 10 ani

Ion Perju, fostul polițist condamnat la 10 ani de pușcărie pentru uciderea lui Valeriu Boboc a plecat din sală înainte de pronunțarea deciziei

ALA BOBOC: ”El nu a recunoscut că a lovit în Valeriu, deşi chiar şi unii dintre foştii săi colegi au declarat în judecată că anume el era cel îmbrăcat în albastru”

Mama lui Valeriu Boboc: Durerea nu poate fi depăşită, trebuie să înveţi a trăi cu ea

 

Antet: colaj - ZdG, foto - Radio Europa Liberă, Ziarul de Gardă

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Gafița dela Fântâna Zânelor

    Numai Re-Unirea
    cu Patria-mamă România Mare europeană
    ne este Salvarea !
    ——————————————————-

Leave a Reply to Gafița dela Fântâna Zânelor Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *