Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Tarife noi pentru serviciile StarNet…

Tarife noi pentru serviciile StarNet de la 1 martie curent

„Din 1 martie 2016 vor intra în vigoare tarifele noi”, a anunțat pe o rețea de socializare directorul general StarNet, Alexandru Machedon.

„Pentru prima dată în mai mult de 12 ani de când suntem pe piață, am fost nevoiți să luăm decizia de a majora tarifele pentru servicii. A fost opțiunea mea personală să nu ridicăm niciodată prețul, să punem accent pe calitate mai bună și să convingem clienții să opteze pentru pachete mai scumpe și servicii inovative. Am rezistat valului de depreciere a leului din anul trecut, am ajuns să lucrăm în zero dar nu am acceptat să scumpim accesul la internet.

Ultima majorare a prețului la energia electrică, creditele bancare cosmic de scumpe și noua apreciere a dolarului ne-au pus și pe noi în situația extrem de neplăcută să mărim cu 15-20 lei (în medie cu 8%) prețul serviciilor pentru abonații noștri. Investim în modernizarea rețelelor și procurăm echipamente noi, toate acestea sunt importate și se vând în valută”, a mai menționat Machedon.

Fondatorul și directorul StarNet a subliniat că este o decizie extrem de neplăcută, dar necesară.

„Nu vreau să facem această mișcare pe ascuns, cum fac concurenții noștri cu litere mărunte pe partea din spate a facturii”, a specificat Machedon.