Reporter L.A. Times: De ce contează jurnalismul de investigație astăzi?

Jurnalistul Richard Marosi, finalist pentru Premiul Pulitzer, susține că astăzi, mai mult ca oricând, contează ca jurnaliștii să lucreze la investigații, întrucât, chiar dacă adesea autoritățile nu întreprind acțiuni, oamenilor le pasă. Marosi a arătat în investigațiile sale cum mii de muncitori din mega-fermele din Mexic suportă condiții dure și exploatare în timp ce furnizează produse pentru consumatorii americani.  Jurnalistul spune că deși nu a avut speranță pentru un impact acesta totuși, s-a produs – consumatorii americani s-au arătat indignați de condițiile de muncă de la ferme.

Am mers împreună cu fotograful meu la acele ferme și am documentat abuzuri serioase la locul de muncă. Acele produse erau apoi furnizate unor companii mari din SUA, precum Wal-Mart. Am conectat ceea ce am descoperit cu multe alte companii americane mari. Aceste companii spuneau că au grijă de lucrătorii lor din lanțurile de aprovizionare, eu am arătat că nu era așa. Dar, e foarte greu să urmărești dacă se fac anumite reforme.

Am scris această serie, din 4 părți, cu video, fotografii și mulți au sperat la un impact, deși eu nu am crezut că va fi unul. În mod surprinzător, a fost un impact copleșitor. Știți de ce? Consumatorii din această țară au fost indignați, în special cei tineri. Lecția pentru jurnaliști e că acum consumatorilor le pasă dacă produsul pe care ei îl cumpără vine în urma exploatării prin muncă. Iar, industriile sunt sensibile la asta”, a spus Marosi în contextul unei conferințe susținute recent în SUA pentru presa străină.

În R. Moldova, Inspectoratul muncii a efectuat 3479 vizite de control anul trecut. Au fost monitorizate 3135 unități cu un număr de 111,5 mii salariaţi, din care 55,2 mii femei și 7 minori. Din numărul total de vizite de control, 2772 au fost vizite de control planificate şi 707 vizite de control inopinate.

În urma acțiunilor de inspecție au fost întocmite procese–verbale de control, în care au fost consemnate 27420 încălcări şi abateri de la prevederile actelor legislative şi normative din domeniul muncii, înclusiv 20196 încălcări în domeniul relaţiilor de muncă. Activităţile de inspecție întreprinse scot în evidenţă faptul, că angajatorii comit cel mai frecvent încălcări ale normelor legale referitoare la stabilirea salariului, adaptarea condiţiilor de muncă la cerinţele de securitate şi sănătate în muncă”, spune în raportul pentru anul 2017 al Inspectoratului Muncii. 

Conform unui raport al Organizației Internaționale a Muncii pentru anul 2016, 25 milioane de oameni din întreaga lume sunt victime ale exploatării prin muncă.

 

Sursa foto: trbimg.com


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *