Principală  —  IMPORTANTE   —   Raportul Kroll 2: 77 de…

Raportul Kroll 2: 77 de companii din Grupul Șor au primit împrumuturi de 2,9 miliarde de dolari

Raportul Kroll 2, publicat de comisia parlamentară de anchetă privind frauda bancară, se întinde pe 154 de pagini, iar mai multe detalii, precum nume de companii sau de persoane, au fost șterse. Totodată, raportul nu conține lista beneficiarilor fraudei bancare. Kroll 2 prezintă schemele prin care au fost oferite creditele neperformante, dar și cum au circulat ulterior aceste fonduri. Totodată, raportul conține lista celor 77 de companii din cadrul Grupului Șor, dar și împrumuturile pe care acestea le-au luat de la băncile din R. Moldova.

Experții de la Kroll i-au atribuit lui Ilan Șor în total 77 de companii, care acționau concertat, printre care Avia Invest SRL, CA Classica Air SRL (anterior Nobil Air SRL), Caravita Co SRL, CA Klassika Asigurări SA, DFM Prim SRL etc. Potrivit Kroll, persoanele fizice și societățile afiliate grupului Șor, și-au majorat participația la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, pentru a facilita frauda și, prin urmare, au ajuns să controleze băncile și le-au determinat să sporească volumul împrumuturilor acordate. Potrivit Kroll, încă din 2012 – 2013, membrii Grupului Șor ar fi acționat concertat pentru a obține controlul asupra băncilor.

Totodată, consiliile de administrație ale celor trei bănci au aprobat împrumuturile chiar dacă au primit avertismente. Compania Kroll i-a contactat pe Octavian Calmîc și Elena Matveeva, membri ai consiliului de administrație numiți de Guvern în calitate de supraveghetori ai BEM, care au declarat însă că nu au fost invitați la nicio ședință a consiliului de administrație din noiembrie 2014 și nu au fost la curent cu împrumuturile acordate în această perioadă.

În interviurile pe care le-au avut experții de la Kroll cu angajații de la BEM, s-a constatat că o bună parte a materialelor relevante, legate de împrumuturile oferite Grupului Șor, au fost distruse în condiții suspecte de un incendiu la sfârșitul lunii noiembrie 2014. 

În raport se precizează că în perioada 1 ianuarie 2012 – 26 noiembrie 2014, Banca Socială, Banca de Economii și Unibank au oferit împrumuturi în mărime de 2,9 miliarde de dolari companiilor din Grupul Șor.

Banii obținuți din împrumuturi, au fost redirecționați în conturile străine din băncile letone ABVL și Privatbank, prin care erau spălați. Conturile respective se pare că erau deschise doar pentru acest scop, deoarece nu înregistrau și alte tranzacții.

O altă parte din împrumuturi erau transferate în conturile bancare din R. Moldova, Rusia, dar și alte jurisdicții. Împrumuturile treceau astfel printr-un proces coordonat de spălare a banilor, iar ulterior dispăreau în mai multe conturi bancare.

O parte din împrumuturile oferite companiilor din Grupul Șor au rămas însă în R. Moldova. Urmărirea destinației inițiale a fondurilor a arătat că sumele au rămas în conturile deținute la cele trei bănci sau au fost transferate către alte bănci din R. Moldova, pentru a plăti alte împrumuturi. Totodată, mai multe sume de bani au fost amestecate cu alte fonduri, astfel încât a fost imposibilă urmărirea lor ulterioară.

Din cele 2,9 miliarde de dolari SUA, Kroll precizează că aproximativ 220 de milioane de dolari SUA au rămas în R. Moldova și au fost folosite pentru a rambursa împrumuturile de la Banca Socială, Banca de Economii și Unibank, dar și alte bănci.

Raportul Kroll 2 precizează că o parte din împrumuturile luate de Grupul Șor au fost transferate în conturile din băncile din R. Moldova, cum ar fi Victoribank sau Moldindconbank. Kroll susține însă că nu este clar dacă aceste transferuri au făcut parte din activități de spălare a banilor sau dacă aceasta a fost destinația lor finală. Totodată, analiza transferurilor arată că Grupul Șor a luat împrumuturi nu doar de la Banca Socială, Banca de Economii și Unibank, dar și de la alte bănci din R. Moldova, iar ulterior aceste împrumuturi erau acoperite din împrumuturile luate de la cele trei bănci.

Compania Kroll a fost contractată la 28 ianuarie 2015 de BNM pentru a investiga fraudele care au avut loc la cele trei bănci: Banca de Economii, Banca Socială și Unibank. Suma contractului nu a fost făcută publică.