Raport: Două generații de oameni au ucis mai mult de jumătate din populațiile de animale sălbatice din lume

Populațiile mamiferelor, păsărilor, peștilor, reptilelor și amfibienilor au scăzut cu 60% din 1970, potrivit unui raport publicat luni, 29 octombrie, de către Fondul Mondial al Naturii (WWF). Raportul Planeta vie este lansat de WWF la fiecare doi ani. 

Cei mai importanți factori care duc la pierderea actuală a biodiversității sunt exploatarea excesivă a naturii și agricultura, ambele legate de creșterea consumului uman.

Consumul uman actual scade simțitor capacitatea naturii de a ne susține viața, societățile și economiile: la nivel global, natura oferă servicii pentru omenire în valoare de aproximativ 125 trilioane de dolari pe an.

„Noi am putea să fim ultima (n.r.: generaţie) care ar putea să acţioneze pentru a inversa această tendinţă”, iar „perioada până în anul 2020 va fi un moment decisiv în istorie”, se arată în document.

„Astăzi, încă mai avem o șansă. Putem alege să fim fondatorii unei mișcări globale care va schimba relația noastră cu planeta, care va asigura un viitor pentru cpntinuitatea vieții pe Pământ. Sau putem alege să fim generația care a avut șansa și nu a acționat; care a lăsat Pământul să dispară. Alegerea este a noastră”, declară în raport, directorul general al WWF Marco Lambertini.

În ultimele decenii, activitatea umană a afectat în mod semnificativ habitatele și resursele naturale de care depind atât speciile sălbatice, cât și oamenii, cum ar fi oceanele, pădurile, recifele de corali, zonele umede și mangrovele. 20% din Amazon a dispărut în doar 50 de ani, precum și aproximativ jumătate din coralii din apele de mică adâncime, în ultimii 30 de ani.

Pe lângă pierderile suferite de natură, Raportul Planeta Vie evidențiază și contribuția naturii la economia mondială. La nivel global, natura oferă servicii în valoare de aproximativ 125 trilioane de dolari pe an, și furnizează și aer curat, apă curată, alimente, energie, medicamente și alte produse și materiale.

Raportul WWF analizează în mod special importanța polenizatorilor responsabili pentru producția agricolă anuală de 235-577 de miliarde de dolari și modul în care un climat în schimbare, practicile agricole intensive, speciile invazive și bolile nou apărute le-au afectat abundența, diversitatea și sănătatea. Agricultorii americani au cheltuit anul trecut 273 de milioane de dolari ca să aducă stupi de albine, doar pentru a poleniza livezile de migdali. Iar Marea Barieră de Corali contribuie cu 5,7 miliarde de dolari și 69.000 de locuri de muncă la economia Australiei.

Planul către anul 2020 și ulterior

Raportul Planeta Vie 2018 evidențiază oportunitatea pe care o are comunitatea globală de a proteja și reface natura până în 2020, un an critic în care se așteaptă ca liderii să revizuiască progresele realizate în Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, Acordul de la Paris și Convenția privind Diversitatea Biologică (CBD).

„Raportul Planeta Vie ne arată starea de sănătate a naturii, baza societății și economiei, iar tendințele sunt alarmante. Continuând cu același sistem de consum, omenirea împinge natura dincolo de limitele de regenerare, punând astfel în pericol viața pe Pământ. Doar un efort concentrat, global, de a ne proteja apele, pădurile, viața sălbatică, de a stopa declinul biodiversității, poate ajuta natura să își revină și, implicit, omenirea”, spune Orieta Hulea, Director WWF România.

WWF solicită oamenilor, companiilor și guvernelor să mobilizeze și să realizeze un acord-cadru cuprinzător pentru natură și oameni în cadrul CBD, care să stimuleze acțiunile publice și private pentru a proteja și restabili biodiversitatea și natura globală și pentru a schimba direcția curbei tendințelor devastatoare evidențiate în Raportul Planeta Vie 2018.

Ce este Raportul Planeta Vie

Raportul Planeta Vie 2018: Țintind mai sus (Living Planet Report: Aiming Higher) este a douăsprezecea ediție a publicației bienale a WWF. Raportul prezintă o imagine de ansamblu cuprinzătoare a stării de sănătate a planetei, la douăzeci de ani de la prima ediție. Prin indicatori precum Indexul Planeta Vie (LPI), oferit de Societatea Zoologică din Londra (ZSL), Indicele Habitatelor Speciilor (SHI), Lista Roșie IUCN (RLI) și Indicele Intactității Biodiversității (BII), precum și limitele planetare și amprenta ecologică, raportul prezintă o imagine tulburătoare: activitatea umană împinge către limită sistemele naturale ale planetei care susțin viața pe Pământ.

Raportul include cele mai recente descoperiri, măsurate prin Indexul Planeta Vie, care urmărește 16.704 de populații ale 4.005 specii de vertebrate. Acesta indică faptul că populațiile globale de pești, păsări, mamifere, amfibieni și reptile au scăzut, în medie, cu 60% între 1970 și 2014, cel mai recent an pentru care există date disponibile.

Foto: WWF Livinf Planet Report 2018: Aiming higher

 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *