Principală  —  Ştiri  —  Social   —   R. Moldova va pune în…

R. Moldova va pune în practică recomandările OMS

În perioada 21 – 22 octombrie 2015 la Minsk, Belarus s-a desfășurat Conferința ministerială a țărilor din Sud-Estul Europei a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Scopul reuniunii a fost de a stabili gradul de implementare în țările membre a Strategiei cu privire la politicile de sănătate pînă în 2020. R. Moldova a fost reprezentată la Conferință de viceministrul sănătății, Valentina Rotaru și directorul Spitalului de Medicină Urgentă, Mihai Ciocanu.

Oficialii din sănătate din statele membre au discutat, în special, despre conjugarea eforturilor și sprijinul reciproc în vederea creării condițiilor pentru acordarea de serviciii medicale la fiecare etapă a vieții pentru fiecare cetățean în parte. Participanții la conferință au constatat că pentru a asigura mai eficient sănătatea populației este necesar de a ține cont de toate etapele vieții umane, de la naștere pînă la deces. Factorii sociali și economici se răsfrîng negativ asupra stării de sănatate din generație în generație. Lipsa locurilor de muncă, crizele financiare, accesul limitat la studii de calitate pentru copiii din categoriile defavorizate, mediul ambiant, sunt fenomene prezente în fiecare societate și care direct afectează sănătatea oamenilor. Pentru a diminua efectele negative ale acestora, fiecare stat și fiecare structură responsabilă de sănătate din țările membre OMS sunt obligate să investească mai mult în domeniu.

Printre prioritățile avansate de participanții la reuniune a fost necesitatea de a crea condiții speciale pentru copii, pentru stimularea dezvoltării acestora chiar din primele zile ale vieții într-un mediu ambiant curat,intr-o societate unde nu este loc pentru discriminare fizică, psihică și abuz sexual iar fiecare copil este unul dorit.

În context, seful delegației moldovenești la Conferință, viceministrul sănătății, Valentina Rotaru, a declarat că în țara noastră au fost realizate mai multe acțiuni care au ca scop consolidarea sănătății mamei și copilului. Între acestea este reformarea sistemului de acordare a asistenței perinatale. Astfel, în prezent, în Moldova sistemul perinatal este organizat în trei nivele: primul, din 27 de maternități, cel de-al doilea- din 10 centre perinatale și nivel trei – Centrul Mamei și Copilului. Toate acestea, la diferite etape, prin investiții ale statului și din ajutoare umanitare au fost reutilate și asigurate cu utilaj modern așa încît să beneficieze de condiții adecvate atît mamele, cît și copiii.

O altă etapă realizată în medicina pentru copii, potrivit viceministrului Rotaru este ajutorul pentru cei de vîrstă fragedă. În scopul prevenirii și diminuării morbidității și mortalității celor mici, în Moldova fiecare copil dispune de o Agendă specială (Carnet medical), în care se conține toată informația despre acesta. În plus, a fost regionalizat sistemul medicinei de urgență și terapie intensivă pentru cei mici. De asemenea, în Republica Moldova, se acordă o atenție sporită și adolescenților. Pe lîngă serviciile medicale de care beneficiază aceștea în caz de necesitate, în țara noastră funcționează mai multe Centre prietenoase Tinerilor, proiect realizat în comun cu UNICEF.

În cadrul reuniunii de la Minsk, participanții au adoptat o Declarație în care se indică asupra necesității de a asigura sănătatea populației ținînd cont de expertizele economice, tehnice ale mediului ambiant, de cercetările științifice din diverse domenii, de la genetică pînă la epidemiologie, de la psihologie la neurobiologie. Numai în așa condiții se poate stabili clar, care sunt daunele factorilor externi asupra sănătații umane la diverse etape ale vieții.