Principală  —  IMPORTANTE   —   Igor Dodon despre vacanțele din…

Igor Dodon despre vacanțele din week-end de la tabăra de la Sadova: „Eu nu merg doar la mama în sat”

Tabăra de la Sadova filmată cu drona

Igor Dodon recunoaște că-și petrece zilele de odihnă la Tabăra de la Sadova, dar neagă faptul că aceasta îi aparține. În context, șeful statului spune că nu poate merge doar la mama sa când vizitează satul natal și că această locație își va deschide în viitor porțile și pentru săteni.

Șeful statului a fost întrebat în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4 despre tabăra de la Sadova despre care un localnic spune că aparține șefului statului și unde își petrece timpul liber, iar zona este împânzită de agenții SPPS. În același timp, din cauza lucrărilor masive, toate drumurile au fost distruse, iar localnicii nu mai pot merge pe teritoriul taberei, acolo unde anterior mergeau să joace fotbal, baschet sau să viziteze o mini-grădină zoo ce era pe teritoriu.

Dodon a recunoscut că drumurile sunt stricate, dar a dat asigurări că vor fi reparate în cadrul programului Drumuri Bune.

„Despre active care îmi aparțin și nu-s declarate, eu nu încalc legislația, în primul rând. Dacă le găsește cineva, să și le ia. La o anumită etapă a venit un investitor, un cunoscut de-al meu și face lucruri bune pentru sat, tabăra o va deschide pe viitor. Eu când vin în sat, nu mă duc doar la mama în sat. Iată duminică am fost să văd drumul care iese spre Călărași, care trece pe lângă satul pemierului, un lucru foarte bun și așteptat de toți. Am fost la primărie, avem un primar foarte bun care a pus pavaj în față, am fost la cimitir, merg la mormântul tatei, și apropo, acolo s-a făcut un gard cum nu are niciun sat din Moldova, făcut cu suportul meu și al cetățenilor din Sadova”, a declarat Igor Dodon.

Situată într-o zonă ecologic curată și pitorească a Codrilor, la aproximativ 3 km de centrul satului Sadova, localitatea de baștină a lui Igor Dodon, baza de odihnă „Sadovo” se extinde pe o suprafață de peste 11 ha. Proprietarea, la care președintele neagă că ar avea vreo tangență, aparține, oficial, unei companii din Marea Britanie, dar este reprezentată de mai multe persoane din anturajul șefului statului. 

În noiembrie 2016, ZdG scria despre interesele apropiaților lui Igor Dodon la baza de odihnă „Sadovo”. Proprietatea a fost cumpărată, în iulie 2015, de către o companie înregistrată în Marea Britanie cu doar o lună mai devreme, „Chester Business” LP. Mai exact, compania britanică a preluat „Baza de Odihnă Sadovo” SRL, care deținea întreaga proprietate, iar Mihail Porubin, un apropiat al președintelui Dodon, a fost instalat în funcția de administrator. 

În ajunul alegerilor prezidențiale din 2016, lucrările de renovare a bazei de odihnă erau în plină desfășurare. ZdG a scris atunci că cel care le gestiona era Ghenadie Merineanu, cumnatul președintelui.

Între timp, renovarea bazei de odihnă a fost finalizată, iar oameni din sat spun că șeful statului își petrece mai toate weekend-urilor libere anume în această locație. Deși, oficial, administratorul firmei care deține baza de odihnă este Mihail Porubin, de facto, aceasta este gestionată de un localnic.