Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Profesorii merită: Petiție online pentru…

Profesorii merită: Petiție online pentru majorarea salariilor personalului didactic

Un grup de profesori au lansat o petiție online prin intermediul căreia și-au pus drept scop colectarea semnăturilor pentru majorarea salariilor personalului didactic și auxiliar. Petiția este adresată Guvernului, Parlamentului și Federației Sindicale a Educației și Științei.

Semnăturile vor fi colectate până la data de 5 septembrie, iar ulterior petiția va fi transmisă către autorități. Potrivit pedagogilor, o sursă financiară pentru majorarea salariilor ar fi redirecționarea fondurilor destinate Arenei Chișinău (200 milioane de lei), deblocarea asistenței UE, întoarcerea miliardului furat, precum și utilizarea rațională a banilor publici.

„Prin prezenta petiție, solicităm, în regim prioritar, majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50% și a cadrelor non-didactice cu 100%. Salariile trebuie să fie majorate de urgență, chiar în următoarele luni, până nu am ajuns la declinulul și degradarea totală a educației în Republica Moldova”, se menționează în textul petiției.

Potrivit profesorilor, salariul de funcție al unui pedagog cu studii superioare constituie 3 289 lei, a personalului non-didactic 1 170 lei, iar candidații noi la funcțiile respective refuză să se mai angajeze, atunci când aud de astfel de salarii.

Grupul de profesori semnalează că pe parcursul ultimilor 7 ani, din sistemul educaţional al Republicii Moldova au plecat 7 582 învăţători, numărul total al acestora reducându-se de la 36 134 la 28 552, principala cauză care îi determină pe profesori să plece din sistem fiind salariile mici.

Petiția poate fi semnată atât de profesori, cât ți de părinți și poate fi accesată AICI.

Acum două săptămâni un grup de profesori din R.Moldova a inițiat campania „Profesorii merită”, care-și propune sensibilizarea autorităților pentru ca acestea să majoreze salariile profesorilor.